Jennifer Lopez ne demonstrează cât de bine se distrează alături de familia ei, chiar dacă este nevoită să stea în carantină.
Jennifer Lopez ne arată care sunt activitățile ei cât timp stă în izolare la domiciliu. Artista a publicat pe contul personal de Tik Tok un video amuzant alături de logodnicul ei, Alex Rodriguez, gemenii Max și Emme, dar și cele două fiice ale lui Alex, Natasha și Ella Rodriguez, în timp ce dansează.
Cu toții dansează pe piesa „Something New” a lui Wiz Khalifa și Ty Dolla $ign. Însă, ce a atras atenția fanilor a fost faptul că Jennifer era nemachiată și era îmbrăcată în haine confortabile.
@jloWhen the whole fam agrees on a TikTok🥰♬ Something New feat. Ty Dolla $ign – Wiz Khalifa
Recent, Jennifer Lopez a vorbit în cadrul unui interviu despre cum încearcă ea și familia ei să se adapteze pandemiei de coronavirus. „Sunt vremuri dificile pentru toți. Sunt o mulțime de oameni care sunt bolnavi. Vrem să menținem lucrurile sub control și să lucrăm de acasă. Până și copiii mei lucrează de acasă și au 12 ani. Pentru mine, nu există nimic mai important decât să petrec timp alături de copiii mei”, a declarat Jennifer Lopez pentru ELLE USA.
„Odată cu această situație, dacă avem norocul de fim sănătoși – și dacă sunteți, să fiți recunoscători deoarece este un moment prin care să ne reevaluăm cu toții. Să fiu sinceră, pentru mine lucratul de acasă înseamnă să citesc scenarii, să dezvolt proiecte noi, chiar să fac antrenamente și să învăț dansuri noi. Pentru că acum, vă puteți folosi de acest timp pentru a face ce vă doriți. La un moment dat, sper că în curând, ne vom întoarce la viețile noastre”, a adăugat Jennifer Lopez.
Jennifer Lopez și Alex Rodriguez formează un cuplu din 2017, reușind în această perioadă să devină unul dintre cele mai frumoase cupluri de la Hollywood. Aceștia postează des imagini alături de familie, demonstrând că sunt extrem de uniți. Jennifer Lopez, în vârstă de 50 de ani, are doi copii, Max și Emme, din căsătoria lui Marc Anthony. Și Alex Rodriguez a mai fost căsătorit, în perioada 2002-2008, cu Cynthia Scurtis și împreună au două fiice, Natasha și Ella.
Foto: Profimedia