Irina Rimes a făcut mărturisiri despre începutul carierei muzicale și mutarea în România, care a avut loc acum 10 ani.
În 2012, Irina Rimes a participat la reality show-ul de talente „Fabrica de staruri” din Republica Moldova, ajungând până în finală. În 2016, a lansat piesa „Visele”, la care a lucrat împreună cu fostul ei soț, Andi Bănică, și care a devenit în scurtă vreme una dintre cele mai ascultate melodii de la acea vreme. De atunci, piesele scoase de artistă au ajuns rapid la public, motiv pentru care a devenit una dintre cântărețele de succes din industria muzicală de la noi.
Într-un interviu pentru VIVA!, Irina Rimes a vorbit despre începutul proiectului ei muzical. Acum 10 ani, artista s-a mutat în România și nu i-a fost ușor să se adapteze. În timp, a reușit să se obișnuiască și să treacă peste momentele grele pe care le-a întâmpinat cu ajutorul colegilor ei.
„Nu pot nega că, la început, mi-a fost mai greu. Cu timpul, m-am obișnuit. Am avut momente și în care pot spune că am avut depresia emigrantului, însă, din fericire, am reușit să trec repede peste. Pentru asta am să le mulțumesc colegilor mei moldoveni, care au fost alături de mine și m-au susținut. Cu timpul, bineînțeles că mi-am făcut prieteni noi în industrie și totul a devenit din ce în ce mai familiar. Nu am avut niciodată complexe din cauza accentului, căci până și în ziua de astăzi el nu a avut de suferit. Am dobândit un vocabular mai bogat în limba română, la schimb, și, în general, am văzut și am simțit doar evoluție.”
În ceea ce privește regretele din plan profesional și personal, Irina Rimes a declarat:
„De când mă știu, îmi trăiesc viața fără regrete. Poate pentru că nu cred în ele sau poate pentru că sunt de părere că lucrurile care nu pot fi schimbate trebuie să rămână ca niște momente ale istoriei trecutului tău. Și greșelile își au rostul lor, ele te formează, te fac ceea ce ești astăzi, te fac să vezi viața așa cum o vezi acum”, a povestit Irina Rimes pentru sursa citată anterior.
Foto: Instagram