Alice Cavaleru le-a povestit fanilor care o urmăresc pe Instagram momentele dificile prin care a trecut.
Alice Cavaleru le-a povestit fanilor care o urmăresc pe Instagram momentele dificile prin care a trecut. Soția lui Vladimir Drăghia a ajuns de urgență la spital și a dezvăluit că motivul îl reprezintă faptul că a fost mușcată de o căpușă.
Însărcinată cu al doilea copil, creatoarea de conținut a decis să apeleze la ajutorul medicilor, știind că aceasta este cea mai bună soluție pentru îndepărtarea unei căpușe, lucru despre care a vorbit pe larg pe contul ei de Instagram.
„Am lipsit motivat de pe Instagram în ultimele două zile și vă spun și vouă ce am pățit pentru că vreau să trag un semnal de alarmă.
A început sezonul căpușelor și vă rog să aveți mare grijă!⚠️
Eu m-am trezit cu una lipită de burtica mea 😢 și, deși am citit atât de multe despre căpușe, cu greu mi-am dat seama ce este – atât de mică era. Ulterior am aflat că nu era mică deloc – se hrănise chiar bine cu sângele meu.
Am mers la spital să o îndepărteze la chirurgie. Căpușele se scot doar cu o pensetă specială și e o anumită tehnică. Nu trageți de ea, nu aplicați nimic pe ea”, a povestit Alice Cavaleru.
Creatoarea de conținut a mărturisit că, fiind însărcinată, nu poate să ia antibioticul care se prescrie în mod normal în astfel de cazuri, însă doctorii au găsit o altă variantă.
„La mine a fost cu mare stres pentru că, fiind însărcinată, nu am voie să iau acel antibiotic pe care îl primești în doză unică în schema de profilaxie, dar am primit până la urmă un antibiotic permis în sarcină (care se ia mult mai multe zile)”, a mărturisit ea.
Creatoarea de conținut are și câteva sfaturi în special pentru părinți, mai ales că acum este sezonul ieșirilor în parcuri sau la pădure cu cei mici.
„Așa că aveți mare grijă când veniți cu copiii din parc/curte/pădure. Verificați tot corpul de căpușe. Se așează și în urechi sau în păr, din păcate. Folosiți spray repelant înainte să ieșiți în natură.
Dacă aveți curte cu iarbă, cel mai bine e să tratați iarba cu soluții speciale.
Muşcăturile de căpusă nu produc durere, de aceea prezenţa lor nu este simţită întotdeauna.
Unele căpuşe nu sunt periculoase pentru sănătatea omului, însă altele pot produce boli grave, ca Lyme sau un tip particular de meningoencefalită.
Dacă după 2-3 săptămâni, în locul în care ați avut o căpușă, vă apare un cerc roșu (numit eritem migrator), înseamnă că vă confruntați cu primul semn de infectare cu boala Lyme . Din păcate, nu apare la toată lumea care a luat virusul, ci doar la 75% dintre pacienți. Trebuie să începeți cât mai repede tratamentul așa că mergeți la doctor”, și-a sfătuit ea fanii.
Soția lui Vladimir Drăghia a mai mărturisit că își va face și analize suplimentare în următoare perioadă, pentru a se asigura că această mușcătură de căpușă nu îi pune în pericol starea de sănătate și nici sarcina.
„Am înțeles că pot să-mi fac analiza pentru virus în vreo lună și o să o fac pentru liniștea mea. Deocamdată, încerc să nu mă stresez prea tare. Am făcut tot ce trebuia făcut și mă rog să fie fără virus.🙏🏼 Am deja experiență cu tot felul de pățănii în sarcina asta, așa că am fost nevoită să învăț să nu disper și să rămân optimistă. Bebelușa are nevoie de toată liniștea mea, așa că încerc să mă feresc de gândurile negre. Aveți grijă de voi!”, a mai povestit ea.
În urmă cu câteva săptămâni, Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru au anunțat că vor deveni părinți pentru a doua oară și vor avea tot o fetiță. Anunțul lor a fost însoțit de o imagine de familie, în care creatoarea de conținut își arată cu mândrie burtica de gravidă, iar fiica lor, Zora, ține în mână ecografia bebelușului. Pe lângă această fotografie, au transmis un mesaj emoționant prin intermediul căruia cei doi își exprimă bucuria de a-și mări familia.
„Facem om nou. 👶🏻🍼
E dovada noastră de speranță într-o lume mai bună. Sperăm ca la plecarea noastră de aici, prin copiii noștri, locul ăsta să fie mai bun, iar la rândul lor, mai departe, să lase mai bine în urma lor.
Până atunci, sărbătorim un nou început și ne bucurăm să vă avem alături.”
Vezi această postare pe Instagram
Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru au sărbătorit 7 ani de relație în luna decembrie a anului 2021. S-au căsătorit în iulie 2018 în cadrul unei ceremonii restrânse care a avut loc pe o plajă privată din Mamaia. Cei doi au petrecut luna de miere în Maroc.
Foto: Instagram