Jessica Biel, mesaj adorabil cu ocazia aniversării lui Justin Timberlake, după scandalul în care a fost implicat artistul

Jessica Biel a postat un mesaj special cu ocazia zilei de naștere a lui Justin Timberlake, în ciuda scandalului în care a fost implicat acesta.


Potrivit mai multor surse, relația dintre Jessica Biel și Justin Timberlake ar fi avut de suferit după ce artistul a fost văzut în compania colegei sale, Alisha Wainwright în New Orleans.


Justin a fost fotografiat atunci în timp ce o ținea de mână pe actriță, el cerându-și apoi scuze public pentru comportamentul său. Mesajele sale nu au fost însă suficiente pentru soția sa, Jessica Biel, care se pare că ar fi în continuare „supărată' pe Justin și nu doar pentru acele imagini, ci și pentru faptul că nu își respectă anumite promisiuni.

În urmă cu câteva zile, o sursă a declarat pentru US Weekly că cei doi merg împreună la terapie pentru a-și salva relația. „Câteodată au o zi minunată împreună și în alte zile se ceartă. Justin știe exact ce vrea Jessica să audă pentru a scăpa de stres. Ei cred că este constructiv pentru relația lor… el chiar încearcă să dovedească că vrea (să salveze relația, n.r.).', a dezvăluit sursa.


În cazul lor se pare că această terapie funcționează, deoarece Jessica a postat un mesaj adorabil pe Instagram cu ocazia zilei de naștere a lui Justin. Aceasta a publicat mai multe imagini, postând în descriere un mesaj perfect. „La mulți ani celui mai atemporal om pe care îl cunosc. Tu cumva te maturizezi, fără a îmbătrâni. Te iubim atât de mult!'

Dacă de obicei un astfel de mesaj postat de Jessica nu ar însemna un lucru atât de important, mai ales că cei doi sunt căsătoriți de șapte ani, în cazul de față gestul său arată că poate l-a iertat pe Justin, pe care l-a ignorat pe Instagram în ultimele săptămâni.

Artistul i-a scris numeroase comentarii de la începutul scandalului, însă Jessica nu a reacționat până acum la ele, astfel, acest mesaj ar fi un indiciu că ei sunt pe drumul cel bun în salvarea căsniciei lor.

Citește și:
Cum își refac relația Justin Timberlake și Jessica Biel după scandalul de infidelitate

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video