Interviu cu Mihai Dobrovolschi

VEZI FOTO

POZA 1 / 3

ELLE: Mai intii am o curiozitate personala: cum reusesti sa te trezesti dimineata la ora aia?

Mihai Dobrovolschi: E groaznic! Am seri cind ajung acasa pe la doua noaptea…

ELLE: Aha, deci te culci tirziu. Chiar ma gindeam ce faci, renunti la viata de noapte, dormi la prinz…

M.D.: Nu, le fac pe toate, asta e! Asta inseamna MAN.

ELLE: Ah, deci asta inseamna MAN… omnipotenta?

M.D.: Asta am mostenit-o de la taica-miu. Pentru mine asta inseamna barbat. Eu am viziuni foarte traditionaliste despre ce inseamna sa fii barbat. In esenta, un barbat trebuie sa fie gospodar. Adica sa munceasca – asta mi se pare mie foarte… „manly'. Din pacate, am si o parte foarte rebela, si nu stiu sa le armonizez – de-aia ma culc la ora doua noaptea, dupa ce am baut trei sticle de vin si ma trezesc la cinci dimineata, ca sa fiu barbat.

ELLE: Apropo de partea ta rebela, multi te vad ca pe un copil mare, pus mereu pe glume. E o imagine pe care ai vrut tu sa ti-o creezi, un brand al tau sau doar o aparenta?

M.D.: E un citat care imi place foarte mult: „Maturizarea este regasirea seriozitatii cu care, copii fiind, ne jucam'. Maturizarea, asa cum s-a incetatenit termenul asta si cum s-a stabilit acest cliseu, presupune sa nu mai glumesti, sa fii serios. Or, daca esti destept, nu poti sa tragi concluzia asta. Iar eu sint un om destept. Din fericire, am si viata si conditiile de a ma putea juca. Adica job-ul meu nu numai ca permite joaca, dar o si cere. Nu se asteapta nimeni, chiar daca sint invitat la un dineu serios, sa fiu scortos si apretat; din contra, mi se cere sa fac glume, ceea ce e foarte enervant uneori. Vezi din priviri intrebarea: „Ma, dar la radio faci tot timpul glume, ce-i cu tine?'. Asa ca imi permit sa fiu liber si sa ma joc. Dar ce, e imatur sa te joci? Mie nu mi se pare. Am observat ca foarte multi considera ca daca te joci n-ai timp si sa fii serios. Eu cred ca asta arata propriile lor limite. Probabil ca ei, daca s-ar juca, n-ar mai avea timp sa fie seriosi, sau invers, daca sint seriosi, n-au timp sa se joace. Eu nu gindesc asa. Eu cred ca daca esti un om cu orizonturi largi, poti sa te joci si sa fii si serios. Eu ma joc in fiecare dimineata la radio, dar pentru asta trebuie sa fiu serios si sa ma trezesc la cinci si jumatate. Ce e in neregula aici? Mi-e mila de oamenii care sint foarte seriosi, pentru ca stiu ca isi pierd o parte a lor. Isi pierd locul de joaca.

ELLE: Si incep sa se ia foarte tare in serios…

M.D.: Da, isi zic: „Ia sa ma iau eu in serios, sa ma definesc si sa trag o concluzie'… Come on! Oamenii inteligenti nu trag concluzii. Nu trebuie sa-ti tropai in propria viata cu claparii, stii? Ia-te si tu mai usor! Plus ca asta e primul pas spre nevroza si spre depimare, dupa parerea mea. Daca te iei in serios, este clar ca orice problema ai avea va deveni foarte serioasa si, desigur, mult mai mare decit a celorlalti. Ajungi la deprimare si habar n-ai de ce. Ce e deprimarea daca nu o luare prea in serios a propriei vieti? Si mai cred ca trebuie sa te joci si cu propriile limite. Ideea este sa fii copil si sa-ti fii si propriul parinte, in acelasi timp. Sa-ti permiti sa calci limite, dar in acelasi timp sa te iei de mina si sa te tragi inapoi cind le-ai calcat prea tare.

ELLE: Adica sa pastrezi o doza de luciditate atunci cind te joci…

M.D.: Da! Luciditate cu spirit ludic. Ha-ha-ha! Cool!

ELLE: Daca ne intoarcem la ideea de aparente, unii te conside­ra arogant. Tu ce zici de asta, recunosti ca ai fi arogant?

