Într-un nou interviu acordat publicației V, Irina Shayk vorbește extrem de deschis despre modul în care ea și Bradley Cooper își cresc fetița în vârstă de cinci ani, dar și despre provocările cu care maternitatea vine la pachet.
Modelul în vârstă de 36 de ani a dezvăluit că nu a apelat la ajutorul unei bone, preferând ca ea și Bradley să fie cei care se ocupă de creșterea micuței Lea de Seine.
„Nu avem o bonă, așa că uneori, [când prietenii mei propun să mergem la] o cină sau un concert, ei spun întotdeauna: „Știm ce va spune Irina: nu avem bonă'. Ei spun că este replica mea salvatoare. Dar noi alegem să nu avem o bonă…. a fi mamă este unul dintre cele mai uimitoare lucruri. Nu mi-am imaginat niciodată că mă voi bucura și voi iubi atât de mult acest lucru. Simt că nu există pe lumea asta o iubire mai bună pentru cineva, decât cea pentru copilul tău. Este pur și simplu foarte specială.'
Irina a vorbit și despre provocările pe care statutul de mamă i le-a adus, mărturisind că deși Lea este prioritatea sa numărul unu, munca continuă să joace un rol important în viața ei.
„Fiind mamă, am învățat cum să-mi prioritizez timpul. Cum să-mi aleg joburile și să-mi amintesc întotdeauna că familia este cel mai important lucru. Așa reușești să mergi mai departe. De asemenea, nu vreau să mă pierd pe mine însămi, deoarece îmi place să lucrez. Îmi amintesc că într-o zi fiica mea s-a întors de la grădiniță și mi-a spus „Oh, te duci la muncă? Vreau să rămâi'. Și a început să plângă, iar eu i-am spus: „Vezi că avem lumina aprinsă în casă și avem mâncare [pe masă]? De aceea mami și tati trebuie să se ducă la muncă'', a povestit Irina pentru V Magazine.
Aceasta a dezvăluit și câteva lucruri personale despre fiica ei, mărturisind că micuța este extrem de onestă și că nu se sfiește să spună exact ceea ce gândește.
„Fiica mea nu are niciun filtru. Îmi amintesc că de Halloween, când eram îmbrăcată ca Bettie Page, s-a uitat la mine și mi-a spus: „Nu, dă-o jos. Nu merge'. Simt că mă ține cu picioarele pe pământ, pentru că spune ce gândește fără filtru – îmi place asta.'
Partenera lui Bradley Cooper a vorbit și despre modul în care dorește să își crească fiica, afirmând că este extrem de important ca Lea să învețe că „trebuie să muncești din greu pentru a obține ceva în viață'.
„Vreau să o învăț ce m-au învățat pe mine bunica și mama mea: că trebuie să muncești din greu. Fiica noastră este crescută în condiții diferite, dar tot trebuie să stabilești limite. Nu poți să-i dai acces la anumite lucruri, pentru că ea trebuie să înțeleagă că trebuie să muncești din greu pentru a obține ceva în viață. I-am spus „Uite, mama o să-ți cumpere un cadou, dar dacă nu lucrează, nu avem bani [pentru a-l cumpăra]'. Și ea a răspuns „Bine, mamă, du-te la muncă''.
Citește și:
Madonna a dezvăluit o imagine rară cu cei șase copii ai săi
Foto: Arhiva ELLE