James Middleton, fratele Ducesei de Cambridge, a postat o imagine emoționantă alături de logodnica sa și a avut un mesaj special pentru urmăritori

James Middleton le-a mulțumit celor care îl urmăresc pe Instagram pentru sprijinul pe care i l-au acordat în lupta sa cu depresia.

În luna ianuarie, James Middleton, fratele Ducesei de Cambridge, a vorbit sincer despre faptul că el se confruntă cu depresia. Acesta a publicat atunci un eseu în care a explicat că are aceste probleme din anul 2017.


Acum, James Middleton a postat pe contul de Instagram o imagine emoționantă alături de viitoarea sa soție, iar el le-a mulțumit celor care îi urmăresc pe Instagram pentru numărul extrem de mare de mesaje pe care l-a primit după ce a recunoscut că are probleme cu stresul, anxietatea și depresia. „Astăzi vreau să vă mulțumesc. Vă mulțumesc pentru sprijinul incredibil pe care mi l-ați acordat după ce am vorbit în mod public despre problemele mele. Mi-ar trebui foarte mult timp să răspund fiecărei persoane, dar sunt copleșit de mesajele pe care le-am primit și de faptul că mai mulți dintre voi v-ați împărtășit poveștile cu mine.'


James a dezvăluit faptul că el a apelat la câteva activități neobișnuite pentru a-și relaxa mintea. „Foarte mulți dintre voi știu că îmi plac câinii, însă în același timp îmi plac și albinele. Sunt fascinat de aceste mici creaturi. De la drumul lor de la regină, sunt o mulțime de lucruri de spus despre aceste mici creaturi fascinante.'

Pe lângă asta, un rol extrem de important în lupta sa cu depresia l-au avut și câinii lui, Ella, Inca, Luna, Zulu și Mabel, dar și Alizee Thevenet, iubita sa, care a acceptat în luna septembrie cererea sa în căsătorie.

„Nu cu mult timp înainte, nu mai știam ce anume înseamnă să râzi și să fii cu adevărat fericit. Astăzi nu trebuie să mă prefac să zâmbesc. Nu am scăpat de depresie, dar nu cred că mai există. În orice caz, am învățat care sunt mecanismele prin care să îmi păstrez controlul, în fiecare zi mă preocup de sănătatea mea mintală la fel cum mă preocup și de cea fizică. Chiar și cel mai înțelept om a zis: „Viața e o călătorie, nu o destinație,' a mai scris James Middleton pe Instagram.


În anul 2016, James a mers la medic, iar analizele i-au arătat faptul că are anumite nereguli ale inimii din cauza stresului și anxietății. El a recunoscut că în copilărie s-a confruntat cu dislexia. Cu toate că primise tratament, el nu a vorbit public despre asta. „Este complicat să descrii condiția. Nu este doar tristețe. Este o boală, un cancer al minții. Nu puteam simți bucuria, entuziasmul sau anticiparea – doar anxietatea mă dădea jos din pat dimineața.'

Citește și:
James Middleton, fratele Ducesei de Cambridge, vorbește despre lupta sa cu depresia

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people