Iair a împlinit doi ani, iar artista i-a organizat o petrecere superbă.
În luna august a anului 2022, Vlăduța Lupău a născut un băiețel de nota 10. Vedeta și soțul ei, Adi Rus, au ales pentru fiul lor un nume rar întâlnit la noi, Iair, dar cu o puternică semnificație. Iair este un nume întâlnit în Biblie și care simbolizează lumina, strălucirea, în special strălucirea lui Dumnezeu. Ziua lui Iair este stabilită pe 1 noiembrie, când se sărbătorește ziua tuturor sfinților.
Iair a împlinit doi ani, iar artista i-a organizat o petrecere superbă, dar i-a și transmis micuțului unui mesaj emoționant pe rețelele de socializare.
„La mulți ani, sufletul meu și dragostea mea.
Te iubesc cum n-am iubit pe nimeni!
Au trecut 2 ani… și deja vrei tot mai puțin în brațe, deja începi să ai figuri și deja începi să spui la orice „Iair singur”. Cu greu te las să faci tot ce vrei singur, deși știu ca asta e normalitatea și firescul și cu greu o să pot să accept ca anii trec, tu crești și da… vei fi independent si nu vei mai fi doar al meu și doar în brațele mele, ca în acești ani.
Orice ar fi… nu vei fi singur, eu voi fi mereu „acolo”, pentru și lângă tine. Cu dragoste și ochii în lacrimi, mami, a transmis cântăreața pe internet.
Ulterior, ea a dezvăluit și câteva imagini inedite de la petrecere. Numeroase baloane în diverse nuanțe de albastru au fost folosite pentru decor, iar tortul ales a fost unul special, având mai multe elemente, precum o mașinuță, un glob pământesc și un avion.
„Eu nu am avut așa petrecere nici la 18 ani. La mulți ani, dragostea noastră cea dintâi”, a mărturisit Vlăduța Lupău.
Cântăreața și soțul ei au ales numele Isaia pentru al doilea băiețel al lor, nume cu semnificații importante. Isaia este un nume bărbătesc de origine ebraică, ce a fost purtat de către mai mulți sfinți și personalități din Biserica Ortodoxă. În limba ebraică, Isaia înseamnă „mântuirea lui Dumnezeu.” Isaia este numele unuia dintre profeți, autorul uneia dintre cărțile Bibliei.
„Un factor decizional în alegerea numelui sau, mai bine spus, o persoană care m-a ajutat să fixez până la urmă numele a fost și Iair. Îl tot întrebam care variantă să fie, pentru că noi mai aveam una. Nu știu dacă să dau din casă sau nu. Am întrebat-o și pe Andra (n.r. Măruță). I-am cerut să mă ajute să rezolv o problemă și am întrebat-o. Mi-a spus că ei i-ar plăcea mai mult numele pe care l-am și ales. Dacă dau din casă, atunci dau. O să se mărească familia și la voi, nu doar la noi. Se mărește familia voastră odată cu venirea micuțului Isaia pentru că… De aceea am vrut să aleagă Andra numele, pentru că o să fiți nașii lui”, a dezvăluit Vlăduța Lupău, în cadrul emisiunii „La Măruță”.
Artista și-a impresionat comunitatea de fani cu un mesaj emoționant postat pe rețelele de socializare după ce a devenit mamă pentru a doua oară.
„ISAIA
Bine ai venit pe lumea asta, minune!
Ai fost dorit și ai venit să ne umpli casa și inima cu iubire! De fapt ai venit să înmulțești toată iubirea care deja era în casa noastră.
Să știi ca te așteaptă o lume minunată, minunată dacă tu vei fi bun cu ea… pentru ca Dumnezeu, cel care te-a zidit și te-a trimis în ea, îți dăruiește zile după suflet și după fapte.
O să aibă mama grijă, să înțelegi ca totul e cu voia Lui.
Până una alta, vom merge acasă, unde, o altă dragoste mare, să știi ca îți va fi mereu alaturi la bine și la rău toată viața, la fel ca mine și ca tatăl tău… cine?! Fratele tău minunat, IAIR care îți zic sincer te așteaptă să vă jucați cu mașinile și să-i duci avionul acela mare cu motor, elice si aripe’ cum îți tot zicea.
Îmi doresc și am să mă rog mereu să ai o viață ușoară și binecuvânta, dar știu ca nu te vor ocoli nici lacrimile, nici necazurile iar atunci îți promit ca eu voi fi mereu lângă tine și te voi învăța să te ROGI și să LUPȚI pentru bine și toate visurile tale.
Acum cand te-ai născut, știu ca eu sunt lumea ta și atât! Dar știu ca va veni și ziua-n care, cu orice îmbrățișare va fi un strop de îndepărtare. Nu-i nimic, până atunci, de treci prin RAI de treci prin IAD te voi ocroti, te voi iubi cu același drag.
Și închei prin a-ți zice, la fel ca fratelui tău și anume că: îți fac cunoștință cu prima femeie din viața ta care îți spune din toată inima
TE IUBESC!
semnat, MAMA TA”, a scris Vlăduța Lupău în descrierea imaginilor.
Foto: Arhiva ELLE