Penélope Cruz are un nou rol glam, pentru ca din aceasta toamna ea a devenit ambasadoarea Lancome a clasicului parfum Trésor.
Dar cum arta cere sacrificii, pentru realizarea campaniei actrita spaniola si-a petrecut aniversarea celor 36 de ani in Paris, lucrind cu celebrul fotograf Mario Testino. ELLE iti dezvaluie impresiile Penélopei despre aceasta experienta si preferintele ei in materie de cosmetice, lectura si proiecte caritabile.
ELLE: Ce a reprezentat Lancôme pentru tine de-a lungul anilor?
Penélope Cruz: De cind eram foarte-foarte mica am indragit fotografia si filmele. Am fost mereu o persoana foarte vizuala si m-am minunat intotdeauna de sentimentele pe care ti le poate transmite o imagine. Fara cuvinte, fara explicatii. Cum o simpla imagine iti deschide alta lume si te poate face sa te simti intr-un fel anume. Am fost foarte impresionata de sedintele foto pe care Lancôme le-a facut cu Isabella Rossellini. Ea era la un moment dat imaginea parfumului Trésor si a liniei de make-up si de skincare. Pozele erau atit de elegante si eterice, dar in acelasi timp foarte reale si magice. Ca o fantezie ce iti da impresia ca ar putea deveni realitate pentru ca este mai mult legata de un sentiment.
ELLE: Astazi tu esti ambasadoare Lancôme. Cum te face sa te simti acest lucru?
P.C.: Lancôme are atit de multa credibilitate! Si este minunat sa lucrezi cu o echipa creativa care il include pe Mario Testino. De fapt, este prima oara cind lucram impreuna, dar sintem pe aceeasi lungime de unda ca si cum am fi colaborat timp de 20 de ani. Sper ca am reusit sa redam magia Lancôme, pentru ca acesta este elementul comun al campaniilor pe care le-au realizat de-a lungul anilor. Toate reclamele cu Ines Sastre, Kate Winslet sau Julia Roberts au avut acea magie.
ELLE: O cunosti pe Kate Winslet?
P.C.: Da, o cunosc pe Kate. Am fost nominalizate pentru acelasi premiu de doua ori. Asta inseamna ca am facut un circuit al decernarilor de premii impreuna. Am avut si acelasi publicist. Ne-am distrat impreuna. Imi place mult de ea.
ELLE: Ce reprezinta Lancôme pentru tine?
P.C.: Lancôme este un omagiu adus tuturor femeilor. Si se adreseaza unui numar amplu de tipuri de femei diferite. Iar felul in care ambasadoarele Lancôme au fost fotografiate de-a lungul anilor este un omagiu adus iubirii. Am simtit mereu ca sedintele foto au fost realizate cu multa dragoste, grija si respect fata de femeie.
ELLE: Care sint parfumurile tale favorite de la Lancôme?
P.C.: Am folosit foarte multe produse Lancôme, inclusiv parfumurile Trésor si Pôeme, si am avut perioade lungi in care le-am folosit pe amindoua. Aceste esente pastreaza multe amintiri pentru mine. Din punctul meu de vedere, Lancôme are cele mai bune parfumuri. Este un raspuns sincer, pentru ca le-am folosit foarte mult de-a lungul anilor.
ELLE: Pe parcursul carierei tale ai lucrat cu cei mai buni make-up artisti din domeniu. Ai adunat multe sfaturi de la ei?
P.C.: Ei bine, incerc sa invat… Si daca sint nevoita, pot sa ma descurc si singura. Dar inca nu pot spune ca sint foarte priceputa la machiaj.
ELLE: Daca cineva s-ar strecura in baia ta, ar gasi multe produse de infrumusetare?
P.C.: Da. Cred ca am prea multe produse! Totul incepe in aeroporturi. Petreci atit de mult timp acolo incit nu te poti abtine sa cumperi ceva din magazinele duty free. Inca o crema, inca ceva…
ELLE: Care sint produsele tale favorite Lancôme?
P.C.: Sint indragostita de rujurile lor hidratante, precum LAbsolu Rouge. Imi place si Mascara Hypnôse si crema Secret de Vie. Este atit de hidratanta!
ELLE: Cum iti alegi rolurile? Ce anume cauti?
P.C.: Diversitate. Nu vreau sa ma joc pe mine sau sa joc acelasi personaj de doua ori. Cind am sentimentul ca „trebuie sa fac asta' sau „vreau sa experimentez si sa inteleg acest personaj', il iau drept un semn.
ELLE: Cit de important este pentru tine sa fii conectata la radacinile tale?
P.C.: Foarte important. Familia mea traieste in Spania si limba mea principala este spaniola. Deci nu ma voi opri sa joc in limba mea, chiar daca am privilegiul de a calatori mult si de a juca si in alte limbi.
ELLE: Reusesti sa petreci mult timp acasa?
P.C.: Citeodata. Insa petrec timp si in America. Imi place in New York mai mult decit in Los Angeles.
ELLE: De ce?
P.C.: Nu stiu. Imi place mai mult orasul pentru ca poti sa te plimbi pe jos, pe cind in L.A. nu poti.
ELLE: Ce cauza caritabila te pasioneaza cel mai mult?
P.C.: (Red).
ELLE: Ce te-a convins sa te implici in proiectul (Red)?
P.C.: Credibilitatea intregului proiect. Oamenii din spatele fundatiei sint extrem de seriosi si de implicati. In plus, este un proiect durabil, nu este o fundatie care ofera ajutor pentru doi ani si apoi se destrama. (Red) lucreaza cu un anumit numar de brand-uri de la care cer o asociere pe termen lung. Daca nu o primesc, nu incheie nici o intelegere cu ele. Conceptul de baza este sa atasezi o componenta caritabila produselor pe care oamenii le vor cumpara oricum. De exemplu, vei cumpara oricum un iPod, asa ca de ce sa nu cumperi unul care este performant si sa ajuti in acelasi timp? Astfel, oferi bani fondului global si chiar ajuti oamenii sa obtina medicamentele de care au nevoie pentru a trai cu SIDA, pentru a avea o viata mai sanatoasa si pentru a tine virusul sub control.
ELLE: Am citit ca ai lucrat cu Maica Tereza.
P.C.: Am fost la Calcutta de doua ori. Prima oara cind am fost, Maica Tereza era acolo. Eram voluntara si stateam la un hotel peste drum de ea. Am vazut-o in fiecare zi, timp de o saptamina. Imi este greu sa vorbesc despre acea experienta pentru ca a fost cea mai intensa pe care am trait-o vreodata si mi-a schimbat viata in multe feluri.
ELLE: Orasul preferat?
P.C.: Am doua: Madrid si New York.
ELLE: Colectionezi ceva?
P.C.: Pisicile pe care le gasesc pe strada.
ELLE: Care este cel mai mare rasfat al tau in acest moment?
P.C.: Piine si paste.
ELLE: Cea mai mare slabiciune?
P.C.: Piine, paste, Coca-Cola si mincaruri prajite.
ELLE: Floarea preferata?
P.C.: Camelii sau trandafiri albi.
ELLE: Ai o carte favorita?
P.C.: Cred ca, daca ar trebui sa aleg una, aceasta ar fi De veghe in lanul de secara de J.D. Salinger. Sint una dintre acele persoane care au devenit obsedate de Holden Caulfield, personajul principal al cartii, si am visat ca eram el pentru doua minute, cind aveam 17 ani.
ELLE: Te implici in alegerea tinutelor pentru covorul rosu?
P.C.: Sint foarte norocoasa, pentru ca acesti designeri minunati iti trimit haine frumoase sa le probezi si sa-ti alegi din ele. Datorita lor, totul devine foarte usor. Cu toate astea, tu trebuie sa stii ce iti place sa porti si in ce te simti confortabil. Ma simt foarte-foarte privilegiata ca pot purta toate creatiile lor frumoase. De asemenea, lucrez cu o stilista foarte buna, Christina Ehrlich.
Traducere si adaptare de Lavinia Gogu