M.D.: E o masca. Nu ma vad arogant, e doar o masca. Eu stiu ca e o masca.

ELLE: La ce-ti foloseste? Daca e o masca, inseamna ca ti-o asumi.

M.D.: Da… Bine, eu mi-am dat seama tirziu de asta, adica eu pina si aroganta mi-am luat-o in serios tot din nevoia de a-mi incerca limi­tele. Astazi sint tot mai putin arogant, nu mai vreau sa fac asta. Am facut-o probabil ca sa ma apar, pentru ca eu am devenit arogant abia cind am venit la Bucuresti. De ce? Pentru ca in Bucuresti e un fenomen foarte ciudat, pe care inca nu pot sa-l clasific la categoria „bune' sau „rele': cind te asezi la o masa de oameni care se ocupa cit de cit cu spiritul, cu vorbele, cu cautarea vorbelor de duh, adica oameni din media, scriitori s.a.m.d., este o mega-concurenta cine scoate gluma cea mai buna. Daca tie iti iese una buna, prima lor reactie, pe linga ris, este sa faca o gluma si mai buna, bazata pe gluma ta, ca sa ti-o imbunatateasca, sa-ti demonstreze ca sint mai inteligenti. OK, n-am nimic cu asta. E si asta un fel de aroganta si o practic si eu uneori. Dar am ajuns la concluzia ca trebuie s-o faci cu mult mai multa deschidere si placere. Nu sa cauti neaparat risul la orice masa, pentru ca risti sa te duci in superficial. Da, sint arogant uneori. Cred ca e o reactie tocmai la genul asta de impunsaturi… Niciodata nu sint arogant cu unul care este mai prost ca mine. Daca il simt din alta liga, inferioara – in materie de calambururi si vorbe de duh –, simt imediat nevoia sa-l protejez, nu sa-l atac. Daca vine unul foarte smecher si il simt inferior, atunci sint arogant. Daca-l simt superior, atunci tac naibii din gura, ce sa fac? Tie ti se pare ca-s arogant?

ELLE: Eu nu te cunosc. La prima impresie, nu-mi pari arogant.

M.D.: Pai, oricum, oamenii care ma cunosc nu-mi spun niciodata ca-s arogant.

ELLE: Marturisesc ca m-am gindit inainte de a ne intilni: OK, fac interviu cu omul asta, pe care eu, de fapt, nu-l cunosc. Ce stiu despre tine? Citeva fapte pe care le stie toata lumea si in rest… tot felul de etichete si clisee care ti se atribuie. Asa ca m-am gindit sa vorbim despre asta si despre ce se afla dincolo de aparente.

M.D.: Uite, vezi? Bine ca nici tu nu esti aroganta. Ha-ha-ha! Vrei sa-ti enumar eu toate cliseele? Ca sint arogant… Ah, da, si misogin… Nu-i asa ca voiai sa ajungi si aici?

ELLE: Misogin, bineinteles… te-am auzit de multe ori la radio facind glume si ironii legate de femei. Si de moldoveni. Ce ai cu femeile si cu moldovenii?

M.D.: Culmea e ca eu sint pe sfert moldovean, deci n-am nimic, practic, cu moldovenii.

ELLE: Si atunci de unde vine asta? Stiu ca in Brasov exista un fel de fobie legata de moldoveni…

M.D.: In Brasov exista niste cartiere in care sint moldoveni relocati in perioada lui Ceausescu la marile intreprinderi brasovene de autocamioane si tractoare. Si, cum sa spun, ii vedeai ca sint putin diferiti fata de cei veniti cu citeva generatii inainte. Dar, cind am venit in Bucuresti, am realizat ca sint superiori, din punctul meu de vedere, ca natura umana si comportament civic, fata de ce-am vazut aici. Adica prefer oricind un moldovean din Brasov unui… unui prost crescut bucurestean, unui mitocan bucurestean. Moldovenii, OK, poate ca nu poarta cele mai noi camasi din lume si intotdeauna au avut o problema cu moda si cu anacronismul, dar sint mult mai de bun-simt decit niste aroganti de-aici din Bucuresti, imbracati la patru ace si cu stiu eu ce masini.

