Jennifer Lopez ne surprinde cu un nou videoclip în care apare alături de fiica ei, Emme, în vârstă de 10 ani

Joia aceasta, Jennifer Lopez și-a uimit fanii cu videoclipul melodiei „Limitless", piesă ce se regăsește și în noul său film, „Second Act".

Videoclipul, care transmite un mesaj puternic pentru femei, evidențiind trimful și ambiția de a nu renunța la ceea ce-ți dorești, ne-o prezintă și pe fiica lui J.Lo, Emme, într-un rol principal. Mai exact, Emme interpretează versiunea mai tânără a mamei sale celebre.


De-a lungul poveștii, Emme și Jennifer pot fi admirate escaladând un munte, refuzând să renunțe până nu ajung în vârf. Mai mult decât atât, o vedem pe Emme dansând ca mama ei, demonstrându-ne că i-ar putea călca oricând pe urme.

Atât piesa, cât și videoclipul, au un simbolism puternic, fiind primul video regizat de J.Lo. „Emme a fost minunată, iar eu am fost foarte mândră. Am uitat că regizez primul meu videoclip, totul a fost despre ea. Iar atunci când vei vedea videoclipul, vei înțelege că transmite un mesaj puternic. Vorbește despre a fi fără limite, de a-ți dedica viața lucrurilor care te pasionează, este un mesaj frumos, de asemenea, și a fost incredibil să îl pot împărți cu ea„, a spus Lopez în cadrul emisiunii The Tonight Show with Jimmy Fallon, săptămâna trecută.


„Limitless' a fost compusă special pentru filmul lui J.Lo, „Second Act', în care artista interpretează rolul unei asistente de manager al unui magazin, care își dorește să obțină o promovare odată cu împlinirea vârstei de 43 de ani. După ce își pierde locul de muncă, prietena ei, Leah Remini, îi creează un CV fals, prin intermediul căruia îi obține un job într-o companie din Manhattan. Îi poți urmări povestea în cinema.

Citește și:
Jason Momoa spune că soția lui, Lisa Bonet, l-ar părăsi dacă va face ASTA

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people