Ilinca Vandici, noi confesiuni despre despărțirea de tatăl fiului ei. Cum se înțelege acum cu Andrei Neacșu: „E prezent în viața copilului”

Ilinca Vandici a făcut noi declarații despre despărțirea de fostul ei soț, Andrei Neacșu.

Acum câteva luni, Ilinca Vandici și fostul ei soț, Andrei Neacșu, alături de care are un fiu, pe nume Zian, s-au despărțit. Vedeta TV a fost rezervată în declarații, însă de fiecare dată când a avut ocazia a spus că ea și fostul partener se ocupă împreună de creșterea băiatului lor.


Într-un interviu acordat recent, Ilinca Vandici a vorbit despre separarea de fostul ei soț. Prezentatoarea TV nu a ascuns faptul că divorțul de Andrei Neacșu că a fost dificil. 

„E normal ca o separare să fie dureroasă și e foarte sănătos să accepți acea stare, acele emoții, să le înțelegi, nu să disimulezi… Disimularea îți poate aduce posibilitatea să te scoți din starea care nu-ți place pentru un timp, însă acea stare nu dispare, rămâne acolo cu tine oriunde te-ai duce și orice ai face. Ba mai mult, poți chiar să o îngropi, dar asta te va duce la îngreunarea bagajului cu emoții reprimate și, la un moment dat, când poate te aștepți cel mai puțin, ele vor ieși toate la suprafață', a spus Ilinca Vandici pentru VIVA!

În continuare, Ilinca Vandici a precizat că fostul ei soț e implicat în viața fiului lor, Zian. 


„În ceea ce ne privește, Andrei e prezent în viața copilului, bunicii paterni și mama mea, de asemenea, și da, am apelat și la ajutorul unei bone pentru momentele în care e necesar. În majoritatea timpului, sunt alături de copilul meu, și e minunat să fie așa. Am fost și sunt prezentă fizic, emoțional, spiritual în viața lui și ne bucurăm împreună de toate etapele evoluției sale. Ne-am creat amintiri superbe, ritualuri, momente frumoase și ne trăim viața în armonie, iubire și înțelegere.'

De asemenea, Ilinca Vandici a mai spus că ea și fostul ei soț, Andrei Neacșu, discută împreună deciziile care au legătură cu fiul lor, Zian. 

„Cum am mai spus, rămânem părinții lui Zian și bineînțeles că vom fi mereu alături de el. Cred că este o perspectivă sănătoasă și matură din care am acționat și vom acționa în continuare în ceea ce privește viața copilului nostru. Am și declarat la momentul anunțului divorțului că ne veți mai vedea împreună din postura de părinți și cred că așa e normal și înțelept, nu mi se pare nimic ieșit din comun în asta. Bineînțeles că deciziile în ceea ce-l privește pe Zian sunt discutate, analizate și luate de comun acord. Și tocmai pentru că Zian are deja 6 ani și jumătate, el e cel care în marea majoritate a timpului decide și alege ce vrea să facă, unde vrea să meargă, dar mereu îl îndrum și vorbim', a adăugat Ilinca Vandici pentru VIVA!


În luna mai a anului 2023, Ilinca Vandici a anunțat că s-a despărțit de Andrei Neacșu. Prezentatoarea TV a făcut atunci o serie de declarații despre separarea de tatăl copilului ei. Vedeta și fostul ei partener s-au căsătorit în 2017

Ilinca Vandici a fost cea care a confirmat despărțirea de soțul, după ce în presa mondenă apăruseră mai multe zvonuri potrivit cărora mariajul vedetei ar fi ajuns la final. Prezentatoarea TV a transmis un mesaj pe rețelele de socializare despre ceea ce se întâmplă în viața ei personală. Ilinca Vandici a ținut să precizeze că decizia de a se despărți a fost una de comun acord și că ea și fostul ei partener, Andrei Neacșu, se vor ocupa împreună de creșterea și educația fiului lor, Zian.


„Întotdeauna este dificil să iei o astfel de decizie, însă după o îndelungată reflecție și cu recunoștință pentru timpul pe care l-am petrecut împreună, am decis de comun acord cu Andrei să ne separăm ca și cuplu. În calitate de părinți devotați, prioritatea noastră rămâne să ne creștem copilul împreună cu dragoste, respect și prietenie. Zian este binecuvântarea noastră și întotdeauna vom fi alături de el, cu iubire și susținere. Este o perioadă grea, în care avem nevoie de liniște, înțelegere și toleranță. Vă mulțumesc pentru că ați fost mereu alături de mine în toți acești ani, în toate momentele care au marcat viața mea profesională și personală!', a fost mesajul transmis de Ilinca Vandici pe contul ei de Instagram.

Citește și:
Ce a dezvăluit Andrei Ursu despre decizia de a participa la Asia Express împreună cu iubitul lui, Vlad Condurache: „Ne înțelegem foarte bine și în situațiile de criză…’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people