ELLE: Dar nu ti se pare riscant acest tip de generalizare: tigani, femei, romani… Sa judeci in masa… Sa pui etichete…

M.D.: Risti, bineinteles ca risti sa tragi concluziile de care vorbeam mai devreme, dar in acelasi timp risti la fel de mult daca o faci pe naivul si nu vezi nici o diferenta intre oameni. Pentru ca asta duce la o toleranta foarte pacatoasa, pe care pina la urma poti s-o practici si cu tine insuti. Adica, daca eu vin in Bucuresti si am niste valori care sigur sint bune, pe care nu le regasesc la oamenii de aici, si fac mantra asta in permanenta, ca oamenii sint egali, o sa ajung sa n-am nici o problema sa ma comport ca un mitocan din Bucuresti. Cred ca depinde si cit de mare gindesti. Eu am vise foarte mari. Si in delirurile mele, uneori ma vad dictator, de exemplu. Bineinteles ca un dictator bun si blind, dar sever si justitiar. Si atunci, daca ai vise de gran­doare si paranoia de genul asta, nu poti sa lucrezi cu individua­litati. Eu sint obisnuit de zece ani sa vorbesc la radio in fiecare zi unor zeci sau sute de mii de oameni. Nu pot sa iau fiecare individ in parte, mi se pare de bun-simt sa atrag atentia asupra unor categorii. Daca o anumita categorie este prost educata si face rau societatii, ma simt indreptatit si chiar obligat sa trag un semnal de alarma. Trebuie sa atragi atentia asupra lucrurilor astora. Plus ca eu sint acum intr-un alt delir, in care cred ca exista o energie latenta in Romania in ce priveste reinflorirea unor valori vechi, traditionale ale poporului roman, adica bunul-simt, corectitudinea. Lucruri mici pe care le eludam si le incalcam in fiecare zi. Fiecare isi face, de fapt, setul lui de valori, ceea ce e o mare problema, tocmai pentru ca nu avem un fundament. S-a rupt odata cu comunismul, s-a scos si s-a pus Stalin pe postamentul asta. Si acum golul asta trebuie umplut cu ceva, macar la inceput, pina reusim sa ne ghidam si sa ne suprapunem pe noile vremuri. Eu incerc sa aplic cit mai mult aceste valori si ma simt fericit cind le aplic. Bine, mi-e si foarte greu – mai injur in trafic, ma mai enervez si sint arogant uneori, vorba ta –, dar cred ca trebuie sa stii la ce valori sa te intorci. Si daca vezi categorii intregi care nu dau doi bani pe valorile astea, bun, cu 3, 4, 50 de exceptii, de acord, dar le vezi, ce faci? De dragul de a nu rani acele 50 de persoane, nu zici nimic de cele citeva milioa­ne din acea categorie? Trebuie sa atragi atentia, eu asa cred.

ELLE: Dar crezi ca, de exemplu, campania voastra anti-mitocanie are vreo sansa sa ajunga la creierasele celor aflati in atlasul vostru?

M.D.: Nu stiu si, de fapt, nici nu ne-am gindit la asta.

ELLE: Pina la urma, cui te adresezi, ca ascultatorii vostri stiu deja lucrurile astea.

M.D.: Vezi, problema tocmai asta este. Bi­neinteles ca ne-am gindit si noi: OK, dar noi ne adresam unor oameni care pre­zum­tiv stiu regulile astea. Problema, din punctul meu de vedere, este ca am ince­put si noi sa le uitam, noi astia care ne dam drept oameni cu bun-simt si mai bine crescuti decit altii. Cred ca, la unul care n-a avut educatia asta, nici n-are ce rezona cind vede campania noastra, dar pentru unul care le-a avut si incepe sa le piarda, cum se poate intimpla si, din pacate, se intimpla la noi, e binevenita o adu­cere aminte a faptului ca exista principiile astea si ca nu e singur daca vrea sa le respecte. Am stat de vorba cu multi oameni care spuneau ca ar incerca sa fie mai buni, dar simt ca nu me­ri­ta, pentru ca nimeni nu mai intelege ca e bine sa fii civilizat, ni­me­ni nu primeste gesturile astea asa cum ar trebui. Si a­tunci, daca o campanie de genul asta reuseste sa fie un fel de dispe­cerat al bunului-simt, e OK, ne redam noua niste granite care au inceput sa tremure. Nu sintem singurii care facem asta. Chiar n-as vrea sa vorbesc prostii, dar mi se pare ca este o vibratie, un cu­­rent mai larg in ultima vreme in Romania. Dan Puric scoate o carte despre omul frumos care se vinde in 100.000 exemplare, noi facem o campanie care este cea mai gustata campanie Guerrilla de patru ani, de cind ne-am infiintat. Parca-parca se intimpla ceva. Stiu, o campanie nu face primavara in Romania, e clar. Dar usor-usor, daca am incepe sa ne punem probleme de-astea, lucrurile pot intra pe un un fel de spirala de exponentialitate care sa duca la o schimbare. Poate sa dureze ani, poti sa misti un milimetru, dar macar faci ceva.

