Elizabeth Gilbert e unul dintre acei oameni a caror viata se imparte extrem de distinct in doua: inainte si dupa. Experienta care a stat la baza cartii-confesiune Mananca, roaga-te, iubeste si succesul fulminant al acesteia i-au schimbat complet viata, din toate punctele de vedere. Asa cum scria chiar ea pe 3 septembrie, pe pagina sa de Facebook, cu 12 ani in urma, cand a plecat in celebra sa calatorie de un an, Liz (cum ii place sa i se spuna) era un om in deriva, care avea doar un mic indiciu pe care a avut curajul de a-l urma (un vraci din Indonezia, intalnit in timpul unei excursii de documentare pentru un articol, i-a spus ca se va intoarce acolo).
Iar asta i-a adus totul. TOTUL – barbatul langa care se trezeste in fiecare dimineata, prietenii pe care i-a intalnit in drumul sau, o comunitate intreaga de oameni pentru care e o sursa de inspiratie, pacea interioara, mandria de a realiza ceva important. Un astfel de succes vine, insa, la pachet – intotdeauna, se pare – cu aceeasi problema: cum il depasesti? Cum iti continui viata astfel incat ceea ce faci mai departe sa nu fie strivit de momentul acela de maretie? In cazul unui scriitor, cartile care urmeaza dupa un mare succes vor sta mereu sub semnul comparatiei – din partea publicului, dar si a lui insusi. Cum sa poti spera ca astrele se vor alinia din nou la fel de perfect, ca muzele vor fi la fel de generoase? Cum sa treci peste panica de a te afla din nou in fata unei pagini albe stiind ca acum toti sunt cu ochii pe tine?
Cum-necum, dupa Mananca, roaga-te, iubeste, Elizabeth Gilbert a mai publicat doua carti: Si am spus da. O poveste de iubire si romanul Semnatura tuturor lucrurilor. Iar framantarile legate de greutatea de a scrie dupa ce ai publicat un best-seller au condus, pana la urma, la o noua carte – Lectii de magie –, in care Elizabeth Gilbert scrie, cu aceeasi franchete si empatie care sunt marca ei personala, despre provocarile, spaimele si bucuriile muncii de creatie, dar si despre felul in care, prin dorinta si abnegatie, oricine poate sa-si gaseasca muza, sa o asculte si sa faca efortul imens de a materializa o idee creativa.
I-am citit cartea inainte de a fi publicata (pe 22 septembrie, in Statele Unite si, la o saptamana dupa asta, in Romania). M-a amuzat, m-a incitat, am gasit-o generoasa si calda. In mod clar, o conversatie cu femeia asta trebuie sa fie interesanta, mi-am zis. Si chiar a fost, mai mult decat mi-am imaginat! Gratie Skype-ului, ne-am privit in ochi, ne-am zambit si ne-am baut cafeaua impreuna – ea, dimineata, in camera ei de lucru de acasa, eu spre seara, in biroul din redactie.
ELLE: Noua ta carte ta va fi lansata in curand. Ce face „Bunicul Frica zilele astea?
Elizabeth Gilbert: Sa stii ca e amuzant. E mereu in preajma, dar eu am un mare respect pentru el. Sigur, nu spun ca-mi place sa-mi petrec timpul cu acest sentiment – fiindca nu este o experienta placuta pentru nimeni –, dar ii sunt recunoscatoare, deoarece cred ca este cea mai veche componenta evolutiva si cel mai vechi sentiment uman pe care il avem. Cred ca uneori uitam sa-i multumim fricii pentru tot ceea ce a facut pentru noi ca specie si ca indivizi. Cred ca oricine poate sa inchida ochii si sa-si aminteasca imediat un moment in care frica i-a salvat viata. Numai ca acest bunic e complet surd si nu intelege cand situatia e cu adevarat dificila, cand mizele sunt foarte mari sau foarte mici. Asa ca, bineinteles, imi spune ca o sa mor deoarece cartea mea va fi lansata in curand! Iar eu trebuie sa vorbesc cu „Bunicul Frica tot timpul si sa-i explic ca probabil totul va fi bine.
