INNA a dezvăluit care este rutina ei prin care se menține mereu în formă.
INNA a împărtășit detalii despre secretele siluetei sale, dezvăluind că se bucură de o alimentație sănătoasă și face mult sport. Artista a renunțat complet la consumul de zahăr și a vorbit deschis despre rutina ei.
Într-un interviu recent pentru FANATIK, cântăreața a discutat nu doar despre regimul său alimentar, ci și despre cariera sa și planurile de viitor. De asemenea, a povestit despre relația sa cu Deliric, partenerul ei, alături de care trăiește o frumoasă poveste de dragoste de aproape patru ani.
Cunoscută pe marile scene internaționale datorită hiturilor sale și a spectacolului inedit pe care îl oferă, INNA este apreciată și pentru statutul ei de una dintre cele mai atrăgătoare cântărețe. Cu milioane de admiratori în mediul online și nu numai, artista se străduiește să aibă apariții impecabile.
INNA petrece mai mult timp în străinătate, fiind implicată în numeroase colaborări cu artiști din întreaga lume și având concerte în cele mai diverse colțuri ale globului. A cântat alături de mari staruri și a cunoscut succesul în adevăratul sens al cuvântului. Deși are un program plin, vedeta este atentă la alimentația ei și rutina sa. Prin urmare, INNA a dezvăluit care este secretul siluetei sale impecabile.
Potrivit declarațiilor sale, INNA este vegană, iar sportul face parte din rutina ei. De asemenea, artista a renunțat la zahăr.
„Am o dietă echilibrată, mănânc vegan, fac sport, merg pe jos, beau multă apă, nu mai consum zahăr”
„În fiecare zi îmi place să fac sport sau să mă plimb, să merg pe jos. Îmi place să beau o cafea bună, pe care fie mi-o fac singură, fie o face Toto, fie mergem la una dintre cafenelele noastre preferate. Ascult muzică, citesc, mă întâlnesc cu prietenii, fac sport, mă plimb. Și bineînțeles, călătoresc și fac toate lucrurile de mai sus, oricare ar fi destinația”, a mai declarat Inna, pentru FANATIK.
INNA a vorbit în urmă ce ceva timp despre cum privește ea industria filmului. Artista a mărturisit că se bucură atunci când vede colegi de breaslă ori actori pe care deja îi apreciază că au succes și în această industrie. Cântăreața este de părere că ar trebui să fie mult mai promovat filmul românesc.
„Eu mărturisesc foarte sincer că nu prea mă pricep la industria filmului, o am pe cea a muzicii și deja îmi dă bătăi de cap, dar mă bucur foarte tare de fiecare dată când văd oameni pe care-i cunosc, colegi din televiziune, actori pe care-i apreciez, când văd că au succes ca producători, ca actori, mi se pare genial și cred că filmul românesc ar trebui să fie promovat mult mai mult decât este făcut”, a declarat INNA pentru CANCAN.RO.
INNA a fost întrebată și dacă o vom vedea implicată în industria filmului. Artista își dorește să se concentreze pe cariera ei muzicală deoarece îi place foarte mult ceea ce face în prezent.
„Nu cred, prefer să rămân la muzică deocamdată pentru că acolo îmi place cel mai mult și pentru că deja sunt foarte ocupată făcând muzică, călătorind, făcând concerte și, până la urmă, sunt alții mai talentați decât mine, de ce să nu recunoaștem?!”, a adăugat INNA pentru sursa citată anterior.
foto: Arhiva ELLE