Interviu cu scriitorul Jeffrey Eugenides – Cititul e o ocupatie periculoasa

Sinuciderea fecioarelor, Middlesex, Intriga matrimoniala. Doar trei carti a publicat pina acum Jeffrey Eugenides, iar asta in decurs de 18 ani (sint noua ani intre fiecare din cartile sale, lucru pentru care il tachineaza multi). Toate cartile sale, insa, au fost succese demne de invidia oricarui confrate scriitor. Sinuciderea fe­cioarelor a fost ecranizata de Sofia Coppola intr-un film care a stirnit vilva si se vinde in continuare in tiraje masive. Middlesex i-a adus autorului un Pulitzer. Cit despre Intriga matrimoniala, romanul publicat in toamna anului trecut si asteptat ca piinea calda de cititorii din intreaga lume, acesta inca isi asteapta premii­le, dar ceea ce putem spune cu siguranta este ca a fost intimpinat cu entuziasm atit de critici, cit si de nume importante din lumea scrii­tori­ceasca si a fost declarat de catre Publishers Weekly cea mai buna carte a anului 2011 in SUA.

Probabil ca la aceasta ora fanii romani ai lui Eugenides au citit cartea (publicata de Editura Polirom), pe care noi am prezentat-o deja in numarul din decembrie al revistei ELLE. Pentru cele dintre voi care nu au citit-o inca, o sa reamintesc ca povestea e plasata in 1982, an in care cele trei persona­je principale, Madeleine, Leonard si Mitchell termina facultatea si incearca sa-si gaseasca un rost. Avem si un triunghi amoros aici: Mitchell, care studia­za religia si planuies­te sa plece in India dupa absolvire, e indragostit de Madeleine – studen­ta la Litere –, care insa il iubeste pe Leo­nard, student la filosofie si biologie, charisma­tic, fermecator si… maniaco-depresiv. Pe marginea acestei carti si a principalelor sale premise, am stat de vorba cu Jeffrey Eugenides, intr-o convorbire de fix o jumatate de ora, pe skype.

ELLE: Cei trei protagonisti din Intriga matrimoniala tocmai au absolvit facultatea si incearca sa-si gaseasca drumul in viata. Cum a fost aceasta perioada pentru dumneavoastra?

Jeffrey Eugenides: Cred ca e o perioada dificila pentru oricine atunci cind termina scoala. La facultate esti cumva protejat de mediul academic, inainte de asta parintii au grija de tine, iar apoi, deodata, trebuie sa iei o multime de decizii legate de cariera, de felul cum iti vei cistiga banii, de casatorie, de copii – daca ii vei avea sau nu… Deci tot felul de intrebari te asalteaza deodata. E o perioada foarte confuza, asa cum mi-o amintesc. Pentru mine, anii de dupa absolvire au fost cei mai dificili din viata mea. M-am mutat in alt oras, unde nu cunosteam multa lume. Eram singur si ma confruntam cu tot felul de probleme. Astazi mi se pare ca lucrurile sint foarte asema­natoare cu perioada in care am absolvit eu: tinerii ies de pe bancile scolii in plina recesiune, se muta inapoi la parinti, incearca sa-si dea seama ce au de facut, incotro s-o apuce, ce sa faca cu viata lor. E pacat, pentru ca atunci, la douazeci si ceva de ani, esti in cea mai buna forma din viata ta, din punct de vedere al sanatatii, al puterii de munca. Psihologic, insa, e o perioada dramatica, plina de anxietate si dezechilibru, iar astfel de perioade sint cadrul perfect pentru povesti bune.

ELLE: Care a fost primul dumneavoastra job dupa absolvire?

J.E.: Primul meu job a fost la o revista de sailing. Eram redactor. Am fost si reporter la citeva din cursele de sailing din San Francisco. Nu era un job prea interesant sau glamouros si se platea foarte putin, dar cel putin aveam un job.

ELLE: Cum va imaginati pe-atunci ca veti fi la cincizeci de ani? Sinteti persoana care v-ati dorit sa fiti?

J.E.: Mi-am imaginat ca o sa fiu scriitor, si asta sint. Deci evolutia mea nu a fost o mare surpriza pentru mine.

ELLE: Deci v-ati dorit dintotdeauna sa fiti scriitor?

