Mădălina Ghenea reușește să impresioneze cu fiecare apariție, fie că este vorba de diversele evenimente la care participă pe covorul roșu, alături de alți actori faimoși de la Hollywood, pictorialele în care este protagonistă sau de filmele în care joacă.
Mădălina Ghenea a publicat recent, pe contul personal de Instagram, o imagine în care este îmbrăcată într-un body decupat. Urmăritorii actriței i-au apreciat fotografia și au complimentat-o pentru forma fizică de invidiat. Însă, altceva a atras atenția, și anume faptul că în imaginea postată de Mădălina Ghenea apare și fiica ei, Charlotte, pe care o are din fosta relație cu Matei Stratan. Chiar dacă nu i se vede chipul, se poate observa că Charlotte poartă o rochie de prințesă.
În urmă cu câteva luni, s-a aflat faptul că Mădălina Ghenea va interpreta rolul principal în filmul Deep Fear regizat de către Marcus Adams. Actrița o va juca pe tânăra Naomi, care pleacă într-un sejur în Grenada pentru a-și întâlni partenerul de viață. În urma unui accident, Naomi va fi nevoită să salveze o navă și să rămână în viață. În această peliculă, Mădălina Ghenea joacă alături de Ed Westwick, cunoscut pentru performanța din serialul Gossip Girl.
Mădălina Ghenea le-a arătat deja fanilor care o urmăresc pe Instagram o serie de cadre de la filmările acestei pelicule.
De asemenea, actrița s-a fotografiat și alături de Ed Westwick, colegul ei din Deep Fear, și cel care îl va juca pe Jackson.
În ceea ce privește personajul pe care îl va interpreta în filmul Deep Fear, Mădălina Ghenea a făcut declarații acest rol, într-un interviu, citată de publicația Hollywood Reporter. De asemenea, actrița a dezvăluit că timp de o lună s-a pregătit pentru rolul acesta, urmând un antrenament de scufundări.
„Mi-a plăcut acest personaj din momentul în care am citit scenariul. Naomi este o femeie tânără extrem de încrezătoare, plină de viaţă şi realizată – este o onoare să joc un rol feminin principal atât de motivant. M-am distrat mult în luna în care am urmat un antrenament de scufundări, ca pregătire pentru acest rol.'
Regizorul Marcus Adams a gândit un rol principal pentru Mădălina Ghenea.
„Personajele narcos răuvoitoare se juxtapun acut cu Naomi și Jackson, un cuplu serios și onorabil care îndrăznește să-și trăiască visul de a conduce o afacere cu iahturi în Indiile de Vest. Oameni obișnuiți, introduși într-o situație extraordinară, Naomi și Jackson sunt forțați să lupte atât cu narcos, cât și cu unul dintre cei mai grozavi prădători ai naturii, creând o luptă care provoacă tensiune și frică la fiecare pas', a declarat Marcus Adams.
Citește și:
Serena Williams, declarații cutremurătoare despre cum s-a aflat la un pas de moarte și ce a făcut ca să se salveze
Foto: Instagram