Joi, 7 septembrie, au circulat mai multe zvonuri în presă, conform cărora Simona Halep și Toni Iuruc ar divorța. Inițial, omul de afaceri în vârstă de 43 de ani a oferit o primă declarație referitoare la aceste speculații, precizând că nu dorește să comenteze aspecte ce țin de viața lor privată.
„Nu comentez viața noastră privată… Nu, nu divorțez mâine… Nu mai insistați, no comment', a declarat Toni Iuruc, în exclusivitate, pentru FANATIK.
Ulterior, Toni Iuruc a fost contactat din nou, tot de către publicația FANATIK, și a confirmat despărțirea de Simona Halep.
„Am hotărât de comun acord cu Simona să ne despărțim! Nu mai insistați, este ultima mea ieșire publică….De restul se vor ocupa avocații în cel mai civilizat mod cu putință. Mulțumesc de înțelegere!', a spus Toni Iuruc pentru FANATIK.
Până acum, Simona Halep a păstrat discreția și nu a făcut declarații despre divorț.
Potrivit informațiilor obținute de Orange Sport, Simona Halep ar urma să se stabilească într-o altă țară, după divorțul de Toni Iuruc. Sportiva le-ar fi spus persoanelor apropiate faptul că ar vrea să se mute definitiv la Nisa, în Franţa. Aceeași publicație mai transmite și că jucătoarea de tenis și-ar dori să facă acest pas de multă vreme. Momentan, Simona Halep nu a făcut comentarii pe marginea acestor zvonuri.
Simona Halep și Toni Iuruc au fost într-o relație timp de patru ani și s-au logodit în vara anului trecut. Sportiva și omul de afaceri s-au căsătorit civil pe 15 septembrie 2021, la Constanța, orașul său natal, într-un cadru de poveste. Petrecerea de cununie a avut la clubul Fratelli, locul deținut de nașii sportivei și, totodată, locul unde aceasta s-a întâlnit pentru prima dată cu Toni Iuruc.
Simona Halep și Toni Iuruc au sărbătorit cununia cu o petrecere privată, având alături familia și apropiații, precum și 300 de persoane. Au fost invitați să cânte Loredana și Dan Bittman, dar și o formație specializată în muzică tradițională. Cununia religioasă a Simonei Halep cu Toni Iuruc era programată a avea loc în toamna acestui an, mai exact pe 13 noiembrie, iar locul ales de cei doi a fost Cazinoul din Sinaia.
Citește și:
Gala Amfar și două premiere: Festivalul de la Veneția continuă să strălucească
Foto: Arhiva ELLE