Ianis Hagi se bucură cu toată inima de momentele pe care le trăiește. Acesta a avut petrecerea de logodnă alături de viitoarea lui parteneră de viață, Elena Tânase, iar primele imagini de la eveniment au început să apară deja. Fiul celebrului Gheorghe Hagi radiază de fericire în timp ce se distrează cu logodnica sa, fiind înconjurați de oamenii dragi din viața lor.
Primele imagini de la petrecerea de logodnă a lui Ianis Hagi cu Elena Tănase
Ianis Hagi se bucură din plin în această perioadă. După reușita sa de duminică, când a înscris un gol în meciul România-Andorra, contribuind la victoria echipei cu scorul de 4-0, acesta s-a distrat de minune în cadrul petrecerii de logodnă. Astfel, fotbalistul experimentează succesul atât pe plan profesional, cât și în sfera personală. Cei doi viitori miri par extrem de fericiți, întrucât au fost surprinși dansând împreună, celebrând dragostea lor.
Planificarea petrecerii de logodnă a fost făcută cu grijă și din timp, iar evenimentul a avut loc în Constanța. Petrecerea s-a desfășurat într-un cadru intim, cu prezența familiei și prietenilor apropiați. Se pare că Elena și Ianis au acordat o atenție deosebită detaliilor pentru ca totul să fie exact așa cum și-au dorit. Ambii au strălucit în lumina reflectoarelor.
Elena Tănase a ales o rochie într-o nuanță roșie aprinsă, simbolizând optimismul, pe care a asortat-o cu o pereche de pantofi cu toc negri. Ianis Hagi nu a fost mai prejos și a optat pentru o ținută elegantă, constând într-un sacou de culoare albastru deschis și o pereche de pantaloni albi.
Vezi pozele AICI.
Cum și-a cerut fiul lui Gheorghe Hagi iubita în căsătorie
Ianis Hagi, fiul celebrului fotbalist Gheorghe Hagi, a anunțat în luna iunie a acestui an, pe rețelele de socializare, că s-a logodit cu partenera lui, Elena Tănase. Ianis Hagi, în vârstă de 24 de ani, și-a cerut în căsătorie iubita, în vârstă de 23 de ani, în timp ce amândoi se aflau la Paris, iar fotbalistul a postat imaginile pe social media.
„You. Me. Oui. (n.r. Tu. Eu. Da)', a fost modul prin care mijlocaşul le-a transmis celor 351.000 de urmăritori de pe Instagram că și-a cerut iubita în căsătorie.
Potrivit cancan.ro, Ianis ar fi plătit o sumă importantă pentru a-şi surprinde viitoarea soţie. Ar fi cheltuit 100.000 de euro și numai inelul de logodnă l-a costat 50.000 de euro.
„Îmi place să am relația privată, așa sunt în viața de zi cu zi. Relația noastră este atât de frumoasă încât ne bucurăm de ea, suntem foarte fericiți. Cred că este cel mai frumos lucru de pe lume să ai o familie. Îţi doreşti ca la un moment dat să ai familie, să te căsătoreşti, să ai copii, să ştii că toată familia depinde de tine. Cu siguranţă îmi voi dori în viitor o familie, dar o iau pas cu pas. Când vine momentul potrivit, știi asta', a declarat Ianis Hagi la Pro Arena.
Citește și:
Noi probleme pentru Britney Spears după anunțul divorțului de Sam Asghari. Ce pretenții are Kevin Federline, fostul ei soț, cu care are doi copii
FOTO: Arhivă ELLE