Interviu exclusiv Emmanuelle Beart – Lucruri pe care nu le-a spus niciodata

ELLE: Dupa faimoasa coperta a revistei ELLE, unde apareati goala, ati decis sa intrati iar in jocul adevarului, sa aruncati mastile, sa va aratati asa cum sinteti.

Emmanuelle Béart: Coperta aceasta a capatat o importanta exagerat de mare in viata mea: imi amintesc ca toata lumea imi vorbea numai despre asta! Si chiar si acum, dupa atita timp, in Franta, dar si in strainatate, trebuie sa explic mereu geneza acelei fotografii. Povestea a devenit o corvoada pentru mine, pentru ca intre timp m-am schimbat! Am alt corp, capul meu nu mai e la fel, firea mea s-a schimbat si ea. Asa ca mi-am zis: ce-ar fi sa o iau de la capat, ce-ar fi sa am curajul de a merge cit mai aproape de ceea ce pot fi azi? Relatia mea cu fotografa Sylvie Lancrenon este foarte speciala: cind ma fotografiaza, ma pot abandona total, asa cum nu o pot face in viata de zi cu zi. Privirea ei ma protejeaza, e pudica, deci ma ajuta sa depasesc multe limite.

ELLE: Cum puteti explica acum, dupa atita vreme, impactul pe care l-a avut acea coperta?

E.B.: Era o coperta cu rotunjimi, cu forme pline, care evoca un fel de plenitudine feminina. A dat nastere la multe discutii si la multe fantasme… Cele mai puternice si mai pozitive comentarii au venit din partea femeilor – si cred ca asta e urmarea faptului ca eram o femeie cu forme! In general, formele sint acoperite!

ELLE: Erati provocatoare…

E.B.: Nu era vorba de provocare, nici de exhibitionism. Atunci ma recunosteam in acea femeie. Asa eram eu: nu eram nici vulgara, nici nerusinata, nici obscena, nici provocatoare.

ELLE: Frumusetea va da putere?

E.B.: Am asteptat treizeci si doi de ani ca sa ma simt frumoasa! Mult timp am fost fetita cu nasul in vint si pistrui: preferam sa privesc fotografii cu mine decit sa ma uit in oglinda! Iar aparitia pe vreo coperta era un adevarat miracol! In fotografii mi se parea ca sint o fantasma, o femeie ireala, desprinsa de mine insami, ca intr-un joc foarte placut. In tot acest timp, am preferat imaginea E.B. in locul personajului.

ELLE: Oare aceasta constructie a imaginii nu falsifica?

E.B.: Mediul este cel care te impinge la asta… Eu am ajuns la 18 ani in universul media, dupa ce dadusem bacalaureatul si facusem filmul Manon des sources (Manon, fata izvoarelor). Am aparut pe douazeci de coperte cu Manon. Ceilalti hotarau pentru mine: trebuia sa fiu fata „frumoasa, inocenta, buna. Doar ca eu nu ma simteam deloc asa!

ELLE: Nu va simteati buna?

E.B.: Ba da… Sint buna in sensul in care gindul de a-i face cuiva rau imi face mie foarte rau. Dar nu sint fermecatoare. Cind mi se spunea ca sint draguta, fermecatoare, delicioasa, ma intrebam despre cine-i vorba. Doar ca, fiind la inceput, nu-i luam in serios, ma lasam indrumata. Asa se intimpla: esti condus de mina, incetisor, catre un personaj redesenat, reinventat, si iti spui: „Ia te uita! Mi-ar fi placut sa fiu asa. Iti place ima­ginea, o cultivi, incepi sa corectezi defectele, sa ai control.

ELLE: Vi s-a intimplat sa spuneti minciuni despre propria dumneavoastra persoana?

E.B.: Nu erau chiar minciuni. E vorba de un proces in care brodezi, imaginezi, fantasmezi, inventezi un trecut armonios care sa explice de ce ai un aer atit de fericit, de ce esti atit de frumoasa in fotografii. Dupa ceva vreme, incepi sa nu te mai simti atit de bine in mijlocul acestei povesti inventate, armonia asta perfecta iti da dureri de cap. Dar stii si de ce ai inventat tot acest univers: pentru a proteja, pentru a nu rani.

ELLE: Cind erati mica, nu va simteati protejata?

E.B.: Nu. Am crescut cu fratii si surorile mele intr-un mediu familial pasionant, dar nu foarte protector. Spun pasionant, pentru ca era o familie in care existau conflicte, generozitate, idealuri, umanism.

ELLE: Se simtea mostenirea lasata de mama dumnea­voastra?

E.B.: Da, mama era o comunista angajata. Participam si noi cu ea, lipeam afise, mergeam la intilniri.

ELLE: La ce virsta?

