Lili Sandu și partenerul ei, Silviu Țolu, formează unul dintre cele mai longevive cupluri de vedete din showbiz-ul autohton. Cei doi au devenit părinți pentru prima dată în luna august a anului 2020.
Spre bucuria publicului, celebrul cuplu a împărtășit întotdeauna imagini cu fiul lor pe rețelele sociale. Așa cum mulți au observat deja, Thomas Jay seamănă leit cu tatăl său, Silviu Țolu. Chiar și Lili Sandu a mărturisit acest lucru pe contul său de Instagram. „Hai că m-am liniștit. TJ are și din trăsăturile mele!', a glumit Lili.
Lili Sandu și Silviu Țolu, partenerul ei, împărtășesc destul de des cu fanii de pe Instagram imagini cu fiul lor, Thomas Jay.
Actrița a răspuns recent pe Instagram, în cadrul unei sesiuni de întrebări, la mai multe curiozități venite din partea urmăritorilor ei. Vedeta a fost întrebată de o persoană ce anume a ales de pe tavă fiul lor, Thomas Jay Cristian, la tăierea moțului. Conform tradiției, atunci când copilul împlinește un an, i se taie moțul. Cu ocazia asta, Lili Sandu a dezvăluit că în ciuda faptului că știe că așa este obiceiul, a ales să nu țină cont și a explicat și motivul.
„Noi nu i-am tăiat moț, turtă sau să aleagă de pe tăviță. Știm că acesta este obiceiul, dar noi nu prea suntem cu astfel de practici', a spus Lili Sandu.
Într-un interviu pentru cancan.ro, Lili Sandu și Silviu Țolu au povestit că fiul lor, Thomas Jay Cristian, le-a schimbat complet viața, inclusiv relația de cuplu.
„Nu mai avem același program, intervin alte responsabilități de fiecare parte', a declarat Silviu. „Tot ce facem îl are pe el în prim-plan acum. Nu mai suntem noi… noi eram genul care ne luam bagajele și plecam', a completat Lili.
Cei doi au vorbit și despre posibilitatea de a deveni din nou părinți, mărturisind că și-ar dori ca în viitor să își mărească familia.
„Sincer, la cât de bine m-am simțit în timpul sarcinii și la cât de ușor m-am recuperat, clar aș mai vrea să mai avem copii, doar că mai sunt și alți factori de care trebuie să ținem cont. Plus că e foarte dificil cu un copil mic. Încă ne confruntăm cu mici probleme', a declarat Lili Sandu pentru aceeași sursă.
Citește și:
Lia Bucuria: Imaginea cu fiica Danei Rogoz care a adunat sute de mii de like-uri în social media
Foto: Instagram