Imagini cu Gabriela Prisăcariu, soția lui Dani Oțil, în ultima lună de sarcină

Gabriela Prisăcariu a împărtășit cu urmăritorii de pe rețelele de socializare câteva imagini cu ea în ultima lună de sarcină.

Imagini cu Gabriela Prisăcariu, soția lui Dani Oțil, în ultima lună de sarcină

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu vor deveni în curând părinți pentru prima oară. Cei doi, care s-au căsătorit anul acesta, pe 15 mai, se pregătesc pentru acest moment special din viața lor, în care va veni pe lume copilul lor.

Gabriela Prisăcariu se află în ultima lună de sarcină, iar recent a împărtășit cu fanii de pe Instagram câteva imagini cu ea în care își arată cu mândrie burtica de gravidă, dezvăluindu-le și câte kilograme a acumulat până acum. „Fericită și cu 20 de kilograme în plus”, a scris Gabriela Prisăcariu pe Instagram.

Pe parcursul sarcinii, Gabriela Prisăcariu și-a ținut la curent fanii cu privire la schimbările prin care trece corpul ei, dar cu problemele cu care s-a confruntat. „Singurul lucru care mă deranjează deocamdată este faptul că mi s-au umflat picioarele, mâinile, mă dor, dar cred că este ceva normal și am multe kilograme în plus. La ultima cântărire aveam plus 17 kilograme”, a spus ea în urmă cu ceva timp. Ea le-a arătat celor care o urmăresc pe Instagram și faptul că a fost nevoită să își taie un inel din cauza faptului că i s-au umflat degetele de la mână, sfătuind toate viitoarele mămici să își scoată bijuteriile înainte de a fi nevoite să procedeze precum ea.

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au anunțat la finalul lunii martie că vor deveni părinți pentru prima dată. Prezentatorul TV a cerut-o în căsătorie pe partenera lui la începutul anului 2020, în timpul unei vacanțe pe care au petrecut-o în Mexic, cu puțin timp înainte de izbucnirea pandemiei. Cei doi s-au căsătorit sâmbătă, 15 mai. Au avut parte de o petrecere restrânsă la restaurantul pe care prezentatorul TV îl deține în București, iar printre invitați s-au numărat Răzvan Simion, alături de partenera lui, Daliana Răducan, chef Nicolai Tand, care a și gătit preparatele de la eveniment, Ramona Olaru, Florin Ristei și partenera lui, Naomi Hedman, Mihai Bobonete și soția lui.

Gabriela Prisăcariu, fosta câștigătoare a show-ului Supermodels by Cătălin Botezatu, formează cu Dani Oțil unul dintre cele mai cunoscute cupluri din showbiz. Inițial, cei doi au avut o relație discretă, însă ulterior au început să se afișeze împreună.

Citește și:
Smiley, dezvăluiri sincere despre rolul de tată: „Sunt foarte rapid la schimbat biberoane'

Foto: Instagram, Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people