Mai mult, acum am inceput sa scriu o noua carte si deja mi-e frica de criticile care vor veni. Zilele trecute stateam in camera si auzeam vocile criticilor care ma urasc – fiindca ii stiu deja – si anticipam ca nu le va placea nici aceasta carte. Asa ca am ridicat o mana si am zis: „Oameni buni, veti avea ocazia, daca asteptati doi ani si jumatate sau trei. Veti avea sansa de a ataca aceasta carte, dar acum este timpul meu, deci ma puteti lasa in pace? Voi vedeti-va de treaba si lasa¬ti-ma sa-mi fac si eu treaba, apoi va dau cartea ca s-o desfiintati sau sa faceti ce vreti din ea.
ELLE: Imi place modul in care personifici emotiile in cartea ta. Faci asta si in viata reala, adica stai de vorba cu sentimentele tale, cu Dumnezeu, cu… genunchiul tau care te doare?
E.G.: Da, chiar fac asta si in realitate. Le vorbesc cu voce tare, de aceea cand lucrez trebuie sa fiu singura in camera. Virginia Woolf zicea ca fiecare femeie are nevoie de o camera doar a ei, unde poate vorbi cu demonii ei cu voce tare, fara sa ii deranjeze pe cei din jur. Asta fac si eu.
ELLE: Si auzi raspunsurile lor?
E.G.: Da, le aud. Toata viata mi-am petrecut-o in conversatii, pana si cartile mele sunt extensii ale acestor conversatii. Scrisul este un fel de dialog pe care il porti cu lumea, nu-i asa? Sunt obisnuita sa vorbesc cu forte invizibile. De fiecare data cand scriu o carte noua fac asta. Creatia e o munca ciudata, stiu. Iar sa-ti oferi apoi lumii produsul aceastei munci este si mai ciudat, fiindca, practic, iei aceasta conversatie parodica si o faci publica, iar persoana care intra in contact cu munca ta intra in contact direct cu tine.
Tipul de spiritualitate care ma intereseaza este in stransa legatura cu misticismul si comuniunea directa cu divinitatea. Mereu am fost interesata de conversatii cu lucruri pe care nu le poti vedea, atinge, demonstra ori simti. (De fapt, le poti simti.) Deci da, vorbesc cu spiritele tot timpul. Port conversatii cu ele chiar si atunci cand sunt intr-un conflict. Mai mereu ma confrunt cu conflicte personale. Chiar acum am un conflict cu niste fosti prieteni. Nu pot gasi un mod de a vorbi cu ei fata in fata, deoarece am acumulat multa furie, dar imi fac timp in fiecare zi sa vorbesc cu ambasadorul lor spiritual. Le trimit mesaje prin ambasadorul meu spiritual, prin care le spun ca sper sa rezolvam problemele si ca ma pot anunta cand vor sa vorbim. Aceste conversatii imaginare chiar ma ajuta.
ELLE: Dar ce ar crede o persoana mai rationala despre asta?
E.G.: Mai intai de toate, trebuie sa spun ca identitatea mea este impartita in doua. Sunt cu un picior infipt adanc in pamant si unul ridicat pana la cer. Deci sunt capabila sa ma enervez pe oamenii care se afla intr-o extrema sau alta. Eu sunt cumva la mijloc, deci simpatia si empatia mea ar merge catre oamenii care spun ca asta este o nebunie, este irational si ca pot gasi o explicatie rezonabila pentru orice. Sunt un cetatean recunoscator lumii reale. Cred in stiinta, cred in evolutie, in vaccinare, in medicina. Sunt foarte recunoscatoare pentru lucrurile pe care gandirea rationala le-a dat lumii, inclusiv drepturile femeilor. Totusi, cred ca o persoana care vrea sa duca o viata creativa trebuie sa aiba grija sa nu fie nici prea rationala, pentru ca atunci nu va mai avea parte de poezie, de istorie, de magie, de incantare. Ratiunea excesiva ia intreaga lume, intregul Univers si le transforma intr-un computer monoton, iar eu cred ca asta e foarte plictisitor si searbad. De aceea prefer sa salvez un mic colt al mintii mele pentru ganduri complet nebune, pentru ca asta pare mai productiv.
