Parisul anilor 20: dupa ce isi vindeca ranile suferite in timpul razboiului, Bogey Lambert ajunge in Orasul Luminilor, unde o intalnește pe nonconformista pictorita Chrysis Jungbluth. Povestea lor de dragoste se desfașoara pe fundalul vietii artistice si literare dintr-un Paris stralucitor, unde totul renaste in exuberanta si nevoia de a trai cu intensitate fulminanta, ca intotdeauna dupa un moment de criza din istoria umanitatii.
La originea romanului se afla o istorie semnificativa. Intr-un anticariat din Nisa, partenera de o viata a autorului face o adevarata pasiune pentru un tablou: Orgie de Chrysis Jungbluth, datat cca 1925. Inainte de a fi rapusa de boala, Jim Fergus ii cumpara tabloul. Imaginand povestea acestuia, romanul propune un univers in care normalitatea provine din cumulul tiparelor insolite: infernul transeelor, viziunea unui Montparnasse ca inimă a creatiei si a pierzaniei, recrutarea modelelor pictorilor, viata trepidanta de la cafeneaua Le Select.
ELLE: Sunteti un scriitor care se bucura de mult succes. Care este atitudinea dvs. vizavi de succes? Este o povara sau o binecuvantare?
Jim Fergus: Am lucrat ca antrenor profesionist de tenis timp de zece ani, de la varsta de 20 pana la 30, si apoi ca jurnalist freelancer urmatorii 20 de ani, perioada in care am avut parte de o existenta foarte modesta, pentru care m-am luptat din greu. Primul meu succes literar l-am avut in Franta o data cu publicarea primului meu roman („Mille Femme Blanche’), in anul 2000, cand aveam deja 50 de ani. Prin urmare, ma simt foarte norocos. Asa ca n-a fost deloc o povara si nu simt nimic altceva decat o mare recunostinta pentru succesul meu. Oricum, e mult mai placut descat esecul!
ELLE: V-ati asteptat ca romanul „Amintirea dragostei’ sa devina un bestseller in Franta?
Jim Fergus: Nu m-am asteptat niciodata ca vreunul dintre romanele mele sa ajunga bestseller.
Citeste si:
Dialog cu Esther Perel, autoarea cartii „Inteligenta erotica’
ELLE: Ati fost jurnalist. Cum a fost trecerea la cariera de scriitor? Jurnalismul v-a influentat in vreun fel scriitura?
Jim Fergus: Inca de cand eram foarte tanar am visat sa devin romancier. Jurnalismul a fost doar un mijloc prin care am ajuns la un final, desi nu m-am asteptat nicodata sa dureze atat de mult. Totusi, cred ca sunt un scriitor mai bun datorita carierei mele de jurnalist. Am invatat sa ascult oamenii, sa le aud vocile, si pentru ca a trebuit sa muncesc din greu ca sa-mi castig existenta, am invatat disciplina scrisului. Atunci cand, in sfarsit, am putut sa scriu fictiune, toate aceste lectii mi-au fost de ajutor.
ELLE: Credeti ca Chrysis Jungbluth din romanul „Amintirea dragostei’ a fost o feminista avant la lettre?
Jim Fergus: Cred ca au existat dintotdeauna, in toate societatile, de-a lungul istoriei, femei puternice, feministe. Cu toate astea, dobandirea egalitatii, a succesului, a unei pozitii de putere au fost mai mult o lupta pentru femei (si asa au ramas si in ziua de azi) – si asta pentru ca prea multi barbati se simt amenintati de femeile puternice. Eu unul le stimez din toata inima.
ELLE: Povestea de dragoste dintre Chrysis Jungbluth si Bogey Lambert este, pana la urma, una foarte trista. Cu toate astea, e una dintre cele mai frumoase bucati din vietile lor. Cred ca o poveste trista de amor (asa cum e cea din „Amintirea dragostei’) este mai puternica decat una implinita?
Jim Fergus: Nu, nu cred ca e mai puternica. Dar, cu siguranta, e un subiect mai bun pentru literatura.
ELLE: Chiar daca Chrysis Junglebuth si-a sacrificat dragostea pentru Bogey Lambert pentru a avea o cariera in domeniul artistic, pana la urma si-a irosit aceasta sansa si cred ca a esuat pe ambele planuri. Casatoria cu Roland Narfin si mutarea in Martinica au fost, de fapt, un alt sacrificiu facut in numele iubirii. Dar exista oare speranta? E posibil ca cineva sa le aiba pe amandoua, fara sa fie nevoit sa sacrifice ceva?
Jim Fergus: Ceea ce am incercat sa surprind in acest roman este minunata experienta a pasiunii din tinerete, de care au avut parte Chrysis si Bogey. De obicei, e vorba de un moment scurt, efemer, de dragoste perfecta, care rareori rezista in timp. Este adevarat ca Chrysis a renuntat efectiv la cariera ei artistica pentru Roland, dar nu sunt sigur ca asta reprezinta un esec. Viata este intotdeauna un proces plin de sacrificii, intr-un fel sau altul. Pentru mine, gestul ei reprezinta doar o alegere. Si in acest caz a dus la o frumoasa poveste de dragoste, care a rezistat de-a lungul timpului. Din relatarile tuturor celor care i-au cunoscut, Chrysis si Roland au fost profund indragostiti si foarte fericiti in relatia lor, pana la sfarsit. Exista oare in viata succes mai mare de atat? Probabil ar fi trait la fel si cu Bogey, doar ca asta nu vom sti niciodata.
ELLE: Pictura „Orgie’ este in buna masura o declaratie despre libertatea personala si, in acelasi timp, un manifest artistic. Credeti ca, scriind acest roman, i-ati oferit o noua viata pictoritei Chrysis Jungbluth? Pana la urma, ati facut-o celebra dupa atat de multi ani de la succesul ei artistic…
Jim Fergus: Adeseori mi-am imaginat cum ar fi reactionat Chrysis daca ar fi citit romanul meu. Ca si tanarul Bogey, si eu am fost indragostit de ea. In momentul de fata cred ca detin cea mai mare colectie din lume de picturi erotice semnate Chrysis Jungbluth. Si n-am decat cinci dintre ele! Nu stiu daca am facut-o celebra, dar sper ca am readus-o in atentia publicului.
ELLE: Care este relatia dumneavoastra cu personajele pe care le creati? V-ati simtit vreodata responsabil in vreun fel pentru memoria adevaratei Chrysis Jungbluth?
Jim Fergus: Da, exista intotdeauna o linie fina pe care pasesc romancierii atunci cand scriu despre oameni reali. Am devenit si am ramas foarte atasat de ambele personaje, si am simtit o amre responsabilitate pentru memoria lui Chrysis. Cred ca am tratat-o cu respect si cu dragoste.
Citeste si:
Interviu exclusiv cu actrita Geraldine Chaplin
ELLE: Ce ne puteti spune despre celalalt personaj, Bogey Lambert? Povestea lui este reala, fictionala sau un amestec?
Jim Fergus: Un amestec. Povestea lui Bogey este vag bazata pe cea a unui batran fermier, un prieten pe care il stiu de mult timp, din Colorado. Pe cand era tanar, s-a inrolat in legiunea straina, inainte ca Statele Unite sa intre in primul razboi mondial. Dupa razboi, ca multi alti americani, a petrecut cativa ani in Paris, unde s-a indragostit de o tanara frantuzoaica. Totusi, a fost nevoit sa se intoarca la ferma familiei, si n-a mai vazut-o niciodata. Cand mi-a spus aceasta poveste, zeci de ani mai tarziu, am simtit un anume regret. Mi-a spus ca acea frantuzoaica a fost iubirea vietii lui.