J.E.: Da, cam de cind aveam saisprezece ani. Imi placea sa scriu, imi placea literatura si ii admiram pe scriitori la acea virsta cind e atit de usor sa fii impresionat. Mi se parea ca asta e cel mai interesant lucru pe care l-as putea face in viata, ca literatura e directia cea mai buna in care imi pot canaliza energia, ca nu poate fi plictisitor si nici nu credeam ca e o tinta prea dificila. Ma gindeam ca tot ce trebuie sa fac e sa invat cum sa scriu bine si dife­rit fata de altii. Trebuia doar sa scriu cartile pe care nu le-am citit! Parea un mod bun de a-ti petrece viata, acela de a incerca sa faci ceva intr-un fel in care nu s-a mai facut. Privind ina­­poi, e amuzant a­cum: sint o persoana care ia ho­tariri foar­te greu – de la cele mai ma­­runte decizii, pina la lu­crurile impor­tan­­te –, dar in pri­vin­ta asta, m-am decis foar­­te de timpuriu.

ELLE: Au trecut zece ani de la absolvire pina cind ati publicat primul roman, Sinu­ci­derea fecioarelor. A fost greu sa gasiti o editura care sa va publice?

J.E.: Odata ce am reusit sa termin de scris cartea, nu a fost greu sa gasesc o editura. De fapt, am vindut manuscrisul primei edituri cu care am intrat in contact. Am avut noroc, le-a placut cartea. Dar cu siguranta a fost o perioada dificila si lunga intre terminarea fa­cultatii si terminarea primei carti pe care am vrut s-o public. Au fost ani de incercari, ani in care mi-am exersat scrisul, in care am incercat sa scriu ceva demn de a fi citit de altii. Nu m-am grabit sa public repede, in primii ani de la absolvire, chiar ma gindeam ca nu voi publica nimic pina la treizeci de ani.

ELLE: V-ati asteptat la succesul pe care l-a avut Sinuciderea fecioarelor?

J.E.: Succesul nu a venit chiar peste noap­te. Lucrurile s-au intimplat incetul cu incetul, dupa publicarea cartii, asa incit nu a fost cazul unei mari surprize. Aprecierea a venit treptat. Cind scrii o carte, esti preocupat mai ales ca lucrurile sa se lege si rezultatul final sa fie bun. Perceptia publicului nu o poti controla, deci e mai bine sa nu incerci sa-ti imaginezi ce o sa se intimple.

ELLE: Va deranjeaza in vreun fel statutul de celebritate? Va plac sau va plictisesc turneele de prezentare a cartilor?
J.E.: Nu sint chiar asa o celebritate. Nu in felul in care se intimpla cu actorii, de exemplu. Meseria de scriitor e una solitara. In cea mai mare parte a timpului, stai acasa, la biroul tau, si scrii, in singuratate, de multe ori in agonie. Iti cresti copiii, ai grija de familie. Astfel incit, atunci cind termin o carte si trebuie sa o promovez – ceea ce in cazul meu se intimpla la citiva ani odata –, imi face pla­cere sa „ies in lume'. E o schimbare bineve­ni­ta in rutina mea. Sigur, trebuie sa spun mereu aceleasi povesti, intre­barile care mi se pun sint de multe ori ase­ma­natoare, dar asta nu ma de­ranjeaza.

ELLE: Exista o gramada de carti in romanul Intriga matrimoniala – carti citite de protagonisti, carti care stau pe rafturile din camerele acestora, carti care calatoresc impreuna cu ei, carti despre care se discuta la cursuri. Iar acestea joaca un rol important in viata lor. Credeti ca lecturile ne influen­teaza cu adevarat viata?

J.E.: Intr-adevar, romanul meu postuleaza ideea ca multe dintre asteptarile noastre, in special cele legate de dragoste, sint determinate de romanele de dragoste pe care le citim sau de filmele de gen pe care le vedem, si care sint, in mare parte, foarte asemanatoare cu marile romane din secolul XIX. As putea spune ca romanul meu este, in mare parte, despre felul in care cartile ne influenteaza comportamentul, chiar daca conditiile sociale s-au schimbat fata de momentul in care au fost scrise aceste carti – si, in particular, despre faptul ca felul in care ne indragostim reflecta ceea ce citim despre iubire.Poate ca si eu am devenit scriitor pentru ca am citit Portret al artistului in tinerete, de James Joyce, poate ca alte lecturi mi-au influentat viata. Lectura e o ocupatie periculoasa: iti planteaza in minte notiuni si idei despre lume care iti pot afecta viata. Cititul nu e nici pe departe doar un mod amuzant de a-ti petrece timpul. Cartile pot cu ade­varat sa-ti modeleze felul in care vezi lumea, sa-ti dea idei, ambitii, sperante. Sint convins ca lecturile ne influenteaza viata in multe feluri.

