Îți amintești de Bianca Neagu din telenovela „Numai iubirea”? Iată cum arată și cu ce se ocupă acum

Telenovela "Numai iubirea" a fost un adevărat fenomen în 2004-2005 și cu siguranță fanii își amintesc și acum de acțiunea din serial.

Cu siguranță îți amintești de telenovela „Numai iubirea', un adevărat fenomen în 2004-2005, care a lansat cariere și care a ținut milioane de fani în fața micilor ecrane. Bianca Neagu, fetița care a interpretat unul dintre cele mai importante roluri din telenovelă, s-a aflat mereu în centrul atenției pe perioada difuzării serialului, însă, ulterior, a decis să renunțe la această carieră.


Bianca avea numai 8 ani atunci când a fost difuzată telenovela „Numai iubirea', ea interpretând rolul Biancăi Bratu, fiica lui Dan Bratu, personajul principal interpretat de Alexandru Papadopol. Ulterior, ea a mai jucat și în alte seriale românești precum „Păcatele Evei', „Mama dupa ora 5', „Daria, iubirea mea' sau „Inimă de ţigan'.

Cum arată și cu ce se ocupă acum Bianca Neagu

Bianca Neagu, cea care în serialul Numai Iubirea era o fetiță inocentă și cu codițe, s-a transformat acum într-o tânără foarte frumoasă și a ales un drum separat de actorie. Mai exact, ea a studiat la Facultatea de Psihologie și are un master în Logopedie.


„M-am descoperit. Mi-am descoperit limitele, mi le-am depăşit, m-am creat. Am avut timp să mă dezvolt profesional şi personal. Sunt bucuroasă şi împlinită de ultimii 16 ani. Acum sunt logoped, lucrez cu copiii. Îi ajut să înveţe să vorbească corect, pentru că este foarte important şi, din păcate, sunt foarte mulţi copii care au probleme. În perioada 4-6 ani, se dezvoltă cel mai bine limbajul şi trebuie, noi, logopezii, să facem ajustările necesare', a povestit tânăra într-o emisiune TV.

Mai mult, acum ea este designer de accesorii, pe care le poartă constant în imaginile pe care le postează pe rețelele de socializare.

„Am început să creez gentuţe, borsete. Sunt făcute manual. E o pasiune care cred că a provenit din partea bunicii mele. Am început să creez lucruri pe care să le port eu', a declarat ea acum ceva timp.

Bianca are și o relație de lungă durată cu pictorul Alin Croitoru, alături de care trăiește o poveste de dragoste de mai bine de cinci ani și deja au planuri viitor.


În urmă cu ceva timp, invitată în cadrul unei emisiuni TV, Bianca a dezvăluit că este pregătită să îmbrace rochia de mireasă. „Am o relaţie cu pictorul Alin Croitoru. Suntem de ceva timp împreună, de vreo cinci ani. Avem planuri serioase. Ne înţelegem foarte bine, ne iubim', a declarat Bianca Neagu, în cadrul unei emisiuni TV.

Citește și:
Britney Spears a dezvăluit pentru prima dată motivul pentru care s-a tuns la zero în 2007

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people