ELLE: Revenind la etichetele care ti s-au lipit, care-i treaba cu misoginismul?

M.D.: A fost si multa bravada din partea mea, intr-o perioada in care hormonii tropaiau in mine si nu aveam destule „scrumiere' in care sa „scrumez'. Vai, ce urit suna! Dar pe-atunci asa ziceam. Eu sint un om foarte sexual. Si cind am venit in Bucuresti, dupa ce am aparut pe doua-trei coperte si la televizor in fiecare zi, a devenit atit de usor sa am o viata destrabalata si promiscua, nici n-ai idee. Adica, uita-te la mine, nu sint o mindrete de barbat, dar expu­nerea mi-a dat sansa asta. Si fiind asa de usor, iar hormonii mei galopind in directia tintelor sigure, relatia mea cu femeile a fost foarte proasta. Cred ca am fost groaznic. Daca mi-as putea reaminti toate vorbele pe care le-am spus despre femei, as fi socat. Cred ca, la un moment dat, am facut o supradoza de femei, multe dintre ele nu chiar de cea mai buna calitate. Apoi m-am oprit din drogul asta si am devenit mult mai atent la ce fac. Dar, da, exista momente cind simt foarte adinc si genuin ca femeia de linga mine, ca de altele nu ma mai iau, are nevoie de o mica bruscare. Daca vrei, pina la urma e vorba de un umar puternic. Sa simta ca ai principii. Femeia este mult mai difuza in limitele ei, cel putin eu asa o percep… Oricum, este inefabila si n-am cum sa ti-o povestesc, nici macar tie, si nici tu nu ai putea sa mi te povestesti. Femeia nu se formuleaza, ea n-are nevoia de a se formula. Barbatii, cu logica si binaritatea deciziilor lor mult mai pregnante, simt nevoia sa se formuleze, sa se autoformu­leze. Si atunci cind femeia sare niste limite si ajunge intr-o zona atit de vaga incit nici ea nu mai stie ce se intimpla cu ea, atunci da, e nevoie sa o strunesti putin. Adica de ce n-ai face-o daca stii ca e bine pentru ea? Apei, care este un simbol feminin, ii trebuie un baraj, ca altfel se pierde. Ca apa roade in baraj tot timpul, asta e, nu-mi plac nici femeile care nu fac valuri. Este un joc, dar un joc frumos. Nu cred in relatiile bazate doar pe intelegere, pe comunicare verbala, pentru ca o comuniune intre un barbat si o femeie nu cred ca trebuie sa fie atit de superficiala.

ELLE: Dar care ar fi ingredientele unei relatii frumoase, dupa tine?

M.D.: Eu impart relatiile in doua – asa cum sint si eu, am un cal negru si un cal alb, am principii si valori morale, legate de familie, armonie etc., dar in acelasi timp rebeliune, nevoie de senzatii noi in fiecare zi. Deci eu impart relatia cu femeile in relatii pe care le ai inainte de casatorie si de copii, unde practic nu exista limite, pentru ca poti sa traiesti relatii sinucigase, dar frumoase, si in cealalta parte sint relatiile cu o femeie cu care sa ai copii. Si aici deja trebuie sa te gindesti la responsabilitatea de a nu oferi copiilor o priveliste groaznica si singeroasa, cu certuri in bucatarie si aruncat cu sticle unul in altul s.a.m.d. Asta eu n-o s-o fac niciodata. Eu inca n-am copii. Sint la o virsta la care m-as putea gindi sa am copii si o familie – si ma gindesc uneori, dar acum sint, cumva, intre doua vieti. E ciudat, sint dezorientat pentru ca pe de-o parte mi-ar parea rau sa pierd jocul asta al dragostei, care presupune uneori si singe, dar in acelasi timp imi dau seama ca nu pot sa imi bat joc de niste copii, crescindu-i intr-un mediu plin de furie si scandaluri…

ELLE: Deci ti-ai dori o familie si un Dobro mic pe linga tine?