ELLE: O alta tema importanta a romanului este chiar intriga matrimoniala. De unde interesul pentru acest subiect?

J.E.: Intriga matrimoniala a fost mereu un subiect grozav de romane! Ma gindesc in special la romanele englezesti, in care exis­ta mereu povesti despre femei tinere care isi cauta un sot sau care trebuie sa aleaga intre potentialii soti – precum cele scrise de Jane Austen: Mindrie si prejudecata sau altele. Apoi, in secolul XIX, romanele cu intriga matrimoniala devin mai complexe, mai intunecate, iar povestea nu se termina in ziua nuntii, ci urmareste si casniciile femeilor respective. Poti vedea ce se intimpla cu eroinele cartilor dupa decizia de a se casatori. Si adesea casniciile respective sint nefericite. Chiar si Anna Kare­nina e un roman cu intriga matrimoniala, intr-un fel – o femeie e prinsa intr-o casnicie nefericita, iar eva­da­rea din aceasta casnicie ii ruineaza viata. Toate acestea sint povesti grozave, din care au iesit romane mari. Datorita schim­barilor sociale petrecute din secolul XIX pina azi, e imposibil pentru un scriitor contemporan sa scrie un astfel de roman. Ei bine, aceste carti sint importante pentru mine, le-am citit cu mare placere, iar romanul meu incepe prin a deplinge faptul ca toate aceste povesti minu­nate nu mai sint disponibile scriitorilor de azi, si in timp ce depling acest lucru in­cerc sa ga­sesc un mod de a resuscita acest tip de roman, de a scrie o carte cu si despre intriga matrimoniala in conditiile realitatilor contemporane. Evident, astazi femeile au un alt statut, o alta voce, isi cistiga singure existenta, nu mai sint nevoite sa-si sprijine viata pe un barbat si pot divorta oricind, deci decizia de a se casatori cu un anumit barbat nu mai atirna atit de greu, nu mai este atit de definitiva si nu mai determina atit de decisiv intreaga viata a unei femei. Lucrurile s-au schimbat mult si odata cu emanciparea sexuala. |n acelasi timp, visele romantice inca nu si-au pierdut valoarea, oamenii inca isi cauta jumatatea, inca vor sa-si imparta viata cu cineva. Casatoria (sau macar gasirea sufletului-pereche) e importanta si in zilele noastre. Altfel nu ar exista match.com si nici dez­baterea care anima America in aceasta perioada, pe seama casatoriei persoanelor gay. Ideea casatoriei este adinc implantata in mintile noastre. Asa incit am incercat sa vad ce se mai poate valorifica astazi din intriga matrimoniala si ce trebuie sa dispara.

ELLE: Mi se pare ca exista in cartile dumneavoastra o fascinatie pentru universul femi­nin – incepind cu Sinuciderea fecioarelor si terminind cu Intriga matrimoniala, unde ati construit un personaj feminin foarte bine inchegat. Puteti sa explicati acest interes?

J.E.: Ca scriitor, sint desigur interesat de oa­meni, in general, de felul in care oamenii simt si vad viata. Cum jumatate din popu­latia globului e formata din femei, mi se pare firesc si necesar sa ma gindesc si sa scriu despre aceas­ta parte a vietii. Nu-mi pot imagina sa scriu o carte in care sa nu existe femei si experiente feminine. Incearca sa-ti imaginezi cum ar arata scrierile lui Shakes­peare fara extraordinarele sale personaje feminine. Sau ale lui Tolstoi. Deci nu stiu daca e o fascinatie a mea personala, dar e cu siguranta ceva ce nu-mi pot imagina sa exclud din felul in care portretizez lu­mea.

