Jennifer Lawrence, primele declarații după ce s-a zvonit că Liam Hemsworth a înșelat-o pe Miley Cyrus cu ea: „Știm cu toții”

Jennifer Lawrence a vorbit pentru prima dată despre presupusa aventură a lui Liam Hemsworth, când era într-o relație cu Miley Cyrus.

După ce fanii au emis ipoteza că videoclipul lui Miley Cyrus pentru piesa „Flowers' ar fi inclus o aluzie la faptul că fostul ei iubit Liam Hemsworth ar fi avut o aventură cu Jennifer Lawrence, actrița a vorbit pentru prima dată despre aceste zvonuri.


Jennifer Lawrence, despre presupusa aventură cu Liam Hemsworth

Jennifer Lawrence a jucat un joc de „Plead the Fifth' când a apărut în episodul din 26 iunie al emisiunii Watch What Happens Live with Andy Cohen. Actrița a fost întrebată despre zvonul fanilor, care a apărut de luni de zile, potrivit căruia ar fi avut o aventură cu colegul ei de platou de la „Hunger Games', Liam Hemsworth, în timp ce acesta avea o relație cu Miley Cyrus.

„Nu este adevărat. Nu este adevărat. Un zvon total', a insistat ea, înainte ca Andy Cohen să termine de pus întrebarea.


Când Miley și-a lansat videoclipul pentru piesa de despărțire, „Flowers', la începutul acestui an, artista a îmbrăcat o rochie aurie cu decupaje. Fanii au considerat că rochia amintește de o una pe care Jennifer a purtat-o anterior la o premieră „Hunger Games' cu Hemsworth. În plus, în trecut, Lawrence a recunoscut că l-a sărutat pe acesta în afara platourilor de filmare. Actrița de 32 de ani a lămurit însă situația cronologică, în ultima ei apariție WWHL.

„Adică, știm cu toții că eu și Liam ne-am sărutat o singură dată. Dar a fost la mulți ani după ce s-au despărțit', a confirmat ea. În legătură cu rochia aurie, Jennifer a adăugat: „Presupun că a fost doar o coincidență.'

Miley Cyrus și fostul partener au divorțat în 2019

Miley Cyrus și Liam Hemsworth au început să se întâlnească în 2009 și s-au logodit în iunie 2012. S-au despărțit un an mai târziu, în septembrie 2013. Cu toate acestea, la începutul anului 2016, s-au împăcat din nou și s-au căsătorit la sfârșitul anului 2018, după ce și-au pierdut casa din Malibu din cauza unui incendiu. Căsătoria a fost de scurtă durată, cei doi despărțindu-se până în vara anului următor. Jennifer Lawrence și actorul au jucat împreună în franciza „Hunger Games' între anii 2012 și 2015.


După despărțirea de actor, Miley Cyrus a format un cuplu cu Kaitlynn Carter, de care s-a despărțit destul de repede. Ulterior, a fost împreună cu muzicianul Cody Simpson, însă în urmă cu o lună s-au despărțit, după o relație de 10 luni. Divorțul dintre Miley Cyrus și Liam Hemsworth a fost puternic dezbătut luni de zile și continuă să fie și astăzi.

Totuși, toate cele trei vedete au trecut deja la pasul următor pe plan sentimental. Miley Cyrus are în prezent o relație cu toboșarul Maxx Morando, pe care o ține în mare parte departe de ochii publicului. Hemsworth se întâlnește cu Gabriella Brooks de la sfârșitul anului 2019. Jennifer Lawrence este căsătorită cu Cooke Maroney din octombrie 2019 și au împreună un fiu, Cy, născut în februarie 2022.


Citește și:
Anunțul special făcut de Lili Sandu. Ce a dezvăluit despre partenerul ei de viață, Silviu Țolu

FOTO: Arhivă ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people