Irina Rimes și David Goldcher, partenerul ei francez, se află în vacanță pe Coasta de Azur, care i-a purtat de la Saint Tropez la Ramatuelle, și mai recent la Nisa. Judecând după postările vedetei de pe Instagram, s-ar părea că aceasta se bucură din plin de escapada la mare. Rimes s-a mutat recent în Franța, acolo unde trăiește împreună cu partenerul ei, alături de care a închiriat un apartament.
David Goldcher are 28 de ani și activează, și el, tot în lumea muzicii. De altfel, Rimes a mărturisit că acesta a fost contextul în care s-au și cunoscut. „L-am întâlnit pe David într-o sesiune. Când l-am văzut, am zis: ce-i cu copilul ăsta? Eram amândoi pierduți în spațiu.' Proaspăt despărțită la acea vreme de un alt muzician, Irina Rimes s-a îndrăgostit de David și curând după a și făcut declarații despre relație, lucru pe care nu îl mai făcuse în cazul precedentelor relații. Irina Rimes a trecut și printr-un divorț, ea căsătorindu-se foarte tânără, la doar 22 de ani, cu muzicianul Andi Bănică.
Acum, Rimes este entuziasmată de relația cu David Goldcher și a declarat chiar că are planuri de căsătorie și că vrea să devină mamă. „Mă văd mamă în curând. Aș vrea să fac nunta în România, să fie o nuntă cu tradiții, cu dezbrăcatul miresei. Nu știu ce-o să înțeleagă prietenii noștri din Franța din asta, dar pentru mine acasă e tot aici.'
Cântăreața a mărturisit și că l-a prezentat deja pe David Goldcher părinților săi: „Mama e topită după David, am fost cu el în România și l-am prezentat părinților. A strâns și a spălat toate vasele de la masă când a fost la noi. Mama a fost atât de încântată de el, încât mi-a zis: „Pe ăsta nu-l mai pierzi!', spunea vedeta într-un podcast.
Citește și:
Cine este Cristina Halep, nepoata Simonei Halep care visează să ajungă campioană?
Foto: Instagram