E.B.: Primele afise le-am lipit la opt ani! Mama mea a petrecut mult timp cu si pentru altii. Avea o asociatie care se numea Réflexe Solidarité. Se ocupa si de Restos du cœur (asociatie neguvernamentala care distribuie gratuit alimente persoanelor lipsite de mijloace de trai). Am crescut intr-un mediu de compasiune si empatie. Sint cea mai mare dintre cei cinci frati si, intr-un fel, i-am crescut pe ceilalti patru. Trebuia sa fim mereu responsabili: sa fim atenti sa nu cada cel mic, sa stim sa-i dam biberonul. Toate acestea fac ca azi sa avem intre noi o relatie extraordinara.

ELLE: V-ar fi placut sa aveti o educatie mai clasica?

E.B.: Evident! Visam sa am o mama cum aveau prietenele mele – asta era fantasma mea! Voiam o viata normala, o viata organizata, in care nu se merge cu Citroen 2CV, barbatii nu au parul lung si nici barba pina la buric. Doream sa fiu o persoana ca toate celelalte! Acum, uitindu-ma in urma, imi dau seama ca am avut parte de multa caldura umana. Sigur, se mai taia curentul, dar aprindeam luminari si era foarte vesel, chiar daca mi-am jurat, la un moment dat, ca niciodata sa nu mai stau fara curent electric si fara telefon! Ceea ce ma durea era privirea celorlalti. Nu pot sa iert sistemul educational de atunci, care ne intreba de ce nu am platit cantina, ca si cum nu stia deja motivul. Am fost data afara din toate sco­lile in care eram, pentru ca nu ascultam, imi placea sa provoc, deveneam violenta. Eram un copil singuratic, complexat, timid, dar, cind ieseam din aceasta timiditate, eram de o violenta salbatica. Brusc, deveneam o eroina si ma luptam cu autoritatea profesorilor, care era autoritatea suprema. Si faptul ca eram data afara era o satisfactie pentru mine.

ELLE: Cind v-ati dat seama de puterea erotica pe care o aveti?

E.B.: Am stiut foarte devreme ca posed o energie sexuala creatoare si m-am servit de ea. Daca nu as fi folosit-o, m-ar fi transformat in cenusa. E ca o energie solara cu care trebuie sa lucrez… O energie pe care regizorii o simt: se uita la tine si stiu, apoi exploateaza energia pentru filmele lor si, intr-un fel, te elibereaza.

ELLE: O actrita frumoasa, sexy, care transmite o senzualitate reala si care se foloseste de aceasta senzualitate in filmele ei. Ce parere aveti despre aceasta definitie?

E.B.: E perfect adevarata pentru actrita si pentru momentele cind joc. Dar in viata reala lucrurile stau altfel. La un moment dat, mi-am zis: „Trebuie sa ma gindesc serios la ceea ce fac sau voi ramine femeia care apare pe coperte si care nu are nimic de-a face cu mine. Exista riscul de a ma bloca in acest tipar sau ma pot salva, incercind sa ma apropii de femeia care imi seamana. Inca nu am decis ce voi face! Imi place la nebunie sa fiu vampa stralucitoare, dar imi place si sa fiu eu insami, sa ies pe strada fara machiaj, fara ochelari de soare, fara palarie. Si daca trecatorii sint dezamagiti pentru ca par mai mica sau mai batrina decit pe ecran… atita paguba!

ELLE: Aveti 47 de ani. Virsta va angoaseaza?

E.B.: Am avut o perioada cind ma angoasa: nu la 40, ci la 35 de ani. Ma simteam tinara, as spune ca abia incepeam sa ma simt frumoasa, pentru ca mi-a trebuit mult timp pina am reusit sa ma iubesc, si toata lumea ma intreba daca nu ma tem de batrinete! In momentul in care auzi intrebarea, s-a terminat totul: sigur ca ma temeam de batrinete. Asa ca, asemenea altor femei, am inceput sa-mi imaginez. In loc sa ai o viziune globala a propriei tale fiinte, incepi sa te uiti la detalii. Inca putin si iti iei o oglinda de hotel, din aceea care mareste totul si te face sa arati ca un monstru. Apoi vin discursurile despre pra­gul de la patruzeci de ani. Nu mai faci parte din gasca tinerelor, dar nici batrina nu esti inca. Nu-ti mai gasesti locul. Sigur, esti inca frumoasa, dar nu mai esti ca la douazeci de ani. Am auzit pareri de genul: „Cautam pe cineva ca tine, dar cu zece ani mai tinara. Simti ca va trebui sa lasi locul urmatoarei tinere sperante. Auzi de peeling, de Botox, incepi sa cauti, sa te interesezi. E o perioada ciudata: fizic, esti inca tinara, dar psihic ai imbatrinit! Iti spui: o sa fie groaznic, o sa implinesc 40 de ani, nu o sa mai pot lucra, nu o sa mai pot avea copii… Dar cind am ajuns, in cele din urma, la 40 de ani, imi era mai putin frica decit la 35.

