Hugh Grant va deveni tată pentru a cincea oară și vorbește despre viața de familie

„Dintr-o dată începi să iubesti pe cineva mai mult decât te iubești pe tine însuți”:, a declarat Hugh Grant, în vârstă de 57 de ani, prezentând o perspectivă aparte a vieții de familie.

Hugh Grand a spus despre paternitate că este „încântătoare’ și „cel mai frumos lucru’ care i s-a întâmplat, chiar în perioada în care se zvonește că așteaptă cel de-al cincilea copil cu iubita lui, Anna Eberstein.


Actorul din „Love Actually’ a spus că trucul lui preferat, cu care îi place să își binedispună copiii, este să își pună chiloții pe cap și să le arate posteriorul.

Hugh Grant și Anna Eberstein au doi copii împreună, un fiu pe nume John, în vârstă de cinci ani, și o fețiță în vârstă de doi ani.

Actorul mai are încă doi copii, o fată, Tabitha, de șase ani și un fiu, Felix, de patru ani, cu frumoasa chinezoaică Tinglan Hong.

Într-un interviu pentru publicația „The Jess Cangle’, actorul a vorbit despre nașterea fiicei sale, Tabitha: „Am fost foarte fericiți. Este cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat vreodată. Sună ca un clișeu, dar este foarte adevărat.’


Hugh a devenit tatăl a patru copii în doar patru ani. „Nu mă pot abține. Este minunat să fii înconjurat de atâta dragoste. Începi, dintr-o dată, să iubești pe cineva mai mult decât te iubești pe tine însuți, iar acea persoană te iubește, la rândul ei. Este nemaipomenit.’

Când a fost întrebat care este relația pe care o are cu mamele copiilor, acesta a fost foarte discret, răspunzând simplu: „Bine. Este totul bine.’

El a declarat, de asemenea, că își distrază copiii cu trucul lui preferat- să își poarte lenjeria intimă pe cap. „Nu este nimic mai amuzant decât să îți pui chiloții pe cap. Fetița mea de doi ani adoră să îmi pun scutecele ei pe cap.’

În ultima vreme, se zvonește că Hugh se pregătește să devină tată pentru a cincea oară. S-ar părea că Anna Eberstein este însărcinată din nou. Mama Annei a confirmat vestea unui ziar din Suedia: „Sunt atât de fericită că voi avea încă un nepoțel.’

Citește și:
Pepe Munoz vorbește despre relația lui specială cu Celine Dion

Text: Madalina Preda
Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people