Jennifer Lopez alimentează zvonurile legate de despărțirea de Ben Affleck. Ce a postat artista pe rețelele sociale

Jennifer Lopez a postat un cântec despre despărțire, iar versurile melodiei par să fie un mesaj direct pentru Ben Affleck.

Cea mai recentă postare de pe Instagram a lui Jennifer Lopez a alimentat și mai mult zvonurile legate de despărțirea de soțul său, Ben Affleck. Artista, în vârstă de 54 de ani, a publicat un fragment din videoclipul melodiei „Cambia el Paso', în care cântă despre o relație ajunsă la final.


„Viața ei este mai bună acum fără el… Nu are nevoie de nimeni pentru a fi bine / Nu eșuează, nu eșuează. El nu merită să o aibă în brațele sale'’ – sunt versurile pe care Lopez le rostește.

Artista nu a oferit prea multe explicații, ci s-a rezumat la a scrie un mesaj simplu: „La mulți ani, Cambia El Paso'.

Așa cum era de așteptat, fanii vedetei au presupus că melodia este o aluzie la căsnicia cu Affleck, motiv pentru care i-au transmis mesaje de susținere. „Dacă ceva nu se simte bine, indiferent ce este în viața ta, doar fă acea schimbare, mișcă-te și dansează,' a scris un fan. „Nu îți face griji pentru nimeni și concentrează-te pe drumul tău. Nu te opri din dansat, fii fericită,' a comentat un alt fan. „Schimbă drumul!!! Continuă să lupți și fă acea schimbare… Te iubesc foarte mult, Jen, sper că știi asta,' a intervenit un al treilea internaut.


Recent, mai multe surse apropiate au afirmat pentru publicația Page Six că mariajul celor doi e „încheiat de luni de zile'. Acestea au mai precizat și că Affleck și Lopez sunt separați din luna martie, însă că actorul este „foarte protector față de Jennifer.' În plus, publicația People a relatat că Ben și-a luat toate lucrurile personale din vila pe care o împărțea cu JLo în timp ce artista se afla în vacanță în Europa.

„Ben continuă să locuiască în casa închiriată din Brentwood. Este acolo de aproximativ două luni', a declarat o sursă pentru People.


„Pare să fie în regulă. A fost la biroul său în fiecare zi și pare concentrat pe muncă. De asemenea, își petrece timpul cu copiii săi', a mai adăugat persoana apropiată pentru publicație.

Invitat în cadrul emisiunii „Hart to Heart' a comediantului Kevin Hart, Ben Affleck a vorbit despre mariajul său cu Jennifer Lopez, recunoscând că este adesea deranjat de faima soției sale. Actorul, în vârstă de 51 de ani, a precizat că ieșirile în public sunt o adevărată corvoadă pentru el din cauza fanilor care năpustesc asupra lui Lopez.


„Am fost undeva cu Jennifer – nu-mi amintesc exact unde, pentru că ea este atât de faimoasă și creează această situație. Oamenii o iubesc și ea reprezintă ceva cu adevărat important pentru ei', i-a spus Affleck lui Hart.

„Când mă văd pe mine, oamenii sunt la modul: ‘Hei, îmi place filmul tău, și apoi strigă ‘AAAHHHH! J.LO!’', a exclamat el. „E uimitor, înțelegi ce vreau să spun?'.

Affleck și-a amintit apoi de o altă întâmplare, ce a avut loc în timpul unei ieșiri cu familia în Times Square. Affleck are trei copii, Violet (18 ani), Seraphina (15 ani) și Samuel (12 ani), cu fosta sa soție, Jennifer Garner, în timp ce Lopez îi are pe gemenii Max și Emme, în vârstă de 16 ani, cu fostul ei soț, Marc Anthony.


„Am coborât din mașină. Ne duceam la o piesă de teatru și am zis: ‘La naiba, iubito, o să întârziem, trebuie să mergem o stradă și jumătate pe jos. [Jennifer] a zis, ‘Bine, nu a comentat nimic. Am ieșit cu ea și cu toți copiii, prin Times Square, și toată treaba a fost nebunie. Am zis, ‘Oh, Doamne. Era o doamnă, fuma iarbă, îmbrăcată într-un costum strâmt complet mov – era o doamnă mai corpolentă– și a început să alerge înapoi filmând și strigând ‘J.LO!!’', a povestit Ben.

Affleck a vorbit apoi și despre expresiile sale faciale celebre, menționând că uneori pare frustrat în fotografiile surprinse de paparazzi pentru că este „puțin timid'.

„Nu îmi place să atrag prea multă atenție. De aceea, oamenii mă văd și se întreabă: ‘De ce pare tipul ăsta mereu supărat? Pentru că cineva își bagă camera în fața mea și eu sunt de genul, ‘OK, hai că începe’', a spus actorul.


Citește și:
Keanu Reeves și iubita sa, Alexandra Grant, apariție rară la o cursă de motociclete din Germania. Cum au fost surprinși cei doi

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people