ELLE: Crezi ca exista oameni mai receptivi la fluxul de idei creative decat altii, care par total orbi?
E.G.: Nu stiu daca sa cred ca cineva poate fi total orb. Am tendinta de a sta departe de ideea ca unii sunt mai inzestrati de la natura cu anumite calitati sau ca altii au fost exclusi prin selectie naturala. Din acest motiv nu sunt interesata nici de talent, chiar daca cred in el. Sunt convinsa ca si tu, daca te uiti inapoi la viata ta, poti sa vezi ca ti-e mai usor sa faci anumite lucruri decat altele. Cat despre mine, chiar daca modestia sau timiditatea nu ma lasa sa spun ca mi-e mult mai usor sa scriu decat sa fac alte lucruri, cel putin pot sa spun ca matematica este foarte dificila pentru mine. Cred ca e la fel pentru toti oamenii.
Nu-mi pasa cat de mult talent am, fiindca nu exista vreun mod de a-l masura. Dar la final nici nu mai conteaza asta, deoarece cunosc persoane – si sigur cunosti si tu – care in aparenta au fost inzestrate cu calitati minunate, dar pe care nu le folosesc niciodata. Pur si simplu acestea nu inseamna nimic pentru ele. Dar cunosc si oameni despre care la inceput am crezut ca sunt anosti, dar care apoi m-au surprins prin lucrurile pe care le-au facut, cu abnegatie si devotament. La fel si cu intrebarea „Este aceasta persoana mai receptiva de la natura sa capteze inspiratia?. Eu cred in antrenament. Cred ca te poti antrena singur sa devii tot felul de lucruri in aceasta lume. Cred ca te poti antrena sa fii mai receptiv la inspiratie si sunt mult mai interesata de modurile in care oamenii isi modeleaza viata.
ELLE: Am vazut doua discursuri despre creativitate pe care le-ai tinut la conferintele TED acum cativa ani. De aici a pornit ideea de a scrie aceasta carte?
E.G.: Da, asa s-a intamplat. Primul meu discurs TED a avut ca tema paradigma pe care a trebuit sa o creez ca sa pot continua sa scriu dupa succesul neasteptat al cartii Mananca, roaga-te, iubeste. Tineam discursul, pe scena, si ma gandeam ca nimeni nu se va regasi in el, fiindca era un puzzle al meu, pe care inca incerc sa il asamblez. Insa, surprinzator, multi oameni s-au regasit in acest discurs. Apoi, numarul celor care imi puneau intrebari de¬spre creativitate s-a multiplicat, am primit tot mai multe cereri de a tine diverse conferinte pe aceasta tema, iar pe Facebook primeam mesaje de la oameni care imi spuneau ca se confrunta cu diverse aspecte legate de creativitate. Era ca si cum deodata as fi pus un semn la usa casei mele: „Daca aveti probleme legate de creativitate, veniti cu ele la mine! Si fiindca sunt fascinata de acest domeniu, dar si de modul in care oamenii se descurca cu frica lor, sunt mereu deschisa la astfel de intrebari. Asadar, cartea insumeaza ani si ani de raspunsuri pe care le-am tot dat oamenilor si m-am gandit ca ar fi bine sa le pun pe toate la un loc, ca sa pot spune mai eficient ca asta este ceea ce gandesc eu. Sigur, cum mi-a spus prietena mea Ann Patchett, nu este singurul mod de a opera, dar asa fac eu lucrurile – si daca asta te ajuta pe tine cu ceva, sa fii sanatos, foloseste-te si tu de experienta mea.
Page: 1 2