După șapte ani de despărțiri și împăcări, Gerard Butler și Morgan Brown au decis să acorde relației lor o nouă șansă.
Gerard Butler și Morgan Brown sunt recunoscuți pentru relația lor extrem de tumultoasă. Cei doi și-au făcut publică relația în toamna anului 2014 – iar de atunci au tot avut parte de despărțiri și împăcări, spre frustrarea publicului ce a stat mereu cu ochii pe ei.
După o scurtă pauză, aceștia s-au împăcat în aprilie 2016 doar pentru a se despărți din nou 6 luni mai târziu, în luna noiembrie. În iulie 2017, au încercat să își readucă relația pe linia de plutire cu o excursie în Tulum, însă 3 luni mai târziu, Butler era din nou singur. Apoi, anul 2020 a fost unul la fel de zbuciumat pentru cei doi. Gerard Butler și iubita lui și-au petrecut perioada de izolare în Los Angeles, la reședința actorului, însă, în luna august aceștia au decis din nou să pună capăt relației.
CONȚINUT VIDEO ELLEDar, se pare că decizia nu a fost una definitivă. Spre încântarea fanilor, cei doi au fost văzuți din nou împreună sâmbăta trecută pe o plajă din Malibu. Aceștia au fost însoțiți de actorul Aaron Taylor-Johnson și de soția sa, Sam.
Gerard și Morgan păreau extrem de relaxați și nu s-au ferit să își arate dragostea în public.
În ceea ce privește ținutele acestora, Brown a ales un costum de baie alb, format din două piese, care îi evidenția corpul tonifiat. Gerard a optat pentru o pereche de pantaloni scurți albaștri și un maiou în aceeași nuanță, marca Rip Curl.
Cât timp cei doi nu au fost împreună, Butler a fost asociat cu mai multe vedete de la Hollywood. Chiar în 2016, se zvonea că acesta ar fi avut o aventură cu Rita Ora, iar înainte să formeze un cuplu cu Morgan Brown, actorul de origine scoțiană s-a distrat și cu Brandi Glanville din Real Housewives of Beverly Hills – chiar dacă… nici nu știa cine e, potrivit unui interviu din martie 2013 cu Howard Stern. Pe lista lungă de cuceriri s-a aflat si Mădălina Ghenea, cu care actorul ar fi avut o relație în 2013.
Foto: Profimedia