Imagine inedită cu Bruce Willis și fosta sa soție, Demi Moore

Familia lui Bruce Willis este mai unită ca niciodată!

După ce în urmă cu nouă luni a anunțat că a fost diagnosticat cu afazie, Bruce Willis a renunțat la actorie pentru a se bucura de fiecare moment alături de familia sa. Actorul în vârstă de 67 de ani a avut parte la începutul acestei săptămâni de o cină specială, la care au luat parte fiicele sale, actuala sa parteneră, Emma Heming Willis, precum și fosta lui soție, Demi Moore.


Tallulah, fiica lui Bruce și a lui Demi, a postat recent pe contul său de Instagram o fotografie surprinsă în timpul cinei, care ne dovedește că cei doi actori au rămas în relații extrem de apropiate, în ciuda divorțului din 2000. În plus, din imagine nu lipsește nici cățelul adorabil al lui Demi, Pilaf, cu care se pare că Bruce are o conexiune specială.

„Îmi iubesc părinții și familia – îi iubesc, îi iubesc, îi iubesc, îi iubesc!', a scris Tallulah în descrierea imaginii.


De asemenea, și Scout Willis, fiica lui Demi și a lui Bruce, a postat mai multe fotografii din timpul reuniunii, în care apar sora ei vitregă, tatăl ei, dar și Emma Heming Willis. „Cina în familie', a scris tânăra pe contul său de Instagram.

VOTEAZĂ AICI la ELLE STYLE AWARDS 2022 și poți câștiga unul dintre cele 50 de super premii!

În luna aprilie, familia lui Bruce Willis a anunţat prin intermediul unui comunicat că starul în vârstă de 67 de ani a decis să renunţe la profesia de actor după ce a fost diagnosticat cu afazie.

O sursă apropiată a declarat recent pentru publicația People că întreaga familie se concentrează acum pe momentele fericite pe care le trăiesc împreună. „Emma este foarte recunoscătoare pentru fetele pe care le are cu Bruce. Toată lumea se concentrează asupra momentelor fericite pe care le trăiesc.'

În plus, în urmă cu câteva luni, Scout, fiica lui Bruce Willis, a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale, mulțumindu-le prietenilor și fanilor pentru sprijinul lor în urma știrilor despre diagnosticul de afazie al tatălui ei, Bruce Willis.


„Revărsarea extraordinară de dragoste pe care o experimentez chiar acum mă șochează', a scris Scout pe InstaStory, postând o fotografie cu tatăl ei zâmbind în timp ce are pe cap o bandană galbenă și ochelari de soare. „Vă mulțumesc tuturor pentru că arătați atâta tandrețe și dragoste uluitoare pentru tatăl meu și pentru întreaga mea familie.'

Citește și:
Blake Lively și Ryan Reynolds cuceresc din nou rețelele sociale cu o imagine care a devenit virală

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people