Am cunoscut-o pe Alexandra Ares cu ocazia lansarii romanului sau, Viata mea pe net. Cartea aparuse de cateva luni, dar cum autoarea locuieste la New York, lansarea a trebuit sa astepte… vacanta de vara. Alexandra Ares este scriitoare, scenarista, producator TV si publisher al publicatiei online Manhattan Chronicles. A publicat pana acum trei carti in America, de facturi diferite (de la chick lit la indie), cea mai recenta dintre ele, The Other Girl (in curs de aparitie la editura Polirom) fiind recompensata cu The Next Generation Indie Award for Best Novella, anul acesta. Am profitat de prezenta sa in Romania pentru a sta de vorba cu Alexandra despre traiectoria sa de la Bucuresti la New York, despre viata de femeie singura in marea metropola americana, despre scris si despre… barbati.
ELLE: Biografia ta de pe site-ul personal incepe cu o fraza amuzanta si interesanta despre familia ta. Poti sa ne spui cateva vorbe despre ei?
Alexandra Ares: Sint fiica scriitorului Dinu Grigorescu, care provine dintr-o familie de vechi oameni politici – tatal lui (bunicul meu), care a fost detinut politic douazeci de ani, era in partidul lui Iuliu Maniu. Strabunicul meu a fost senator de Prahova in perioada interbelica si avea sonde de petrol. Şi stra-strabunicul meu are o istorie interesanta: a fost gradinar, s-a casatorit cu fata unui preot de familie buna, a studiat si la sfirsitul carierei a devenit inspector scolar in Comarnic (cred ca poza lui se afla intr-un fel de muzeu scolar de acolo). Familia mamei, Despina, este din Dobrogea, dar ea s-a nascut in Bucuresti. E o familie cu o istorie foarte zbuciumata, dar pe care, din pacate, bunicii mei n-au aflat-o in totalitate, n-au investigat-o prea bine pentru ca n-au vrut sa riste, in comunism. Se pare ca bunicii mamei mele, frate si sora, au venit din Grecia, la inceputul secolului, cu doica lor si cu o lada foarte mare cu aur, parintii lor fiind omoriti in Constantinopol. S-au stabilit in Dobrogea si au cumparat foarte mult pamint acolo, la granita cu Bulgaria. Cind s-a facut impartirea Romaniei multe din terenuri au ramas in Bulgaria, odata cu cedarea Cadrilaterului.
ELLE: Cariera ta in Romania a inceput foarte frumos. Ai lucrat la Televiziunea Romana, ai facut documentare, ai facut parte din lumea teatrului, ai publicat niste carti. Ce ti-a venit sa emigrezi, ce-ti lipsea aici?
A.A.: Eu am ajuns in America printr-un concurs de imprejurari, fara intentia de a ramine acolo, dar cred cumva ca fiecare persoana are intuitia viitorului. Eu am avut intuitia ca o sa ajung in America si ca voi trai acolo. Nu stiu de ce in America, si nu in alta tara. De asemenea, simteam ca avusesem o viata foarte protejata si redusa ca experienta. Cred ca am vrut sa ajung intr-un alt mediu, in care sa fiu libera si in care sa capat o anumita experienta de viata pe care imi era imposibil sa o am in Romania. Dar asta a fost o motivatie la nivel subconstient, pentru ca la nivel constient a fost doar un concurs de imprejurari.
ELLE: Care a fost primul tau job in America?
A.A.: Am lucrat intr-un magazin de genti cu patru dolari pe ora, de unde am fost data afara dupa doua saptamini pentru ca a fost angajata ilegal o mexicana, cu doi dolari pe ora. Am avut foarte multe job-uri, care mai de care mai interesante. Am lucrat ca hostess in mai multe restaurante – asta pina sa am drept de lucru. Era interesant ca in perioada cind lucram ca hostess eram si corespondentul TVR la New York! In timpul zilei faceam reportaje serioase, si seara lucram ca hostess sau garderobiera in diverse locuri, pentru ca banii pe care ii faceam atunci din televiziune nu-mi permiteau sa traiesc la New York. Dupa ce mi-au venit actele si am avut drept de lucru, primul meu job a fost de specialist media placement pentru un sindicat de stiri. Era un job foarte bine platit, lucram pe Madison Avenue, dar era un job de vinzari pe media si eu gravitasem intotdeauna pe partea creativa, asa incit nu-mi placea. Pina la urma am reusit sa ma angajez la CBS, pentru ca eu voiam sa lucrez in televiziune, voiam sa-mi fac meseria pe care o stiam. Am intrat la CBS News (CBS Entertainment era pe coasta de vest), direct ca producator, fara sa mai trec prin stadiul de asistent (am fost prima romanca producator de acolo). Am intrat pe hard news, pe o pozitie foarte specializata si am stat cinci ani acolo la divizia Network News Service, de centralizare a stirilor regionale in colaborare cu ABC News si FOX News. Nu mi-a placut deloc, au fost, cred, anii cei mai grei, in care simteam ca stagnez si ca nu am un viitor in care sa derulez proiecte de anvergura cum imi place, si cum am facut mai tirziu la ONU. In perioada aceea m-am imbolnavit de depresie.
