Jenna Dewan și noul ei iubit vor deveni părinți. Reacția lui Channing Tatum

Actrița Jenna Dewan a anunțat că este însărcinată cu primul copil împreună cu noul ei iubit, Steve Kazee.

Jenna Dewan și Steve Kazee formează un cuplu de la finalul anului trecut, la scurt timp după ce Jenna și Channing Tatum au anunțat că divorțează. Pentru Kazee acesta este primul copil, în timp ce Jenna mai are o fetiță, Everly, în vârstă de 6 ani, din relația cu Channing Tatum.


„Suntem nespuși de bucuroși si foarte fericiți că ne vom mări familia', au declarat Jenna Dewan, în vârstă de 38 de ani, și Steve Kazee, 43 de ani, pentru publicația People.

La scurt timp de la anunțarea veștii că este însărcinată, Dewan a postat pe Instagram o imagine în care apare fetița ei și în care se poate observa și burtica de femeie însărcinată.

„A deveni mamă este pur și simplu cel mai incredibil lucru care mi s-a întâmplat. @stevekazee ești un dar din cer și nu aș putea fi mai încântată de atât de faptul că ne mărim împreună familia. Mulțumesc tuturor pentru toată dragostea', a scris Jenna în descrierea imaginii.


Și Kazee și-a exprimat fericirea pe Instagram, precizând că „Nu pot să descriu ce sentimente am avut de când am aflat pentru prima dată că Jenna este însărcinată. Am așteptat toată viața mea acest moment și nu puteam întâlni o persoană mai bună pentru a-mi întemeia o familie. O parteneră care radiază iubire, căldură și bunătate. O parteneră care a trecut prin momente dificile în viață, dar pe care le-a depășit cu grație, umilință și dorința de a învăța din suișuri și coborâșuri'.

Deși s-au despărțit de aproape doi ani, Jenna Dewan și Channing Tatum se pare că au rămas în relații apropiate, căci actrița a ținut să își anunțe fostul soț de faptul că este însărcinată înainte ca vestea să devină publică.

„Jenna i-a spus lui Channing că este însărcinată și s-a asigurat că el știe acest lucru înainte de a anunța public. El este foarte fericit pentru ea și o susține necondiționat', a declarat o sursă pentru E! News.


Citește și:
Jessie J vorbeşte despre relația cu Channing Tatum în noua ei piesă

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people