Interviu Ingrid Vlasov – designerul elegantei

Ingrid Vlasov e la al treilea sezon de cind prezinta la Saptamana Modei de la Paris. Discreta, senzuala, eleganta, cu aerul unei figuri desprinse parca din tablourile impresioniste, Ingrid Vlasov reuseste sa surprinda presa de specialitate, de la Paris sau de oriunde.

ELLE: Esti la al treilea sezon in programul oficial la Paris Fashion Week. Cum se vede lumea modei de la Paris?

Ingrid Vlasov: Asa cum este ea. Reala. Plina de calitati. Calitati care-i fac mai putin vizibile defectele.

ELLE: Hainele semnate de tine sint elegante, pretioase si cu o atentie elaborata pentru finisaje si broderii sofisticate. Care este profilul consumatorului Ingrid Vlasov?

I.V.: Imi place sa cred ca este unul incarcat de mister… Persoanele care poar­ta hainele mele au ceva din caracteristicile pe care le-ai sesizat tu la creatiile mele: sint elegante, pretioase si sofisticate. Ma refer la structura lor interioara.

ELLE: Cum s-au masurat, din punctul tau de vedere, rezultatele prezentei tale la Paris?

I.V.: Din punctul meu de vedere, nu mai sint doar un spectator. Acum fac parte din spectacol, am rolul meu. Este extraordinar! Savurez aplauzele.

ELLE: Povesteste-ne despre colaborarea ta cu magazinul Maria Luisa din Paris.

I.V.: E o poveste adevarata cu final fe­ricit. Am cunoscut-o la petrecerea de lan­sare a noului ei magazin din Printemps, apoi ne-am revazut la prima mea prezentare la Paris. Dupa care ne-am reintilnit sa discutam despre o vi­trina Ingrid Vlasov la Maria Luisa, de-a lungul unei saptamini. Am plecat de la intilnire cu un rezultat neasteptat de satisfacator: toate vitrinele, timp de trei saptamini. Consider, deci, ca Maria Luisa a fost un deschizator de drumuri pentru brand-ul Ingrid Vlasov pe piata internationala.

ELLE: Cind a inceput pasiunea ta pentru moda?

I.V.: Probabil am venit pe lume cu aceasta pasiune… Cind am inceput sa o percep exact, nu-mi mai aduc aminte – cindva in copilarie, in casa bunicilor mei, intr-o camera plina de materiale, reviste, flori, pantofi, rochii si oglinzi. Pe atunci am simtit fas­cinatia pentru moda.

ELLE: Care sint criteriile de care trebuie sa tii cont atunci cind creezi o co­lectie pentru Paris?

I.V.: Fiecare designer are criteriile lui in functie de care isi alege tema. In cazul meu, conceptul vine natural, in ritm cu ceea ce traiesc sau retraiesc cind incep o noua colectie. E frumos, e momentul care-mi place cel mai mult din tot procesul creatiei. Tehnic, trebuie doar sa gasesti „formele si deta­liile' sezonului urmator si sa-ti urmezi identitatea stilistica, adu­cind ceva nou. E multa matematica artistica – asa o numesc eu. Pentru mine nu exista criterii. Exista doar o stare in care intru cind incep colectia si… ies dupa manej, cind se sting luminile, in asteptarea unui nou inceput. Este un stil de viata. Al meu.

ELLE: Putini designeri din Romania s-au adaptat la sistemul international de a prezenta o colectie. Ma refer aici in special la cola­borarea cu un stilist. Tu ai colaborat cu Patti Wil­son. Care este rolul unui stilist in conceptul final al colectiei?

I.V.: Inteleg din intrebarea ta ca sint designeri in Romania care au apelat la stilisti. O vor face tot mai multi in momentul in care vor considera ca au nevoie. E o optiune personala. Teoretic, rolul stilistului este acela pe care i-l oferi: el te ajuta atit cit ii ceri, nu ar trebui sa se implice mai mult decit iti doresti tu ca designer. Atunci cind e necesar vine cu propuneri, dar decizia finala iti apartine. Patti e unul dintre stilistii pe care eu ii ador, iar in momentul cind ne-am cunoscut ne-am inteles de minune. Am avut o colaborare perfecta. Cred ca e vorba si de empatie.

ELLE: Ultimele tale colectii pastreaza acelasi concept. Este o strategie sau motivele traditionale roma­nesti, reinterpretate subtil, sint o sursa de inspiratie majora pentru tine?

I.V.: Ultimele colectii sint povesti diferite din aceeasi carte. E adevarat ca folclorul nostru a devenit sursa mea principala de inspiratie in ultimul timp. Nu e o strategie, e doar dorinta mea de a face cunoscuta estetica traditionala romaneasca. Iar prezenta mea la PFW imi ofera aceasta oportunitate de a promova ar­ta noastra populara.

ELLE: Care este piesa ta preferata din ultima co­lec­tie?

I.V.: Nu pot alege o piesa preferata. Eu am o relatie speciala cu hainele pe care le fac, dar ceea ce-mi transmite fiecare in par­te e diferit. De exemplu, cind am facut ultima ro­chie din colectia de vara 2011 am simtit un anumit parfum… un parfum de am­bra si camee, pe care mi-ar pla­cea sa-l creez intr-o zi.

ELLE: Pe cind o prezen­tare Ingrid Vlasov in Bucu­resti?

I.V.: Pregatesc un eveniment Ingrid Vlasov, care va avea loc la Bucuresti. Va fi o seara speciala pentru mine si pentru invitatii mei.

ELLE: Cum ajunge un de­signer roman sa im­bra­ce un artist de talia lui Lady Gaga?

I.V.: In primul rind conteaza enorm ca artistul sa aprecieze in­tr-a­tit ceea ce faci incit sa-si doreasca sa-ti poarte creatiile. Restul depinde de agentii si stilistii care te reprezinta pe tine si pe ea. Nu exista retete, e relativ. Este o chestiune de sansa, noroc, oportunitati.

ELLE: Care este designerul tau preferat?

I.V.: Daca te referi la ce port, nu am designeri preferati. Am haine preferate, de care nu ma plicti­sesc niciodata. Se intimpla sa-mi doresc sa le schimb forma si atunci le modific, dar nu renunt la ele. Daca te referi la personaj, multi dintre cei pe care ii apreciez nu mai sint printre noi. Un exemplu este Christian Dior. Un nume dintre cei contemporani ar fi Tom Ford. Mi-a placut mult si filmul lui. Consider ca tot ceea ce face este desavirsit din punct de vedere estetic.

ELLE: Care este parerea ta despre moda din Romania?

I.V.: Parerea mea este ca nu exista moda in Romania, inca. E un adevar care ma afecteaza si pe mine. Avem o industrie a textilelor, avem talent, idei si po­ten­tial. Dar nu e suficient. Moda este un feno­men care are nevoie de un sistem, de o finantare care sa-l sustina, de investitori in domeniu. Romania are alte prioritati deocamdata.

ELLE: Crezi ca in viitor se poate realiza si in tara noastra o Saptamina a Modei ca la Paris?

I.V.: Saptamini ale Modei se realizeaza de mult timp. La Bucuresti, la Iasi, la Cluj… Am participat si eu la cea de la Bucuresti acum multi ani si imi aduc aminte de asta cu placere. Cred ca ele ar trebui concentrate intr-una singura pentru a avea mai multa forta si credi­bilitate. Si cred ca, in timp, ar putea deveni un reper in lumea modei internationale. Ca la Paris nu, nu cred ca vom avea o Saptamina a Modei in viitorul apropiat…

ELLE: Ce alte pasiuni mai ai?

I.V.: Imi place sa dansez, sa decorez, sa scriu, sa fumez, sa calatoresc, sa vad filme vechi cu fetita mea Noelle, sa citesc, sa dorm cind ploua, si toate astea pe un fond muzical… am multe pasiuni, dar pasiunea vietii mele e dragostea – imi place sa iubesc si sa fiu iubita. Tot pe muzica.

ELLE: Care este parfumul tau preferat?

I.V.: Unul „stralucitor': Sparkling by Gai Mattiolo. E primul cadou pe care mi l-a facut Marian, sotul meu. De noua ani „miros' la fel.

ELLE: Internetul devine, din ce in ce mai mult, o super-putere. Crezi ca moda are un viitor firesc pe Internet?

I.V.: Isi merita din plin puterea. Nu stiu daca moda are un viitor pe Internet, dar are cu siguranta un prezent.

ELLE: Daca ar fi sa alegi un alt oras in care sa locuiesti, care ar fi acela?

I.V.: As alege orasul in care ar locui si Vanda, sora mea, indiferent de numele lui.

ELLE: Unde se vede Ingrid Vlasov peste cinci ani?

I.V.: Unde se vede si azi: in oglinda! Mai inteligenta si mai fericita cu cinci ani. 

Marian Palie

Foto: Dan Lecca, Tudor Cucu
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people