Jennifer Lopez dovedește încă o dată că este apropiată de fanii ei și și-a făcut public numărul de telefon pentru o surpriză specială.
Noul film al lui Jennifer Lopez, Hustlers, a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Toronto, iar vedeta a anunțat în urmă cu câteva zile că va alege un câștigător norocos care o va putea însoți la eveniment.
Vedeta a publicat și regulile prin care un fan și un prieten apropiat puteau câștiga, iar tot ce aveai de făcut era să dai un mesaj unui număr de telefon cu numele de utilizator folosit pe Instagram și locul în care te afli.
Ei bine, se pare că numărul de telefon îi aparținea chiar vedetei, cei care au trimis mesaj primind și răspuns. Așa cum era de așteptat, cei 100 de milioane de fani de pe Instagram au participat la concurs, iar persoana norocoasă a mers cu Jennifer Lopez la premiera filmului, vedeta postând și un video cu câștigătoarea.
„Mi-aș fi dorit să vă aduc pe toți 100 de milioane la premieră. Sunt norocoasă că vă am pe fiecare. M-am bucurat să petrec timpul cu câștigătoarea noastră și prietena ei, Lola”, a scris Jennifer.
În plus, se pare că vei putea participa la următoarele concursuri folosind același număr de telefon, de la care vei primi și noutăți despre proiectele artistei.
Foto: Arhiva Revistei ELLE