Irina Fodor, detalii inedite înainte de începerea noului sezon Asia Express: „Sunt lucruri cu care noi nu suntem obișnuiți”

Irina Fodor a oferit noi detalii despre noul sezon Asia Express.

În doar patru zile va avea loc premiera sezonului 7 al emisiunii Asia Express, care va debuta pe 1 septembrie la Antena 1. În acest sezon, telespectatorii vor fi martorii aventurii unor vedete într-o călătorie extremă, pe cel mai lung traseu de până acum. Irina Fodor, prezentatoarea show-ului, a împărtășit detalii despre experiențele trăite în timpul filmărilor pentru acest nou sezon.

Irina Fodor, detalii despre noul sezon Asia Express

Prezentatoarea TV a povestit că anul acesta a fost mult mai impresionată de atracțiile locale, iar Thailanda a fost pentru ea un loc plin de armonie.

„Thailanda mi-a fost dezvăluită și mai frumos anul acesta decât o știam. Locurile prin care am trecut mi-au transmis atâta pace și armonie, deși adrenalina cursei te ține în priză tot timpul. Următoarea țară de pe traseu m-a uluit: Malaezia – aici am întâlnit culturi atât de diferite și am avut experiențe atât de diverse! Nici nu știu cu ce să încep – cu sărbătoarea Ramadanului sau cu junglele luxuriante ori cu orașele spectaculoase prin care am trecut… Malaezia a fost un șoc cultural față de Thailanda. Aici e o cultură cu totul diferită, a trebuit să ne adaptăm și noi. Cât despre Indonezia, aici am ajuns într-o perioadă foarte aglomerată. Pentru telespectatori va fi fascinant să vadă această față a Indoneziei, va fi un impact cultural foarte puternic. Sunt lucruri cu care noi nu suntem obișnuiți, iar oamenii de acasă vor trăi alături de noi această aventură cu sufletul la gură”, a spus Irina Fodor.

Sezonul acesta, competiția promite să fie extrem de palpitantă încă de la început, cu provocări care depășesc cu mult așteptările concurenților. Aceștia, hotărâți să-și confrunte cele mai mari temeri, s-au lansat în această aventură cu un entuziasm deosebit.

„Concurenții de anul acesta, așa cum i-am văzut în competiție, au o poftă nebună de a cunoaște toate locurile prin care trec și oamenii de acolo. Își doresc să trăiască experiența aceasta prin toți porii, iar asta va trece cu siguranță și dincolo de ecran. Eu am simțit acest lucru din prima zi. Despre asta este cursa Asia Express: îți aduce o experiență atât de bogată și îți dă prilejul unic de a vedea cum trăiesc oamenii din celălalt capăt al lumii și cum văd ei viața, trecând prin niște situații inedite. Iar telespectatorii se vor bucura cu siguranță din plin de această aventură”, a declarat Irina Fodor.

Cel mai dur reality-show al momentului schimbă din nou continentul. Asia Express va duce nouă perechi de vedete pe Drumul Zeilor prin Thailanda, Malaezia și Indonezia. Obiceiuri stranii și totuși spectaculoase, religii diferite, temperaturi ridicate și bariere lingvistice sunt doar câteva dintre provocările cu care s-au confruntat concurenții acestui sezon. Irina Fodor, prezentatoarea emisiunii, a oferit noi detalii inedite.

Vedeta TV, despre provocările din noul sezon

Irina Fodor a mărturisit că a fost uimită de convingerile localnicilor, în special în Thailanda, Indonezia și Malaysia, credințe care le ghidează viața. Prezentatoarea TV a mai menționat că vor fi și provocări diferite față de sezoanele precedente, ceea ce va face ca noul sezon din Asia Express să ofere o experiență inedită.

„Eu am întâlnit acolo niște credințe și niște energii, oamenii din Thailanda, din Indonezia, din Malaysia, cred în cu totul alte forțe care pe noi ne depășesc, sincer, dar cred cu atâta tărie și au niște ritualuri care, efectiv, îți dau lumea peste cap încât ți se zbârlește părul pe ceafă de forța credinței lor în zona respectivă, dar nu numai asta. Totul este altfel față de cum știm noi că trebuie să fie sau cum suntem noi obișnuiți să fie, de la mâncare la felul în care se comportă, la felul în care vorbesc”, a declarat Irina Fodor la Știrile Antena Stars, potrivit Spynews.

Citește și:
Livia Eftimie, primele declarații despre divorțul de Cătălin Bordea: „Nu m-am așteptat la toate lucrurile astea’

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people