ELLE: Vorbeste-mi despre formarea ta in arhitectura si moda. Cat de importanta a fost scoala pentru tine? Unde simti ca ai invatat mai mult si cat de mult influenteaza un domeniu pe celalalt?
Ioana Ciolacu: Studiul arhitecturii, pentru ca in arhitectura m-am specializat initial, a fost ca cei sapte ani de-acasa. Sau, in fine, sase, pentru ca atat a durat facultatea. In primul rand mi-a format o idee despre ce inseamna un volum de munca, un deadline, m-a format atat tehnic, cat si practic. In al doilea rand a fost studiul modei, care a fost mai placut, mi-a redeschis ocahii spre creatie si m-a integrat in lumea modei. Cred insa ca dincolo de materii si examene, care te contureaza ca viitor profesionist, mult mai importanti sunt oamenii pe care ii intalnesti si de la care inveti.
Aici cred ca am avut cel mai mult de castigat urmand invatamantul Waldorf, pana am intrat la facultate. Sistemul de invatamant pus la punct de Rudolf Steiner nu doar m-a format ca om, dar m-a si ajutat sa raman cu ochii deschisi ca individ. Si, da, cred ca in acest mediu am avut cel mai mult de invatat. Cat despre paralela dintre arhitectura si moda, ei bine, cele doua sunt atat de asemanatoare incat trecerea de la una la alta a venit natural. Vorbim, bineinteles, de elemente diferite, dar si cladirea, si vesmantul sunt menite sa protejeze omul, la scari diferite. Unul este static, impunator, voit durabil in timp, celalalt se concretizeaza in miscare si este menit pierzaniei. Insa procesul creativ, cat si cel practic, atat in crearea cladirilor cat si a hainelor, este aproape identic. Se folosesc aceiasi pasi, aceleasi unelte si cred ca aceleasi feluri de gandire.
ELLE: Poti sa percepi separat cele doua domenii, acum, cand cariera ta se inscrie intr-o traiectorie fashion?
I.C.: Nu le-am perceput niciodata separat pentru ca sunt parte din mine. Arhitectura a venit ca baza, moda a adus acel plus de neasteptat. In momentul in care pornesc un proiect nou, modul de gandire, de research si de proiectie a „clientului’ sunt totalul celor invatate in ambele domenii.
ELLE: As zice ca educatia ta ca arhitect este vizibila in hainele pe care le faci. Este un lucru care se intampla de la sine?
I.C.: Se intampla de la sine, insa nimic nu este de fapt intamplator si stiu ca orice etapa a vietii va transpare ulterior, mai ales intr-un mediu creativ: stii, de exemplu, ca intre muzica si matematica e un pas foarte mic. Un matematician care s-a apucat de muzica o va intelege, diseca si asuma intr-un mod evident pentru toata lumea. Cred ca asa se intampla si cu mine: nu imi propun, dar se intampla.
ELLE: Povesteste-mi despre cursul de masterat in Fashion Design Technology pe care il urmezi acum. Poti sa compari experienta din scoala romaneasca cu cea de la Londra? Cat de competitiv este mediul in care inveti acum?
I.C.: Mie mi-a placut mult sa studiez moda la noi, in primul rand pentru ca eram dornica si pregatita sa fac asta. Ar fi inoportun sa fac o paralela, mai ales ca vorbim despre institutii si niveluri diferite. Insa exista cateva lucruri pe care scoala romaneasca ar putea sa le ia ca exemplu. In primul rand, invatamantul este privit ca un serviciu pe care il platesti. Profesorii sunt constienti ca studentii le platesc salariile, drept urmare exista un respect anume fata de student. Asta este, bineinteles, facilitat de sistemul in care, daca un curs nu este frecventat, va disparea.
La fel se intampla si cu profesorii. Ei isi mentin locul de munca doar daca au primit indeajuns de multe review-uri bune de la studenti, care se fac semestrial. Mi se pare corect modul asta, pentru ca astfel studentii pot beneficia de cei mai buni profesori si refresh-ul semestrial aduce oameni din ce in ce mai implicati in invatamant. Automat, nivelul scolii respective creste odata cu studentii multumiti si toata lumea are de castigat. Constiinciozitatea asta este un lucru rar in scoala de la noi si mult prea putin apreciat. Iar competitia nu este un lucru rau. Mai ales daca este constructiva. In momentul in care ai un volum de munca considerabil, competitia trece pe locul doi. In grupa mea suntem 30 de oameni care ne batem pe primele locuri, iar miza este participarea la London Fashion Week. Insa asta nu a impiedicat prietenii, ajutor si intelegere. Cred ca invidia, aia evidenta, este rezervata oamenilor care nu au ce cauta in domeniul in care activeaza.
ELLE: Crezi in mentori? Au fost, de-a lungul timpului, persoane care sa iti influenteze semnificativ parcursul?
I.C.: Da, cred in mentori si nu stiu ce m-as face fara ei. Tatal meu mi-a fost mentor de cand ma stiu, chiar daca nu stie prea multe despre industria modei. Alex, prietenul meu, profesori precum Katja Perrey, Adelaida Tarnoveanu sau profesorul actual Nigel Luck, toti mi-au fost sau ii sunt mentori. Ei sunt acolo sa incurajeze, sa sfatuiasca fara sa patrunda direct in munca mea. Si daca stau sa ma gandesc bine, prietenii mei sunt toti si mentori.
ELLE: Colectiile de pana acum reflecta formarea ta ca designer. Ti-ai stabilit deja o identitate. Este aceasta o linie pe care te vezi urmad-o?
I.C.: Dupa cum spuneam, important este sa ramai deschis. Iar eu, pentru ca nu pot privi din exterior munca mea, nu vad atat de clar identitatea de care vorbesti. Cred insa ca atata timp cat voi ramane sincera cu mine, o anume constanta se va pastra.
ELLE: Esti un designer relativ nou pe piata, dar ai castigat premii importante. Cat de mult conteaza ele?
I.C.: Cred ca fara sa vreau concursurile au devenit my thing. Sunt, pana la urma, cea mai utila forma de recunoastere in momentul in care pornesti de la zero. Nu am facut-o pentru notorietatea brand-ului, asta a venit mai tarziu, am facut-o ca sa vad daca sunt buna de ceva in domeniul asta care imi place atat de mult. Notorietatea vine de la sine, cu fiecare reusita. Insa acum, dupa succesul de la Berlin, am inceput sa lucrez intens pentru o mai mare vizibilitate, imi doresc sa ma extind, voi deschide un atelier in Bucuresti si voi face asta cu o echipa puternica in spate. De la identitatea brand-ului pana la distributie, toate vor fi puse la punct.
Page: 1 2