M.D.: Da, foarte mult! Uau… un Dobro mic… Uau… Am si zis ca daca as avea un copil, as merge cu el prin parc, mi-as lasa nevasta acasa… Bine, asta e un vis timpit si nerealizabil, dar imi place. Deci as merge cu copilul in parc, un baietel, si l-as invata sa se duca la o domnisoara frumoasa care citeste cursurile de anul patru pe o banca in Cismigiu si sa-i spuna: „Mami e la stele, tati e foarte suparat!.

ELLE: Hai ca asta am mai auzit-o o data, la radio.

M.D.: Da, da, pai asta e un vis de-al meu. As putea sa ma joc cu asta, stii. Dar bineinteles ca nu mi-as insela niciodata sotia. Oamenii se insala ingrozitor de mult! E o nebunie.

ELLE: De ce nu ti-ai insela sotia?

M.D.: De ce n-as insela-o? Pentru ca ar insemna ca am ales-o prost. Si aici depinde si ce intelegi prin inselat, pentru ca intram pe un teren foarte mlastinos. „Mai vag ca vagul ei vagin.'

ELLE: Pai, nu stiu, tu ai spus ca nu ti-ai insela sotia. Ceea ce in­seam­na ca te-ai gindit la asta.

M.D.: Mi-ar placea sa fiu intr-o casnicie in care sa nu simt nevoia sa-mi insel sotia. Premise sint, pentru ca la ce viata destrabalata am avut eu, deja ma feresc si deja mi-a cam ajuns. Banuiesc ca ai mai auzit asta de la o gramada de barbati…

ELLE: Chiar si de la o gramada de femei.

M.D.: Da, si femeile insala. E un cliseu asta ca femeile nu ar insela si ca doar barbatii o fac. Imi doresc acea relatie in care ea sa-mi dea tot ce-mi trebuie, asa incit sa nu am nevoie s-o insel.

ELLE: Apropo tot de femei, dar in alt registru: ai participat de curind la un proiect in care te-ai pus in pielea unei femei aflate intr-o situatie cri­tica – era vorba de violenta domestica. De ce ai facut asta, cum te-ai simtit, cum v-ati simtit voi, bar­ba­tii care ati lucrat la acest proiect?

M.D.: Eu sint total impotriva vio­lentei domestice. La mine in familie nu am vazut niciodata asa ce­va, si am o familie mare. Nu am vazut bataie in familie. Mi se pare idiot sa bati o femeie. Noi am tras un semnal de alarma im­potriva vio­lentei extreme. Cred ca ai vazut poza, aveam capul crapat. Impotriva acestui lucru e clar ca trebuie sa lupti. Dar, draga Mihaela, trebuie sa spun ca exista momente cind eu nu vad nici o problema sa dai o palma unei femei. Nu indemn pe nimeni sa faca asta. Fiecare cum crede el. Bineinteles ca este superba o relatie in care nu se pune problema vreodata. Dar bineinteles ca am intilnit la viata mea femei care aveau nevoie de o palma. Oricine ar fi vazut ar fi spus: clar, da, este civilizat si chiar legal, si medical, si curativ sa ii tragi o palma in momentul ala.

ELLE: Dar barbatii nu au si ei momente in care ar merita o palma?

M.D.: Sint perfect de acord cu tine. Sint primul care recunoaste ca a luat palme si ca a fost absolut necesar sa iau palme in momentul ala. Clar. Pentru ca altfel nu intelegeam, pentru ca asa sintem noi. Noi, barbatii, credem ca sintem mai mult decit sintem, si asta face parte pina la urma din esenta noastra. S{i in momentele astea cind credem mult prea mult ca sintem mai mult decit sintem, iar femeia nu mai are nici un argument care sa te domoleasca, si tu faci o nesimtire mare, sint absolut de acord sa primesti o palma. Si am primit-o.

ELLE: Pari s-o spui cu satisfactie. Inseamna ca ti-a prins bine.

M.D.: Da, eu am satisfactia vietii traite intens. Astea sint episoade dintr-o viata traita intens. 

ELLE: Si in viata profesionala traiesti intens si ai uneori conflicte. Sa-ti spun niste nume? Mircea Ba­dea, Buz­du­gan… Se pare ca nu-i prea ai la suflet.

