Interviu cu scriitorul Jeffrey Eugenides – Cititul e o ocupatie periculoasa

Sinuciderea fecioarelor, Middlesex, Intriga matrimoniala. Doar trei carti a publicat pina acum Jeffrey Eugenides, iar asta in decurs de 18 ani (sint noua ani intre fiecare din cartile sale, lucru pentru care il tachineaza multi). Toate cartile sale, insa, au fost succese demne de invidia oricarui confrate scriitor. Sinuciderea fe­cioarelor a fost ecranizata de Sofia Coppola intr-un film care a stirnit vilva si se vinde in continuare in tiraje masive. Middlesex i-a adus autorului un Pulitzer. Cit despre Intriga matrimoniala, romanul publicat in toamna anului trecut si asteptat ca piinea calda de cititorii din intreaga lume, acesta inca isi asteapta premii­le, dar ceea ce putem spune cu siguranta este ca a fost intimpinat cu entuziasm atit de critici, cit si de nume importante din lumea scrii­tori­ceasca si a fost declarat de catre Publishers Weekly cea mai buna carte a anului 2011 in SUA.

Probabil ca la aceasta ora fanii romani ai lui Eugenides au citit cartea (publicata de Editura Polirom), pe care noi am prezentat-o deja in numarul din decembrie al revistei ELLE. Pentru cele dintre voi care nu au citit-o inca, o sa reamintesc ca povestea e plasata in 1982, an in care cele trei persona­je principale, Madeleine, Leonard si Mitchell termina facultatea si incearca sa-si gaseasca un rost. Avem si un triunghi amoros aici: Mitchell, care studia­za religia si planuies­te sa plece in India dupa absolvire, e indragostit de Madeleine – studen­ta la Litere –, care insa il iubeste pe Leo­nard, student la filosofie si biologie, charisma­tic, fermecator si… maniaco-depresiv. Pe marginea acestei carti si a principalelor sale premise, am stat de vorba cu Jeffrey Eugenides, intr-o convorbire de fix o jumatate de ora, pe skype.

ELLE: Cei trei protagonisti din Intriga matrimoniala tocmai au absolvit facultatea si incearca sa-si gaseasca drumul in viata. Cum a fost aceasta perioada pentru dumneavoastra?

Jeffrey Eugenides: Cred ca e o perioada dificila pentru oricine atunci cind termina scoala. La facultate esti cumva protejat de mediul academic, inainte de asta parintii au grija de tine, iar apoi, deodata, trebuie sa iei o multime de decizii legate de cariera, de felul cum iti vei cistiga banii, de casatorie, de copii – daca ii vei avea sau nu… Deci tot felul de intrebari te asalteaza deodata. E o perioada foarte confuza, asa cum mi-o amintesc. Pentru mine, anii de dupa absolvire au fost cei mai dificili din viata mea. M-am mutat in alt oras, unde nu cunosteam multa lume. Eram singur si ma confruntam cu tot felul de probleme. Astazi mi se pare ca lucrurile sint foarte asema­natoare cu perioada in care am absolvit eu: tinerii ies de pe bancile scolii in plina recesiune, se muta inapoi la parinti, incearca sa-si dea seama ce au de facut, incotro s-o apuce, ce sa faca cu viata lor. E pacat, pentru ca atunci, la douazeci si ceva de ani, esti in cea mai buna forma din viata ta, din punct de vedere al sanatatii, al puterii de munca. Psihologic, insa, e o perioada dramatica, plina de anxietate si dezechilibru, iar astfel de perioade sint cadrul perfect pentru povesti bune.

ELLE: Care a fost primul dumneavoastra job dupa absolvire?

J.E.: Primul meu job a fost la o revista de sailing. Eram redactor. Am fost si reporter la citeva din cursele de sailing din San Francisco. Nu era un job prea interesant sau glamouros si se platea foarte putin, dar cel putin aveam un job.

ELLE: Cum va imaginati pe-atunci ca veti fi la cincizeci de ani? Sinteti persoana care v-ati dorit sa fiti?

J.E.: Mi-am imaginat ca o sa fiu scriitor, si asta sint. Deci evolutia mea nu a fost o mare surpriza pentru mine.

ELLE: Deci v-ati dorit dintotdeauna sa fiti scriitor?

