Jill și Joe Biden – primul interviu la Casa Albă

După 43 de ani de căsnicie și o cursă prezidențială încheiată cu succes, Jill și Joe Biden au dat primul interviu oficial de la instalarea lor la Casa Albă.

Joe Biden (78 de ani) și soția lui, Jill Biden (69 de ani), au dat primul lor interviu ca președinte și primă doamnă a Statelor Unite. Pentru revista People, cuplul a povestit despre cum au întemeiat o familie împreună, despre cât de mult a contat să aibă copiii și nepoții alături în cele mai importante momente ale vieții, dar și despre cariera primei doamne, la care aceasta nu are de gând să renunțe.


Joe Biden a rămas văduv după ce prima lui soție și fiica lor cea mică au murit într-un accident de mașină. El și Jill s-au cunoscut în 1975, la un blind date pus la cale de fratele lui Joe, și s-au căsătorit în 1977, când el era senator de Delaware.

Președintele american s-a declarat mereu norocos că o are alături. „Jill a apărut într-un moment extrem de important și ne-a transformat din nou într-o familie,' a spus el la interviu. „Ea este lipiciul care a ținut familia unită, și mi-a fost clar că vreau să o iau de soție aproape imediat după ce am cunoscut-o.'


„Toată lumea spune că o căsnicie înseamnă 50/50,' a mai spus Joe Biden. „Ei bine, uneori trebuie să fii 70/30. (…) Partea bună la noi, mulțumesc lui Dumnezeu, a fost că, atunci când sunt foarte jos, intervine ea, și când este ea foarte jos, pot să intervin. Ne-am susținut unul pe celălalt.'

Președintele a spus că i se pare incredibil câtă energie își ia soția lui de la studenți, chiar dacă munca ei nu este întotdeauna ușoară. „Am citit și toate aceste informații despre familiile aflate sub presiune, și de aceea mă bucur că și-a păstrat profesia. Este foarte important ca ea să își continue meseria de educator, deși a făcut o pauză doi ani, când ne-am căsătorit, pentru că băieții erau mici. Este important să aibă lucrurile de care îi pasă foarte mult, independența ei.'

Jill, sau Dr. B, cum îi spun studenții ei, predă scriere în limba engleză la Northern Virginia Community College, deocamdată numai pe Zoom. Ea este prima soție de președinte din era modernă care își păstrează o carieră separată. „Asta este pasiunea mea,' spune ea. „Asta este viata mea.'


Un secret al modului incredibil în care funcționează relația celor doi a fost divulgat, probabil, chiar de prima doamnă, spre amuzamentul amândurora: „Știți, după 43 de ani de căsnicie nu prea mai găsești motive de ceartă.'

Citește și:

Cine este Ashley Biden, noua primă fiică a Americii

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people