ELLE: Nu ma gindeam ca ar trebui sa excludeti femeile din romanele dumnea­voastra. Doar ca felul in care reusiti sa patrun­deti in universul feminin mi se pare ca de­no­ta un interes aparte. Mai ales ca ati crescut intr-o familie fara fete…

J.E.: Atunci cind scriu, cind creez un perso­naj, incerc sa intru in mintea lui – fie ca e femeie sau barbat. Cred ca, in ceea ce priveste personajele feminine, ma apropii de ele, intr-un fel, asa cum cineva se gindeste la mama sa. Cresti linga mama, aproape de ea, si intr-o zi o pri­vesti si te intrebi cum a fost viata ei si cum a fost aceasta viata modelata de deciziile pe care le-a luat intr-un moment sau altul, sau poate de lucrurile pe care a trebuit sa le faca pentru tatal tau… Si asa incepi, pentru prima data, sa te gindesti la conditia femeii, punindu-ti intrebari despre mama ta. Eu n-am avut surori, asa incit n-am putut observa expe­rien­tele feminine ale fetelor de virsta mea. Dar, incetul cu incetul, crescind si extinzindu-mi orizontul in afara casei, am inceput sa am prie­tene, sa cunosc fe­te si sa vorbesc cu ele des­pre tot felul de lucruri, am inceput sa aflu tot mai multe despre cum se vede viata privita din celalalt unghi, de cealal­ta parte a diviziunii de gen. Povestile pe care le-am aflat legate de experientele de viata ale femeilor mi s-au parut toate profunde, uneori putin tragice. De altfel, multi dintre scriitorii pe care ii admir portretizeaza femei si experiente feminine – Henry James, in particular. Asadar, cred ca, pe de-o parte, romanele pe care le-am citit (precum Doamna Bovary sau Portretul unei doamne) si pe de alta parte experientele femeilor pe care le-am cunoscut m-au introdus in universul feminin si m-au facut sa-mi doresc sa scriu si despre femei, ca si despre barbati.

ELLE: Acum traiti alaturi de doua femei, sotia si fiica dumneavoastra, asa incit probabil ca vi s-au deschis si mai larg portile spre universul feminin…

J.E.: Cu siguranta, sa ai o fiica este extrem de revelator, fiindca acum vad cum este sa cresti ca femeie, vad la modul cel mai intim tipul de decizii pe care trebuie sa le ia o fata, comportamentul social al unei fete, ca­re difera mult de cel al baietilor si este determinat de alte lucruri. Sint foarte constient de toate astea si invat mult privindu-mi fiica crescind. Neavind surori, n-am vazut nimic din toate astea. E complicat. De fapt, cred ca e dificil sa cunosti o alta persoana, indiferent ca e femeie sau barbat. E un puzzle continuu sa intelegi ce se intimpla in mintea cuiva, sa incerci sa estimezi cit inte­lege fie­care din propria viata si din ceea ce i se intim­pla. Mi se pare la fel de dificil sa intri in mintea unei femei ca si in cea a unui barbat. Unii barbati sint foarte greu de inteles. Uneori, pentru ca femeile au tendinta de a formula cu mai mare usurinta ceea ce gin­desc, iar eu stau mult de vorba cu femei, am senzatia ca stiu foarte multe despre viata lor.

ELLE: Citi ani are fiica dumneavoastra?

J.E.: Treisprezece ani.

ELLE: V-a citit cartile deja?

J.E.: Nu, nu inca. O tin departe de ele deocamdata, pina va mai creste putin.

ELLE: Sinteti interesat de religie, asa cum este personajul dumneavoastra Mitchell?

J.E.: Da, ca si Mitchell, eram foarte interesat de religie la douazeci de ani. Multe dintre cartile pe care acesta le citeste sint carti pe care si eu le-am citit in acea perioada. Am urmat si eu cursuri de religie, alaturi de multi tineri care incercau sa gaseasca un sens in lume si sa-si puna ordine in propriile vieti. Cind am inceput sa scriu despre perso­najele mele care erau la acea virsta, aceste amintiri au revenit si l-am inzestrat pe Mitchell cu multe dintre experientele si gindurile mele.

ELLE: Deci interesul dumneavoastra pentru religie este unul mai curind intelectual?