J.E.: Da, cam de cind aveam saisprezece ani. Imi placea sa scriu, imi placea literatura si ii admiram pe scriitori la acea virsta cind e atit de usor sa fii impresionat. Mi se parea ca asta e cel mai interesant lucru pe care l-as putea face in viata, ca literatura e directia cea mai buna in care imi pot canaliza energia, ca nu poate fi plictisitor si nici nu credeam ca e o tinta prea dificila. Ma gindeam ca tot ce trebuie sa fac e sa invat cum sa scriu bine si dife­rit fata de altii. Trebuia doar sa scriu cartile pe care nu le-am citit! Parea un mod bun de a-ti petrece viata, acela de a incerca sa faci ceva intr-un fel in care nu s-a mai facut. Privind ina­­poi, e amuzant a­cum: sint o persoana care ia ho­tariri foar­te greu – de la cele mai ma­­runte decizii, pina la lu­crurile impor­tan­­te –, dar in pri­vin­ta asta, m-am decis foar­­te de timpuriu.

ELLE: Au trecut zece ani de la absolvire pina cind ati publicat primul roman, Sinu­ci­derea fecioarelor. A fost greu sa gasiti o editura care sa va publice?

J.E.: Odata ce am reusit sa termin de scris cartea, nu a fost greu sa gasesc o editura. De fapt, am vindut manuscrisul primei edituri cu care am intrat in contact. Am avut noroc, le-a placut cartea. Dar cu siguranta a fost o perioada dificila si lunga intre terminarea fa­cultatii si terminarea primei carti pe care am vrut s-o public. Au fost ani de incercari, ani in care mi-am exersat scrisul, in care am incercat sa scriu ceva demn de a fi citit de altii. Nu m-am grabit sa public repede, in primii ani de la absolvire, chiar ma gindeam ca nu voi publica nimic pina la treizeci de ani.

ELLE: V-ati asteptat la succesul pe care l-a avut Sinuciderea fecioarelor?

J.E.: Succesul nu a venit chiar peste noap­te. Lucrurile s-au intimplat incetul cu incetul, dupa publicarea cartii, asa incit nu a fost cazul unei mari surprize. Aprecierea a venit treptat. Cind scrii o carte, esti preocupat mai ales ca lucrurile sa se lege si rezultatul final sa fie bun. Perceptia publicului nu o poti controla, deci e mai bine sa nu incerci sa-ti imaginezi ce o sa se intimple.

ELLE: Va deranjeaza in vreun fel statutul de celebritate? Va plac sau va plictisesc turneele de prezentare a cartilor?
J.E.: Nu sint chiar asa o celebritate. Nu in felul in care se intimpla cu actorii, de exemplu. Meseria de scriitor e una solitara. In cea mai mare parte a timpului, stai acasa, la biroul tau, si scrii, in singuratate, de multe ori in agonie. Iti cresti copiii, ai grija de familie. Astfel incit, atunci cind termin o carte si trebuie sa o promovez – ceea ce in cazul meu se intimpla la citiva ani odata –, imi face pla­cere sa „ies in lume’. E o schimbare bineve­ni­ta in rutina mea. Sigur, trebuie sa spun mereu aceleasi povesti, intre­barile care mi se pun sint de multe ori ase­ma­natoare, dar asta nu ma de­ranjeaza.

ELLE: Exista o gramada de carti in romanul Intriga matrimoniala – carti citite de protagonisti, carti care stau pe rafturile din camerele acestora, carti care calatoresc impreuna cu ei, carti despre care se discuta la cursuri. Iar acestea joaca un rol important in viata lor. Credeti ca lecturile ne influen­teaza cu adevarat viata?

J.E.: Intr-adevar, romanul meu postuleaza ideea ca multe dintre asteptarile noastre, in special cele legate de dragoste, sint determinate de romanele de dragoste pe care le citim sau de filmele de gen pe care le vedem, si care sint, in mare parte, foarte asemanatoare cu marile romane din secolul XIX. As putea spune ca romanul meu este, in mare parte, despre felul in care cartile ne influenteaza comportamentul, chiar daca conditiile sociale s-au schimbat fata de momentul in care au fost scrise aceste carti – si, in particular, despre faptul ca felul in care ne indragostim reflecta ceea ce citim despre iubire.Poate ca si eu am devenit scriitor pentru ca am citit Portret al artistului in tinerete, de James Joyce, poate ca alte lecturi mi-au influentat viata. Lectura e o ocupatie periculoasa: iti planteaza in minte notiuni si idei despre lume care iti pot afecta viata. Cititul nu e nici pe departe doar un mod amuzant de a-ti petrece timpul. Cartile pot cu ade­varat sa-ti modeleze felul in care vezi lumea, sa-ti dea idei, ambitii, sperante. Sint convins ca lecturile ne influenteaza viata in multe feluri.