M.D.: Ah, banuiam eu ca o sa ma intrebi si asta, ca e un alt cliseu atirnat de masina „Guerrillei de dimineata'. Mie nu-mi plac oamenii ca­re, in numele unor idei inalte, isi pun tot felul de cape eroice pe ei, dar de fapt fac concesii propriei lor murdarii. Badea, Buzdugan, ia-mi pe ci­ne vrei. Daca tu declari ca vrei sa schimbi ceva si ca esti marele luptator pentru dreptate sau marele politist al bunului-simt, dar in emisiunea ta ai o rubrica intitulata „Arogante, sau vii si critici magaria din Romania, dar ai aceleasi furii nerezolvate si limite ca si cei pe care ii cri­ti­ci, mi se pare stupid si inutil. Eu cred foarte mult ca, daca ai niste as­cultatori sau privitori, ai res­ponsabilitatea formatorului de opinie. Suna prost, suna prafuit, dar asa este.

ELLE: Dar cu scrisul cum mai stai? Spuneai la un moment dat ca scrii un roman, nu?

M.D.: Da, dar nu mai am timp. L-am aminat. Cred ca mi-ar trebui vreo doi ani sa stau acasa, sa nu ma trezesc la stiu eu ce ore matinale si fara sa am capul plin de ginduri practice si profesionale… N-ai cum. Eu cred ca nu avem cum sa ne facem noi singuri dozajul perfect dintre minte, corp, emotii, sentimente, suflet, astfel incit sa curga gindurile liber din noi, sa se dezvolte si sa zboare. Ni se intimpla mult prea multe. Ne-am schimbat mult prea repede ca omenire, avem mult prea multi stimuli si mincam mult mai mult decit putem digera – intelectual, sufleteste si emotional. Si singurul mod in care te poti lasa reglat cred ca este acela de a renunta la cit mai multi stimuli, care oricum nu-ti trebuie: nu-ti trebuie toate reclamele din lume, nu-ti trebuie toate cluburile noi, nu-ti trebuie nici chiar toata viata ta profesionala. Trebuie sa inveti sa spui „nu' la un moment dat si sa renunti la anumite lucruri. Mie mi se intimpla asta in concedii sau cind am perioade fara foarte multe probleme de rezolvat – atunci iti vin de nicaieri tot felul de revelatii si epifanii si simti ca nu mai ai noduri in tine si ca roua normalitatii se scurge frumos pe firul de iarba din tine.

ELLE: Deci ti-ar trebui o perioada in care sa fii mai mult tu cu tine insuti.

M.D.: Da, sa ma duc la tara, sa plonjez in mine, sa plonjez in ce e in jur… Si o sa se intimple asta, probabil, la un moment dat. Daca vine, bine, daca nu inseamna ca nu trebuia sa vina…

ELLE: Adica crezi in ceea ce iti este dat?

M.D.: Eu sint crestin si cred in liberul-arbitru. In acelasi timp, cred ca Dumnezeu stie tot ce o sa faci si are grija pe undeva sa nu-ti dea mai mult decit poti duce. Dar e alegerea ta. Nu cred in matricile religioase nepersona­le, gen budism. Cred in responsabilitatea omului de a face bine.

ELLE: Spuneai mai devreme ca ai o viziune mareata asupra vietii, ca ai niste planuri mari. Te-ai gin­dit cum ai vrea sa fie viata ta, cum ar fi pentru tine viata perfecta?

M.D.: Pai, e ciudat, pentru ca eu am tot felul de crimpeie de existenta pe care as vrea sa le traiesc, un fel de subvisuri la visul vietii mele – cum ar fi sa traiesc in su­dul Frantei, intr-un orasel mic pe care l-am vizitat eu, cum ar fi sa nu mai am nici o problema, cum ar fi sa fiu dictator, cum ar fi sa am ginduri mai liber circulatoare, sa nu mai am eu traume si probleme etc. Am minivisuri din astea, dar imi dau seama, dupa aia, cind ma trezesc, ca visurile astea fac parte, de fapt, din viata mea si ca sint caramizi tari ale vietii mele, nu goluri in pereti. Eu sint foarte bucuros de propria mea viata, indiferent cite proble­me ar aparea. Sint mul­tumit cu mine insumi si asta o simt si am simtit-o intotdeauna. Niciodata nu am avut o problema de fond, grava, cu mine insumi. Daca, de dragul conversatiei, imi imaginez ca eu as fi intr-un cuplu cu mine, problemele care-au venit le-am rezolvat impreuna. Nu ma cert cu mine. Bine, ma dojenesc, ma iau peste picior uneori, dar niciodata nu ma cert cu mine de-a­de­va­ratelea.

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK