INNA, mesaj emoționant pentru iubitul ei, Deliric, de ziua acestuia de naștere

Deliric a împlinit 40 de ani, iar iubita acestui, INNA, i-a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.

INNA, mesaj emoționant pentru iubitul ei, Deliric, de ziua acestuia de naștere

INNA și Deliric formează un cuplu foarte îndrăgit de public, iar împreună fac o echipă pe cinste. Cei doi artiști se susțin reciproc în proiectele lor, iar când vine vorba de viața personală, preferă să rămână discreți. La început, cei doi și-au ținut relația departe de lumina reflectoarelor, fără să își arate sentimentele în public. Cu toate acestea, momentele adorabile dintre cei doi sunt printre preferatele fanilor.

Deliric a împlinit 40 de ani, iar iubita acestui, INNA, i-a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, iar fanii au apreciat în număr impresionant postarea vedetei.

„Happy bday, smarty pants Deliric, I love you!”, a scris INNA pe rețelele de socializare în descrierea mai multor imagini în care apare cu partenerul ei.

INNA, dezvăluiri inedite despre relația cu Deliric

INNA a oferit detalii inedite într-un interviu pentru Antena Stars despre relația îndelungată pe care o are cu Deliric. Cei doi formează un cuplu de aproximativ doi ani și se înțeleg de minune. Imaginile din vacanțe, dar și cele de acasă adună mii de aprecieri din partea fanilor, iar relația lor merge tot mai bine pe zi ce trece. Potrivit declarațiilor sale, rapperul este tot ceea ce vedeta și-a dorit de la un partener.

„Mă susține foarte mult. E iubitul pe care mi l-am dorit de foarte mult timp. E un drăguț și mă susține, la fel de mult cum îl susțin și eu pe el.„, a declarat INNA, pentru Antena Stars, citat de Spynews.

INNA a precizat că a avut parte de tot suportul iubitului ei, mai ales în perioadele dificile din viața ei. Pandemia a fost o încercare la fel de grea și pentru artistă, însă a avut sprijinul lui Deliric, care a ajutat-o să treacă peste perioada de cotitură. Viața profesională a artiștilor a fost afectată de restricțiile impuse din cauza pandemiei, moment în care INNA a spus că a simțit că își pierde cariera.

„Am muncit foarte mult în pandemie. Cred că jumătate-jumătate. La un moment dat, am crezut că mi-am pierdut meseria. Mie îmi place foarte mult să fiu pe scenă. Îmi place să stau în studio, îmi place să compun muzică, dar îmi place să fiu pe scenă. Și atunci când am văzut că devine din ce în ce mai serios, recunosc că am avut o teamă. Dar totul a revenit la normal și mă simt foarte bine. Oricât de mult m-aș fi ambiționat eu, recunosc că, de data asta, nu stătea în puterea mea. Eu sunt în mod normal ambițioasă, pandemia m-a trecut prin fel și fel de stări„, a spus INNA pentru sursa citată. 

Citește și:
De ce s-a destrămat căsătoria dintre Adrian Mutu și Alexandra Dinu. Fostul fotbalist a făcut dezvăluiri

FOTO: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people