Ianis Hagi și Elena Tănase s-au căsătorit religios duminică, pe data de 14 iulie. Ceremonia a avut loc la Biserica Sfântul Visarion din București, iar ulterior cei doi, alături de cei peste 700 de invitați, au petrecut la Domeniul Știrbey.
Până acum, cei doi nu dezvăluiseră imagini pe rețelele de socializare, însă acum și-au încântat fanii cu o serie superbă de fotografii alb-negru, din ziua în care s-au căsătorit religios.
„Acum nu mai sunt doi, ci un singur trup. De acum înainte, ceea ce Dumnezeu a unit, nimeni să nu poată despărți – Matthew 19:6', este textul care acompaniază fotografiile.
În imagini – pe care le poți vedea și tu în galeria de mai sus – cei doi apar în ipostaze speciale, atât la ieșirea din biserică după oficierea ceremoniei religioase, cât și din timpul petrecerii.
Ianis Hagi și Elena Tănase formează un cuplu extrem de discret. Fiul celebrului fotbalist Gheorghe Hagi a anunțat în vara anului 2023 că s-a logodit cu partenera lui, Elena Tănase. Cererea în căsătorie a avut loc într-un cadru romantic, mai exact la Paris. Fotbalistul și partenera lui s-au căsătorit civil în 2023, în prima zi de Crăciun. Pe data de 25 decembrie, peste 400 de invitați au participat la o festivitate organizată la un restaurant din București, pentru a sărbători dragostea celor doi.
Conform gsp.ro, ceremonia religioasă de la Biserica Sfântul Visarion din București a început la ora 15:00, iar Ianis Hagi și Elena Tănase și-au făcut apariția într-o mașină Rolls-Royce. În ceea ce îi privește pe nași, cei doi i-au ales pe Andreea și Costel Naciadis, el fiind fiul lui Tănase Naciadis, nașul lui Gică Hagi, mai informează aceeași sursă.
Printre persoanele care și-au făcut apariția la nunta dintre Ianis Hagi și Elena Tănase s-au numărat Simona Halep, care a venit alături de părinții ei, Stere şi Tania Halep, fotbalistul Răzvan Marin, partenera acestuia, Crina, Gheorghe Popescu, Mircea Geoană și soția lui, Mihaela Geoană.
Pentru nunta lui, Ianis Hagi a optat pentru un costum plin de eleganță, de la brand-ul Consiglieri. Un costum „Ivory Tuxedo', asemănător cu cel ales de fotbalist, ar costa aproximativ 5.600 de lei.
Detalii inedite despre decorul fabulos de la nunta celor doi
Nicu Bocancea, care este master florist internațional, a vorbit despre decorul fabulos pe care Ianis Hagi și Elena Tănase l-au avut la nunta lor. Acesta s-a ocupat ca toate detaliile să fie perfecte pentru marele eveniment.
„A fost o poveste, a fost foarte frumos. Au fost mii de lumânări și un cadru perfect, plin de emoție, atât pentru miri cât și pentru invitați. Au reușit să aducă natura din exterior în interior. La fiecare eveniment în parte încercăm să organizăm cât mai bine povestea. (…) Aici fiind vorba despre un cort transparent, despre Domeniul Știrbey, care are o pădure cu niște copaci seculari, de 50 m înălțime, mi-a fost foarte ușor să încadrăm tot ceea ce este în exterior, în interior. Cortul fiind transparent, stăteai în interior, dar era ca și cum ești în exterior. Am luat foarte multă vegetație, flori albe, hortensii, trandafiri de grădină… (…) Au fost flori și din Ecuador, Olanda în mare parte, și am ținut foarte mult să avem și flori autohtone', a spus Nicu Bocancea la Știrile Antena Stars, conform spynews.ro.
Dansul mirilor a fost extrem de special. Ianis Hagi și Elena Tănase au ales ca pentru acest moment să danseze pe melodia „Vals', lansată de Smiley, pe care artistul a cântat-o la eveniment. Pavel Bartoș, care a fost cel care a prezentat nunta, a împărtășit cu fanii de pe rețelele de socializare câteva cadre cu momentul în care Ianis Hagi și Elena Tănase dansează la nunta lor.
„Dansul mirilor, Ianis și Elena Hagi dar și al părinților atât de emoționați Gheorghe și Marilena Hagi, pe atât de emoționantul vals cântat chiar de Smiley! Casă de piatră , dragii mei! Sănătate și tare multă fericire, la bine și la greu!', a fost mesajul transmis de Pavel Bartoș pe Instagram, alături de un video emoționant în care Ianis Hagi și soția lui, Elena Tănase, dansează.
Citește și:
Kim Kardashian, criticată dur pentru ținutele purtate la nunta din India a milionarului Anant Ambani. Ce i-au reproșat fanii: „Un gest diabolic’
Foto: Instagram