ELLE: Ce anume v-a facut sa depasiti frica?

E.B.: Privirea copiilor mei, a sotului, a familiei. Stiu ca e o prostie, dar iubesc aceasta fraza: „Mi se pare ca sint mai frumoasa acum decit eram in tinerete. Da, eu cred ca sint mai frumoasa decit in tinerete si ma simt acum mult mai bine in pielea mea fata de cum ma simteam la 20 de ani.

ELLE: Sinteti foarte subtire, dar aveti forme…

E.B.: Imi plac femeile cu rotunjimi… Sa stiti ca am iubit perioada cit am fost insarcinata si cind eram exact cum imi doream: aveam 115 centimetri in jurul bustului si mi se parea ca sint foarte frumoasa.

ELLE: De ce fumati? Nu va temeti pentru sanatatea dumneavoastra, pentru piele?

E.B.: Imi doresc sa ma las de fumat, dar e foarte greu. Fumez de cind eram la scoala, la Cogolin. Nu-mi pasa de povestea cu pielea, dar imi pasa de plaminii mei si de ai celor din jur. Nu-mi place modul in care sint stigmatizati fumatorii, cred ca ar trebui sa fim tratati ca alcoolicii, doar sintem intoxicati.

ELLE: Ce rol joaca privirea barbatului care va iubeste in procesul de auto-acceptare si de iubire de sine?

E.B.: Un rol esential! Are avantajul ca este privirea pe care o intilnesti dimineata, cind te trezesti, privirea cotidiana, a barbatului care face parte din realitate si nu din fantasmele fotografiilor. E privirea care te alina, care te face sa te gindesti daca merita sa schimbi ceva atita vreme cit lui ii placi asa…

ELLE: Casatoria este un act simbolic important?

E.B.: Nu am fost crescuta intr-o religie anume. Dar am sfinti protectori, am o lumina care ma protejeaza. Bunica mea mi-a imprimat acest fel de a gindi. Si acesta este motivul pentru care as prefera sa ma casatoresc la biserica. Primaria mi se pa­re prea ba­nala, trista, fara nimic spiritual… A te ca­sa­­tori in­seam­­na si a-ti a­run­ca ancora in­tr-un port, a spune „Da in mod constient.

ELLE: Cind iubiti, sinteti pasionala?

E.B.: Pasionala la superlativ!

ELLE: Sinteti geloasa?

E.B.: Da, dar e o trasatura de caracter ce poate suferi modificari… Incerc sa progresez!

ELLE: Fidelitatea reciproca este o valoare importanta?

E.B.: Nu-i cer celuilalt decit ceea ce-i pot oferi eu. Fidelitatea are o latura inspaimintatoare. Oare putem iubi un singur corp, fara sa ne plictisim de el? Nu am raspuns la aceasta intrebare si totusi am trait atatia ani cu un barbat si nu m-am plictisit niciodata de el. Iar fidelitatea face parte din idealurile mele. La virsta mea, nu mai am nevoie sa fiu intr-un permanent proces de seductie. In plus, ideea de tradare ma raneste.

ELLE: Sinteti foarte exigenta cind iubiti?

E.B.: Imi doresc sa transform fiecare zi intr-o amintire extraordinara, dar, de multe ori, zilele trec fara nimic special! Si poate, de fapt, asta e cel mai frumos. Imi place sa ne spalam pe dinti impreuna, sa il vad dimineata, somnoros, sa ma bag in pat linga el cind mi-e frig…

ELLE: V-am vazut de curind aparind dreptul la locuinta, pe Rue de la Banque. Veti continua sa va implicati in politica?

E.B.: Intotdeauna am fost implicata in politica, chiar si pe vremea cind eram o necunoscuta. Locuiesc in Franta, platesc impozite, este dreptul si datoria mea de cetatean francez. Angajarea mea alaturi de UNICEF mi-a permis sa lucrez pe termen lung, in probleme foarte grave. In timpul campaniei electorale, am sustinut-o pe Ségolène Royal, cu indoieli, dezacorduri, semne de intrebare. Dar cred in continuare in ea si cred ca drumul ei inca nu s-a terminat. Cit despre actiunea din Rue de la Banque, sa stiti ca am trait pe pielea mea ex­pul­zarile: am fost dati afara la 6 dimineata, mama, fratii mei si cu mine, de catre un comisar! Si nu vreau sa uit aceasta experienta! Este un subiect sensibil pentru mine si suferinta acestor familii expulzate sau aruncate pe mina proprietarilor care le exploateaza ma revolta.

Valèrie Toranian

Traducere si adaptare de Nicoleta Dascalu

Foto: Hepta

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK