Ioana Grama și soțul ei s-au despărțit: „Este cea mai bună decizie”

Ioana Grama și soțul ei, Alexandru Țăgurean, s-au despărțit. Creatoarea de conținut a făcut primele declarații pe contul ei de Instagram.

Ioana Grama și soțul ei s-au despărțit: "Este cea mai bună decizie"

Ioana Grama și soțul ei, Alexandru Țăgurean, s-au despărțit. Cei doi au devenit părinți în luna octombrie a anului 2019, având împreună o fetiță pe nume Ayana. 

Anunțul că Ioana Grama și soțul ei s-au despărțit a fost confirmat de către creatoarea de conținut. Aceasta a împărtășit cu urmăritorii ei un mesaj prin care le povestește că ea și partenerul ei au luat decizia de a merge pe drumuri separate, însă că vor continua să o crească împreună pe fiica lor.

„Vreau să vă anunț că, de ceva vreme, eu cu Alex nu mai formăm un cuplu, însă formăm și vom forma o familie pentru tot restul vieții. Am fost bincuvântați cu cel mai minunat copil pentru care suntem recunoscători în fiecare secundă a vieții noastre. A fost o decizie foarte grea și am evitat cât am putut pasul acesta, însă, atunci când simți că ai încercat totul și că nu există cale de întoarcere, înseamnă că cel mai bine este să te oprești. Credem că este cea mai bună decizie, atât pentru sănătatea noastră psihică și emoțională, cât și pentru Ayana.”

Ioana Grama a precizat că nu s-a pus problema de infidelitate și că ea și tatăl copilului ei se respectă și ajută reciproc, dar și că îi vor oferi fiicei lor, Ayana, tot ceea ce are ea nevoie pentru a se dezvolta armonios.

„Nu ne-am certat, nu ne-am înșelat, nu ne urâm. Ne respectăm, ne înțelegem, ne susținem, ne ajutăm unul pe celălalt indiferent de situație și nevoi și, cel mai important, petrecem timp împreună și îi oferim Ayanei toată iubirea și afecțiunea, pentru ca ea să se dezvolte în continuare frumos, așa cum a făcut-o până acum. Așa cum până acum v-am împărtășit momente sensibile din relația noastră, am decis că ar fi momentul să știți și acest lucru. Mulțumim pentru înțelegere și am prefera să nu dezvoltăm foarte mult acest subiect”, a spus Ioana Grama pe Instagram.

În primăvara acestui an, Ioana Grama vorbea deschis despre momentele dificile pe care le întâmpină în relația ei. Ea le-a dezvăluit urmăritorilor de pe rețelele de socializare faptul că ea și soțul ei, Alexandru Țăgurean, au horătât să apeleze la terapie de cuplu. 

„Am luat decizia de a merge la terapie de cuplu, deja am fost la două ședințe împreună, nu cred că e o rușine să spun lucrul ăsta, nu există relații perfecte, cu toții avem minusuri și plusuri în relațiile noastre, nu avem de ce să ne dăm în cap”, a povestit Ioana Grama pe Instagram.

De asemenea, la vremea respectivă Ioana Grama a spunea că ea și partenerul ei au luat o pauză și că nu este vorba despre infidelitatea vreunuia dintre ei, considerând că în cele din urmă totul o să fie bine.

„Dacă o să fie bine o să fie bine, dacă nu o să fie bine tot bine o să fie. Suntem niște oameni cu coloană vertebrală care au luat o pauză atunci când greșesc și care vor să facă să fie bine. Dacă am luat o pauză nu înseamnă că nu ne mai vedem, nu înseamnă că trebuie să ne dăm în cap, să ne certăm, să ne urâm, mai ales că avem un copil împreună. Nu s-a înșelat nimeni, nu e vorba de nimic grav, nu s-a întâmplat nimic grav, e o perioadă grea, mai nasoală, nu mai merge”, a adăugat Ioana Grama.

Pe data de 24 august 2019, Ioana Grama și Alexandru Țăgurean s-au căsătorit civil, ceremonia având loc în Parcul Central din Cluj-Napoca. Naşii celor doi au fost Sînziana Iacob, o cunoscută creatoare de conținut de fashion şi beauty, şi partenerul ei, Alexandru Iacob. 

Citește și:
Fetița lui Smiley și a Ginei Pistol a făcut primii pași. Imaginile adorabile (VIDEO)

Foto Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people