Kate Middleton și Prințul William au publicat pe o rețea de socializare imagini inedite cu familia lor, fotografii cu care au reușit să își impresioneze urmăritorii.
Cu ocazia Zilei Mamei, care în Marea Britanie se sărbătorește pe data de 22 martie, Prințul William și Kate Middleton au împărtășit cu fanii o serie de imagini cu familia lor pe contul oficial de Instagram Kensington Royal, fotografii care nu au mai fost făcute publice până acum. Printre aceste imagini se află și una cu mama Ducesei de Cambridge, Carole Middleton, dar și cu mama Prințului William, Prințesa Diana.
„Pentru mamele și familiile care sunt împreună astăzi, dar și pentru cele care sunt departe unele de altele – ne gândim la voi în astfel de momente dificile”, a fost descrierea fotografiilor, făcându-se referire la momentele grele prin care trec acum foarte multe familii pe fondul pandemiei de coronavirus.
Prima fotografie este una cu Prințul William și Kate Middleton, alături de fiica lor, Prințesa Charlotte, în vârstă de 4 ani și fiul lor, Prințul George, în vârstă de 6 ani. Ducii de Cambridge se plimbă alături de cei doi copii ai lor. În imagini, nu apare și al treilea copil al lor, Prințul Louis, care luna viitoare va împlini doi ani.
O altă imagine emoționantă apreciată de către fani este și cea cu Prințul William, alături de fratele său, Prințul Harry, și mama lor, Prințesa Diana, care a murit în anul 1997. În fotografie, Prințesa Diana îl ține în brațe pe Prințul Harry, iar Prințul William își îmbrățișează mama. În continuare, mai există și o fotografie cu Ducesa de Cambridge de când era mică.
Acum câteva zile a fost făcut public faptul că școala la care învață Prințul George și Prințul Charlotte, Thomas’s Battersea, are instituită o regulă care interzice elevilor să invite doar anumiți colegi de clasă la petrecerile pe care le organizează în afara școlii. De asemenea, ei vor face cursuri online în următoarele săptămâni, cât timp școala lor este închisă din cauza pandemiei de coronavirus.
Foto: Arhiva Revistei ELLE