Jessica Alba spune că cei trei copii ai săi „i-au distrus corpul”, însă nu are nicio problemă cu asta

După ce a născut trei copii, Jessica Alba se simte mai bine ca niciodată în propriul corp.

Jessica Alba spune că cei trei copii ai săi "i-au distrus corpul", însă nu are nicio problemă cu asta

Jessica Alba a fost fotografiată pentru ediția aniversară a publicației InStyle, și a vorbit despre cum i s-a schimbat modul de gândire, de la prima copertă pentru care a pozat în 2007: „Privind în urmă, când am pozat pentru prima mea copertă InStyle, eram nesigură. Simțeam că trebuie să fiu o persoană care nu sunt pentru a fi acceptată. Am permis ca părerile altor persoane despre cine credeau că sunt să mă definească. Cine sunt acum? Nu-mi pasă. Am trei copii. Mi-au explodat corpul, și sunt în regulă cu asta. Și știu că sunt inteligentă. Nu-mi pasă ce cred ceilalți. Sunt bine.”

Jessica spune că dedicarea sa pentru companie i-a împiedicat pe cei trei copii ai săi, Hayes Alba (19 luni), Haven Garner (8 ani) și Honor Marie (11 ani) să afle că mama lor a fost actriță înainte. „Am întâlnit o mulțime de oameni de-a lungul anilor care mă cunosc doar de la Honest (companie a cărei Jessica este co-fondatoare). Nici copiii mei nu au știut că am fost în industria de divertisment pentru că am făcut un pas în spate din momentul în care au putut să meargă, să vorbească și să existe în lume”, le-a spus Alba celor de la InStyle.

„Recent, m-au întrebat de ce mă aflu pe coperta unei reviste. Mi-au spus că este ciudat. Iar eu le-am răspuns: Oh, da, fac acest lucru câteodată„, a continuat actrița. „Pentru prima dată în viața mea chiar îmi îmbrățișez feminitatea. Eram la începutul vârstei de 30 de ani și de abia atunci am început să mă simt încrezătoare în propriul corp. De asemenea, m-am oprit din a permite a fi tratată ca un obiect în presă din perspectiva unui bărbat. La naiba cu asta.

Este ok să fii sexy. Este ok să port o fustă scurtă sau un imprimeu strident dacă asta simt, pentru că o fac în propriul meu fel. Fiul meu, Hayes, avea doar șapte luni când am pozat pentru cea mai recentă copertă a mea InStyle, în luna iulie anul trecut, iar dacă aș fi fost mai tânără, probabil că aș fi fost obsedată de diete și fitness. Dar în loc să fac asta, m-am gândit: Am ajuns în acest punct. Asta este viața mea, iar acesta este corpul meu.”

Citește și:
Gwyneth Paltrow i-a determinat pe Chris Martin și Dakota Johnson să se împace

Foto: Instagram, Arhiva Revistei ELLE

Cât de bine îți cunoști tenul? Completează testul ACUM și câștigă super premii de la La Roche Posay 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people