„Am încercat fertilizarea in vitro, am băut ceaiuri chinezești, am făcut de toate”, a declarat Jennifer Aniston despre măsurile pe care le-a luat pentru a deveni mamă.
În ciuda carierei de succes, viața personală a lui Jennifer Aniston a fost cea care a ținut întotdeauna primele pagini ale ziarelor. Actrița în vârstă de 53 de ani a fost deseori criticată pentru decizia de a nu avea un copil, mulți acuzând-o că a ales cariera în detrimentul familiei. În 2016, într-un editorial publicat în Huffington Post, Aniston a vorbit despre presiunea constantă pe care a resimțit-o vizavi de acest subiect, mărturisind că această obsesie colectivă faţă de corpul, viaţa și uterul ei a fost extrem de apăsătoare, notează La Reppubblica.
Acum, într-un interviu acordat publicației Allure, Jennifer Aniston a declarat pentru prima oară că a încercat să devină mamă și că a apelat inclusiv la fertilizarea in vitro, însă toate demersurile în acest sens au fost în zadar.
„Am încercat să rămân însărcinată. A fost o călătorie dificilă pentru mine. Ani și ani de speculații. A fost foarte greu. Am încercat fertilizarea in vitro, am băut ceaiuri chinezești, am făcut de toate. Aș fi făcut orice ca cineva să îmi spună să îmi îngheț ovocitele”, a declarat Jennifer Aniston pentru Allure.
Actrița a vorbit și despre divorțul de Brad Pitt și despre știrile care au apărut în acea perioadă, conform cărora despărțirea celor doi ar fi fost cauzată de faptul că Aniston a ales cariera în detrimentul copiilor.
„Erau niște minciuni absolute”, a spus Aniston, care a declarat că a fost portretizată ca fiind o persoană „egoistă”, căreia „i-a păsat doar de carieră. Și, Doamne ferește, ca o femeie să aibă succes și să nu aibă un copil”. Aceasta a adăugat și că în presă s-a scris că „motivul pentru care soțul meu m-a părăsit, pentru care ne-am despărțit și am pus capăt căsniciei noastre, a fost pentru că nu am vrut să-i fac un copil”.
Cu toate acestea, Aniston recunoaște că acum este împăcată cu ideea că nu va mai putea deveni mamă.
„Am pierdut acest tren. Dar chiar mă simt eliberată acum fiindcă nu mai există întrebarea: „Pot?” Nu mai trebuie să mă mai gândesc la asta.”
Actrița a recunoscut și că traversează cea mai bună perioadă din viața ei, și că acum se simte mai bine în pielea sa, decât atunci când avea 20, 30 sau 40 de ani.
„Aș zice că la 30, la 40 de ani am trecut prin niște lucruri foarte grele și dacă nu le-aș fi experimentat nu aș fi devenit cine trebuia să devin. De aceea sunt extrem de recunoscătoare pentru toate acele situații grele. Altfel, aș fi fost o persoană temătoare, agitată, nesigură. Iar acum, pur și simplu nu îmi mai pasă.”
Foto: Arhiva ELLE