Lucy și Nicholas, gemenii cuplului Enrique Iglesias & Anna Kournikova, au împlinit 3 ani, iar mama lor a profitat de momentul special pentru a împărtăși cu fanii care o urmăresc pe Instagram două imagini adorabile cu aceștia.
Cele două fotografii cu Lucy și Nicholas au fost apreciate în număr mare de fani, iar cei mai mulți au comentat cu privire la cât de bine seamănă Lucy cu mama ei, în special datorită părului blond, în timp ce Nicholas seamănă cu Enrique Iglesias.
Pe 30 ianuarie, Enrique Iglesias și Anna Kournikova au devenit părinți pentru a treia oară. Se pare că Anna Kournikova se gândește serios ca fiica ei cea mică, Mary, să îi urmeze în cariera de jucătoare de tenis. Sau cel puțin asta lasă de înțeles cu cea mai recentă imagine postată pe contul ei de Instagram în care fiica ei, Mary, în vârstă de 11 luni, arată adorabil într-o ținută ce aduce cu cele purtate de jucătoarele de tenis.
Cu un zâmbet larg pe față, micuța Mary arată adorabil îmbrăcată într-un tricou polo alb și o fustă albă cu detalii de dantelă, în timp ce părul blond este prins într-o codiță. „Wimbledon, here I come … 😍,' (Wimbledon, vezi că vin.. – n.red), a scris Anna Kournikova, în vârstă de 39 de ani în descrierea imaginii, adăugând o mulțime de emoji în formă de rachete de tenis.
Nu este prima imagine cu Mary pe care părinții ei au postat-o pe rețelele de socializare. În luna aprilie, Anna Kournikova și-a încântat fanii cu o poză cu Mary, iar aceștia au lăudat frumusețea fețiței, remarcând și faptul că aceasta are ochi albaștri la fel ca mama ei.
Și Enrique Iglesias și-a încântat fanii care îl urmăresc pe Instagram cu un clip în care apare alături de fiica lui, Mary. Textul care acompaniază clipul a fost înlocuit de un simplu emoji, însă videoul a reușit să impresioneze un număr imens de oameni, având deja peste 4.800.000 de vizualizări și zeci de mii de comentarii de la fanii artistului. Clipul a oferit fanilor ocazia de a o vedea pentru prima dată pe Mary, de când artistul a anunțat venirea pe lume a fetiței, iar pe fundal se aude piesa „We Are Young' a trupei Fun. Fetița lui Enrique Iglesias, care este alintată Masha, poartă o rochiță adorabilă și sosete în aceleași nuanțe, iar fanii au putut observa că micuța are ochi albaștri.
Pe 13 februarie, atât Enrique Iglesias, cât și Anna Kournikova au postat pe conturile lor de Instagram imagini cu fetița nou-născută. „My Sunshine 01.30.2020', este textul care acompaniază imaginea postată de Enrique Iglesias, dezvăluind astfel și faptul că fetița a venit pe lume la finalul lunii ianuarie.
Enrique Iglesias și Anna Kournikova au devenit părinți pentru prima dată în decembrie 2017, ei având gemeni, Nicholas Iglesias și Lucy Iglesias. Cei doi s-a cunoscut în 2001 pe platourile de filmare ale clipului „Escape' și de atunci sunt nedespărțiți.
Citește și:
Jude Law a devenit din nou tată! Actorul mai are 5 copii
Foto: Arhiva Revistei ELLE