Jason Momoa l-a interpretat pe Khal Drogo în primul sezon al serialului Game of Thrones.
Într-un interviu acordat recent revistei InStyle, Jason Momoa, care a cunoscut celebritatea după ce a jucat în serialul HBO Game of Thrones, a vorbit onest despre dificultățile pe care le-a întâmpinat în carieră. Ai zice că, după ce apari într-un serial fenomen precum GoT nu ai mai avea probleme în a găsi noi proiecte, dar Jason Momoa spune că lucrurile nu au stat deloc așa.
Jason Momoa nu a apărut decât în primul sezon al serialului, așa că în timp ce foștii colegi de platou deveneau din ce în ce mai cunoscuți, actorul se lupta pentru a plăti facturile casei lui din Los Angeles unde locuiește împreună cu soția sa și cei doi copii. „Muream de foame după Game of Thrones. Nu găseam nimic de lucru. E foarte complicat atunci când ai copii, iar tu ești plin de datorii”, a povestit Jason Momoa.
Norocul a început să îi surâdă abia ani mai târziu, după ce a fost distribuit în rolul lui Aquaman din filmul Batman v Superman: Dawn of Justice. Mai târziu, a jucat în Justice League, Aquaman și a fost vocea unui personaj din The Lego Movie 2: The Second Part. Iar acum, toată lumea așteaptă lansarea filmului Dune, în regia lui Denis Villeneuve. Jason Momoa își amintește acum ce a simțit când a văzut în primăvară trailer-ul filmului: „Pe generic erau Josh Brolin, Jason Momoa și Javier Bardem, iar eu mă gândeam ‘Doamne, nu-mi vine să cred că numele meu este alături de aceste nume.’ M-am simțit emoționat ca un copil.”
În interviu, Jason Momoa a vorbit și despre faptul că a crescut fără tată și că nu a știut cum ar trebui să se comporte unul atunci când a devenit el însuși părinte, dar că vrea să-i transmită fiului său că este în regulă să-ți arăți vulnerabilitățile.
Foto: Arhiva Revistei ELLE