Jamie Lee Curtis îi urmează exemplul Pamelei Anderson și și-a surprins fanii cu o imagine în care apare fără machiaj

Jamie Lee Curtis a decis să o urmeze pe Pamela Anderson în trend-ul aparițiilor fără machiaj.

Jamie Lee Curtis îi urmează exemplul Pamelei Anderson și și-a surprins fanii cu o imagine în care apare fără machiaj

Cu ocazia aniversării de 66 de ani, sărbătorită săptămâna trecută, actrița Jamie Lee Curtis a postat o fotografie fără machiaj, aducându-i un omagiu Pamelei Anderson, în vârstă de 57 de ani, care a ales să apară frecvent nemachiată încă de anul trecut.

Jamie Lee Curtis, imagine inedită nemachiată

„Selfie imediat după duș”, a scris Curtis în descrierea postării. „O onorez pe @pamelaanderson @lastshowgirl și asumarea ei de sine fără machiaj. Puternică. Stabilă pe drumul ei,” a adăugat ea, menționând viitorul film The Last Showgirl, în care atât Anderson, cât și Curtis joacă alături de Brenda Song, Billie Lourd, Kiernan Shipka și alții.

Curtis a clarificat totuși că avea puțin machiaj la ochi, explicând: „Tocmai am observat că pare că am rimel, care evident este o rămășiță de la ziua mea de muncă de ieri. Se vede clar că mami nu s-a spălat bine pe față.”

Urmăritorii actriței au lăudat-o în comentarii la postarea de ziua ei.

„Nu ai nevoie de machiaj 🥳,” a comentat un utilizator. „Mulțumesc că îmbătrânești atât de grațios și că nu încerci să schimbi nimic. Ești uimitoare,” a scris altcineva. Curtis a lăudat public decizia lui Anderson de a renunța la machiaj de ceva timp.

După ce Anderson a devenit virală pentru apariția sa naturală la prezentările de modă din cadrul Paris Fashion Week, Curtis a scris pe Instagram că este „atât de impresionată și uimită de acest act de curaj și rebeliune.”

„REVOLUȚIA FRUMUSEȚII NATURALE A ÎNCEPUT OFICIAL,” a adăugat Curtis, care joacă în Everything Everywhere All at Once, postând două imagini fără machiaj ale lui Anderson de la prezentarea Isabel Marant.

„@pamelaanderson, în mijlocul unei săptămâni a modei cu atâtea presiuni și posturi, și, această femeie s-a prezentat și și-a revendicat locul la masă fără nimic pe față.”

Pamela Anderson dezvăluie de ce a renunțat la machiaj

Anderson a fost deschisă despre motivul pentru care a renunțat la machiaj anul trecut.

În august 2023, ea a spus că această decizie a fost declanșată de pierderea makeup artistului său, Alexis Vogel, care a murit în 2019 din cauza cancerului la sân. De asemenea, a decis să meargă „împotriva curentului” și să sfideze tendințele exagerate în machiaj, descriind experiența ca fiind „eliberatoare, amuzantă și puțin rebelă.”

După Paris Fashion Week, Anderson a spus că momentul viral nu a fost planificat în detaliu.

„Ceva pur și simplu m-a cuprins, eram îmbrăcată în aceste haine frumoase și m-am gândit: ‘Nu vreau să concurez cu hainele,'” a spus ea pentru Vogue Franța la acea vreme. „Nu încerc să fiu cea mai frumoasă fată din încăpere.”

„Simt că este doar o libertate,” a adăugat vedeta din Baywatch. „Este ca o ușurare.” Anderson a spus că nu „se aștepta ca cineva să observe” noul ei look natural, dar l-a îmbrățișat clar de atunci, pozând pentru reviste și campanii publicitare fără machiaj.

În ianuarie 2024, ea și-a lansat propria linie de îngrijire a pielii, Sonsie.

Alte celebrități, inclusiv Scarlett Johansson și Drew Barrymore, au lăudat-o pe Anderson, considerând-o o femeie puternică.

Abia așteptăm să le vedem pe Curtis și Anderson împreună pe covorul roșu, promovând The Last Showgirl.

Citește și:
Ce vor femeile din România în an electoral?

foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people