Familia regală britanică a ajuns la Westminster Hall pentru înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a, ca mai apoi să o urmeze pe ultimul drum.
Regina Elisabeta a II-a a început ultimul și cel mai trist drum spre Westminster Abbey, în timp ce Marea Britanie își ia rămas bun de la cel mai longeviv monarh, iar familia regală britanică a deplâns o mamă, bunică și străbunică iubită.
Familia regală îndurerată a sosit la Westminster Hall în timp ce se pregătește să își ia rămas bun de la Elisabeta a II-a la funeraliile sale de stat, alături de 2.000 de invitați și de aproximativ 2 milioane de oameni din centrul Londrei.
Au fost urale și aplauze în timp ce Prințul William, Prințesa de Wales și copiii lor George și Charlotte au fost mers cu mașina până în Piața Parlamentului. Regele Charles al III-lea și regina consort, Camilla, au sosit câteva minute mai târziu.
Ducele și ducesa de Sussex au călătorit pe The Mall cu o escortă a poliției. Prințul Harry a fost văzut cu tristețe pe chip, în timp ce era condus într-un Range Rover de la Wellington Arch, pe Constitution Hill și pe The Mall spre Palatul St James. Apoi a stat cot la cot cu fratele său, înainte ca familia regală să intre în Westminster Hall, unde regina a fost așezată în stare de veci.
Cea mai mare biserică din Marea Britanie a început să se umple de la ora 8.00, congregația sosind cu până la trei ore mai devreme, inclusiv părinții lui Kate Middleton, în timp ce mulțimi uriașe de persoane în doliu au umplut traseul procesiunii de afară, iar alte zeci de mii de persoane au mers la Windsor, unde Majestatea Sa va fi înmormântată mai târziu.
Sicriul reginei a fost drapat în steagul regal și poartă coroana imperială de stat și o coroană de flori care conține plante din grădinile Palatului Buckingham, Clarence House și Highgrove House. În fruntea procesiunii se află aproximativ 200 de cimpoieri și toboșari ai regimentelor scoțiene și irlandeze, ai Brigăzii de Gurkhas și ai RAF.
FOTO: Arhivă ELLE