J.E.: Nu doar. Nu cred ca poti fi interesat de cautarea adevarului daca nu crezi ca vei gasi adevarul. Si nu cred ca asta poate fi doar un demers pur intelectual. Experienta mea sea­ma­na foarte cu mult cu cea a lui Mitchell. Initial a fost un interes pur intelectual, dar am realizat destul de repede ca intelegerea reli­giei nu are cum sa fie pur intelectuala. Tre­buie sa o pui in practica si sa-ti afecteze in mod major viata. Daca acest lucru nu se intimpla, atunci nu va fi decit un exercitiu intelectual lipsit de substanta. Asadar Mitchell, prin voluntaria­tul pe care il face la Maica Tereza, isi testea­za capacitatea de a-si dedica viata caritatii, de a trece dincolo de interesul pur intelectual fata de religie si de a trai ca o persoana reli­gioa­sa, care se gindeste mai putin la el insusi decit o facuse pina atunci. Ceea ce se intim­pla cu Mitchell in cursul acestei calatorii si dupa asta mi s-a intimplat in mare parte si mie. Au fost si multe alte intimplari pe care pina la urma am fost suficient de intelept sa nu le po­vestesc in carte, dar asta-i alta poveste. Mitchell este genul de persoana care vrea sa creada, dar nu poate face saltul. |n cazul meu, investigatia in ceea ce priveste problemele sufletului si religia continua inca.

ELLE: Ati crescut intr-o familie religioasa? Bunicii dumneavoastra sint greci imigranti. V-au crescut in religia crestin-ortodoxa?

J.E.: Nu. Familia mea nu e religioasa, tocmai de aceea, cind am inceput facultatea eram total ignorant in ceea ce priveste religia. Fratele meu mai mare era hippiot si a practicat pentru un timp meditatia transcendentala, apoi celalalt frate a facut si el la fel. Mama mea a practicat si ea o vreme meditatia transcendentala si am facut-o si eu, pe la paisprezece ani, dar cam atit. M-am lovit de lipsa mea de cunostinte in materie de religie in facultate, citind literatura – Milton, de exemplu, sau Shakespeare – si nefiind in stare sa inteleg multe din referinte. Atunci m-am inscris la cursuri de religie ca sa-mi completez cunostintele, iar in scurt timp am realizat ca eram, de fapt, mult mai interesat de domeniu decit crezusem.

ELLE: De unde va vin ideile pentru carti, ce va inspira? Ce v-a facut, de exemplu, sa scrieti despre un hermafrodit?

J.E.: Nu stiu ce sa spun… Sint atitea lucruri interesante in lumea asta si dintr-un motiv sau altul unele dintre ele te atrag mai mult decit altele. De exemplu, mi s-a parut foarte interesant sa scriu o carte din punctul de vedere al unui intersexual. Nimeni nu mai facuse asta inainte, iar eu tin foarte mult la originalitate. Sigur, ideea de barbat-femeie se intilneste in literatura clasica si in antichitate, dar in cartea mea e o alta abordare, vorbesc despre hermafroditism din punct de vedere biologic, despre faptul ca e ceva conditionat genetic… Am vrut sa fac din acest personaj o persoana reala, pentru ca este vorba despre o conditie, o situatie care exista in realitate. Deci, ca si in Intriga matrimoniala, e vorba de o resuscitare a unui filon vechi, a ideii de personaj care se schimba din femeie in barbat, dar adaptata la modernitate, la stiinta zilelor noastre.

ELLE: Va temeti de batrinete? Sau, poate, va ginditi ca imbatrinind veti scrie tot mai bine, mai usor?

J.E.: Nu mi-e teama de batrinete in ceea ce priveste scrisul, dar mi-e teama de batri­nete in ceea ce priveste trupul. Ideea de a-ti pierde sanatatea, de a deveni neatragator si de a fi ignorat de ceilalti sint temeri legate de imba­trinire. Le simt si eu acum, mult mai mult decit le simteam cind aveam treizeci de ani. Lucrurile astea ma ingrijoreaza cu adevarat. |n ceea ce priveste legatura dintre batrinete si scris, simt ca am invatat an de an sa fiu un scriitor mai bun si, cel putin deocamdata, nu simt nici pe departe ca as putea ramine in pana de subiecte sau ca mi-as putea pierde abilitatea de a scrie povesti. Partea asta a batrinetii e OK, cealalta ma ingrijoreaza mai mult.

Foto: Guliver

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK