Însărcinată cu primul copil, Nicole Cherry le-a dezvăluit fanilor care o urmăresc pe Instagram care sunt "problemele" cu care se confruntă în această perioadă.
Nicole Cherry a dezvăluit faptul că este însărcinată, după o îndelungată perioadă în care a ascuns sarcina și a dat naștere unor speculații în presă. Anunțul său a venit prin intermediul unei melodii în al cărei videoclip apare și partenerul său de viață, Florin.
Artista a postat ulterior și pe contul său de Instagram vestea cea mare, prin intermediul unui mesaj emoționant care arată stările prin care trece viitoarea mamă. „De câteva luni, trăiesc toate emoțiile si sentimentele la intensitate dublă, pentru că le împart cu o inimioară care bate în tandem cu inima mea. Pentru că din inimile noastre s-a mai născut încă una, am învățat ce e iubirea absolută. Te iubim pe tine cel mai mult. Semnat, mami și tati”, a scris artista.
Acum le-a mărturisit fanilor și care sunt „problemele” cu care se confruntă în această perioadă: „Vreau să vă spun că am visat că Rihanna era verișoara mea și o întrebam de ce nu mai lansează o piesă, că toată lumea vrea să mai audă o piesă de la ea. (…) Abia m-am trezit, fix acum 2 minute, dar nu aveam cum să nu vă spun visul ăsta. Visez foarte mult de când sunt gravidă, mult și ciudat. Cred că e o chestie a gravidelor, nu?!”, a povestit Nicole Cherry pe Instagram.
Cântăreața a dezvăluit și că se simte mai obosită decât în mod normal, un lucru lesne de înțeles ținând cont de faptul că este însărcinată: „Eu sunt foarte obosită. Am muncit mult astăzi și chiar am nevoie de o pauză, dar sunt fericită că am terminat tot ce mi-am promis. Aproape tot. Mai am un pic de treabă la laptop”.
Nicole Cherry a dezvăluit și sexul viitorului său copil, printr-o postare pe Instagram în care l-a implicat și pe adorabilul său motan persan. Cântăreața în vârstă de 22 de ani le-a spus, astfel, fanilor că așteaptă o fetiță. „O să avem o… cireșică!”, a scris solista, postând o imagine în care motanul său poartă la gât o bandană pe care stă scris mesajul „O să am o surioară”.
Foto: Instagram