A.A.: Da, era foarte diferit. Sistemul de televiziune american este foarte diferit. N-o sa intru in amanunte, dar era o munca de rutina si de stres, nimic creativ. Americanii au un obicei prost: odata ce faci un lucru, esti incadrat intr-o patratica si se asteapta de la tine sa faci acelasi lucru toata viata. Eu am crezut ca voi fi in acest job un an si dupa asta o sa ma mut in alte divizii, mai creative. Dar nu obtineam oferte decit sa fac exact acelasi lucru in alte parti – la NBC, la ABC, la FOX –, de parca numai asta as fi putut face si nimic altceva. Asta pentru ca cererea de job-uri e atit de mare incit nimeni nu-si asuma nici macar un risc de 1% ca o persoana sa faca altceva, pentru ca gasesti tot timpul oameni foarte buni care au facut exact acel job. Este foarte greu de spart acest pattern, daca nu ai o pila puternica sau un grup de sustinere, gen Ivy League Alumni, comunitatea evreiasca sau cea a homosexualilor, care sint foarte solidari.
ELLE: Veneai dintr-o lume destul de elitista. Cum te-ai adaptat lumii americane si vietii de-acolo?
A.A.: A fost o adaptare lunga si grea, dar s-a produs pina la urma. Acum ma simt foarte americanizata, in sensul ca am ajuns sa cunosc si sa inteleg foarte bine SUA. Sint chiar mindra de partea americana din mine. Imi aduc aminte cit de uimita am fost cind, pe la inceputurile mele acolo, o prietena de la CBS mi-a spus ca, pentru a accepta o relatie cu un barbat, acesta trebuie sa fie atletic. Eu venisem din Romania plina de idei metafizice si mi s-a parut putin vulgar criteriul ei. Acum mi-am schimbat parerea atit in acest domeniu, cit si in arta, teatru, film si literatura.
A.A.: Mi se pare ca anumite clisee sint indreptatite. Mai ales cel cu cultura, macar pentru faptul ca ei au o cultura americana, iar noi avem o cultura europeana. Daca stai sa te gindesti, e valabila si reciproca. Citi romani (chiar si oameni educati) cunosc bine cultura americana? E doar o impresie ca o stiu foarte bine. Americanii stiu cultura lor, dar mai putin cultura europeana. Doar intelectualii cunosc literatura europeana, sau cei care au un background european. In rest, pot sa spun ca americanii sint foarte amabili, curtenitori, low key si respectuosi, au foarte mare grija de corpul lor – si barbatii, si femeile. Cred in spiritul de echipa si il cultiva inca din scoala primara. Romanii sint mai individualisti. Insa, intr-adevar, cred ca romanii au mai mult suflet, ca relatiile in America sint mai superficiale, poate si din cauza ca este o tara cu un dinamism social foarte mare, unde oamenii nu stau foarte mult in acelasi loc si atunci nu au timp si nici conditii sa construiasca niste legaturi cum au oamenii din Romania, care isi petrec viata, de multe ori, in acelasi oras. Pentru cineva care vine din Europa, asta poate duce la un sentiment de alienare. Eu am trait puternic acest sentiment. In New York cel putin, este foarte greu sa ai prieteni pentru foarte mult timp, pentru ca este un oras foarte competitiv si dificil, unde lumea de obicei sta citiva ani, apoi pleaca. Am descris acest sentiment de alienare in toate romanele mele si mai ales in Dream Junkies, publicat la Polirom sub titlul Visatoarele. New York-ul ca un un fel de „master' pe care il faci si il pui „under your belt'. Sint foarte putini care ramin in New York toata viata. Şi te trezesti in situatia ca iti faci prieteni care apoi pleaca in alt oras – din America, din Europa sau din alta parte – si trebuie tot timpul sa o iei de la capat, sa-ti faci alt cerc social, alti prieteni… si pe masura ce inaintezi in virsta e mai greu.
A.A.: Cred ca este mult mai greu si mai lent sa te realizezi pe plan social in America, mai ales daca nu studiezi acolo. Pentru ca atunci cind inveti in State, intri intr-un cerc de „alumni', exista un ciclu clar: un job pe o pozitie de „entry level' se bazeaza pe un „internship' care se obtine pe baza unei recomandari de la o facultate. Deci in momentul in care vii, cum am venit eu, la 27 de ani, practic trebuie sa sari peste rind, ceea ce este foarte greu. Ceea ce este insa misto in America fata de restul lumii – si este, de fapt, visul american – este faptul ca cine reuseste in America (si cind zic asta ma refer in special la reusita pe cont propriu, ca antreprenor) face foarte multi bani. „Sky is the limit', cum zic americanii, si de asta toata inovatia din lume in ultimii douazeci de ani tot din America vine, desi se spune ca America nu mai e ce-a fost. Totusi, daca ne gindim, Google a venit din America, Apple a fost inventat in America, iPad-ul a fost inventat in America etc. Şi cred ca aceasta competitie si aceasta posibilitate a cistigului imens este un resort care incurajeaza inovatia. Şi inca un lucru pe care il au americanii: sint foarte deschisi la ce este nou si diferit, in timp ce europenii sint mai conservatori.
Page: 1 2