Jane Fonda, apariție spectaculoasă la Săptămâna Modei de la Paris. Actrița în vârstă de 86 de ani a defilat pe podiumul L’Oréal Paris

Jane Fonda a dovedit încă o dată că vârsta este doar un număr!

Jane Fonda, apariție spectaculoasă la Săptămâna Modei de la Paris. Actrița în vârstă de 86 de ani a defilat pe podiumul L'Oréal Paris

Jane Fonda a strălucit pe podiumul L’Oréal Paris de la Paris Fashion Week. Actrița, în vârstă de 86 de ani, și-a făcut apariția pe catwalk îmbrăcată într-un trenci argintiu, pe care l-a accesorizat cu o pereche de pantofi sport în aceeași nuanță.

În ceea ce privește machiajul, câștigătoarea premiului Oscar a optat pentru un ruj roz intens și gene bine conturate. Părul ei nevopsit a fost coafat sub forma unor bucle elegante și voluminoase.

Fonda a salutat spectatorii de la show-ul de modă și a făcut cu ochiul mulțimii când a ajuns la capătul podiumului. Așa cum era de așteptat, publicul a aplaudat-o frenetic.

Actrița a fost selectată să defileze în cadrul show-ului, fiind una dintre ambasadoarele brand-ului L’Oréal, alături de Kendall Jenner, în vârstă de 28 de ani, care a fost și ea prezentă. Printre vedetele care au urcat pe podiumul de la Opéra de Paris s-au mai numărat și Andie MacDowell, în vârstă de 66 de ani, Eva Longoria, în vârstă de 49 de ani, și Cara Delevingne, în vârstă de 32 de ani.

Mulți dintre fanii lui Jane Fonda au reacționat la apariția sa de pe podium, lăsându-i comentarii de admirație pe Instagram.

„Wow, wow, wow. Aproape 87 de ani și cucerește podiumul”, a scris un fan, în timp ce altul a adăugat: „Am avut fiori privindu-o acum! Este o comoară.” „Atât de multă încredere și frumusețe”, a mai scris cineva. Un alt fan a admirat părul alb al actriței din „Grace and Frankie”, spunând: „Îmi place cum îi stă părul așa”.

În 2022, Jane Fonda a fost diagnosticată cu cancer. La momentul respectiv, actrița a dezvăluit pe contul său de Instagram că starea sa de sănătate este din ce în ce mai bună și că boala este în remisie.

„Săptămâna trecută am fost anunțată de oncologul meu că boala este în remisie și că pot întrerupe chimioterapia”, a scris Fonda pe Instagram în urmă cu doi ani.

„Mă simt atât de binecuvântată, atât de norocoasă. Vă mulțumesc tuturor celor care v-ați rugat și mi-ați trimis gânduri bune. Sunt convinsă că lucrurile acestea au jucat un rol în vestea bună. Sunt deosebit de fericită pentru că, în timp ce primele patru tratamente de chimioterapie au fost destul de ușoare pentru mine, doar câteva zile de oboseală, ultima ședință de chimioterapie a fost dură și a durat două săptămâni, ceea ce a îngreunat realizarea multor lucruri”, a spus Jane Fonda.

În același an, actrița din Grace and Frankie a mărturisit că e conștientă că nu mai are mult timp de trăit și că nu se teme de moarte. Aceasta a adăugat și că a avut o viață grozavă și că se simte pregătită să moară.

„Când ajungi la vârsta mea, ar fi bine să conștientizezi cât timp ai avut și cât timp mai ai în față, adică e pur și simplu realist”, a declarat actrița pentru Entertainment Tonight, care a mărturisit și că „nu îmi e frică să mă duc, sunt pregătită, am avut o viață grozavă.”

„Nu că aș vrea să mă duc, dar sunt conștientă că se va întâmpla mai degrabă mai devreme decât mai târziu”, a concluzionat actrița.

Citește și:
Sophia Loren a împlinit 90 de ani. Imagini inedite de la petrecerea actriței de la Roma

Foto: Instagram, profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people