Ilinca Vandici este una dintre persoanele publice care întotdeauna a fost sinceră în ceea ce privește momentele grele prin care a trecut în viață. Ea a făcut un vlog pentru contul său de Youtube în care dezvăluie că a fost înșelată, dar și cum a putut trece peste experiența trăită.
Ilinca a povestit în detaliu despre cum a fost toată acea perioadă pentru ea: „O lungă perioada din viața mea am trăit sub acest stigmat, spun stigmat pentru că la momentul respectiv mi se părea umilitor, înjositor, mi se părea urât să știe toată lumea că iubitul tău te înșală, iar tu să nu vezi, să nu vrei să accepți, să te minți că nu e chiar așa, și că de fapt se va schimba și lucrurile vor fi ca la început.'
„M-am simțit umilită, trădată, însă nu am putut să accept faptul că oamenii nu se schimbă. Iar dacă ai fost o dată înșelată, treaba asta se va repeta. E ca un cert vicios din care nu există ieșire, decât dacă îi pui punct. Aveam stări de anxietate în momentul în care eram singură, nu mai aveam încredere în mine absolut deloc. Nu mă mai regăseam, nu mai aveam încredere în nimeni, am suferit singură în tăcere,' a spus Ilinca Vandici.
Prezentatoarea TV a recunoscut faptul că nu a fost vina ei, deși credea că ea ar trebui să gestioneze situația: „Nu, nu a fost vina mea, cu toate că în perioada respectivă căutam problema acolo unde ea nu exista, la mine. Dar nu a fost vina mea, cum nu este vina niciuna dintre voi care ați trăit treaba asta. Nu e o vină. Trebuie doar să acceptăm.'
Ilinca a recunoscut că a încercat să se schimbe pentru a-i fi pe plac fostului partener: „Eu nu am putut accepta treaba asta. Credeam că nu sunt suficient de bună, de frumoasă, interesantă, deșteaptă, sexy. Odată cu sentimentele astea, au venit frustrările, dezechilibrul emoțional. Căutam în permanență să mă schimb, să fiu mai bună, mai sexy, mai frumoasă, până când nu m-am mai recunoscut. Nu mai eram eu, jucam un rol. Eram veșnic zâmbitoare, aranjată, relaxată, când eu de fapt, în sufletul meu, eram terminată.'
Ilinca a mai spus și că a făcut toate eforturile pentru ca relația să funcționeze, apelând chiar la psiholog: „Am mers la psiholog, la maeștrii în Reiki, la astrologi, cursuri de dezvoltare personală, tocmai pentru a reuși să mă regăsesc pe mine, să îmi recapăt încrederea care nu mai exista deloc. Așa am început un proces de curățare sufletească, proces ce continuă și în ziua de astăzi.'
De asemenea, Ilinca a găsit puterea de a spune că și în ziua de astăzi îi este teamă de faptul că ar putea fi din nou înșelată: „Încă nu am reușit să mă vindec în totalitate. Încrederea în mine este afectată, sunt panicată de acele trăiri și sentimente pe care le-am avut atunci, mi-e frică să nu mi se întâmple din nou.'
La finalul clipului, Ilinca le-a dat câteva sfaturi femeilor care au trecut prin experiențe similare cu ale ei, punctând faptul că ar trebui ca întotdeauna să se pună pe primul lor: „Să fiți atenți la sufletele voastre. Nu vă lăsați călcați în picioare de nimeni pentru că nu meritați asta. Nu vă lăsați pe locul doi.'
Experiența Ilincăi Vandici ar putea fi un exemplu de curaj și pentru alte persoane publice care au trecut prin aceste momente, dar care nu vor să vorbească de teama a ceea ce ar putea considera cei din jur. Este important ca noi, femeile, să ne dăm seama că nu merită să rămânem într-o relație dacă ne simțim nefericite și că experiențele de tipul acesta ne fac mai puternice.
Citește și:
Ilinca Vandici, confesiuni despre naștere: „Experiența a fost șocantă și traumatizantă pentru mine’
Foto: Instagram