Regina Elisabeta are un cuvânt important de spus cu privire la viața celorlalți membri ai familiei regale britanice, inclusiv legat de persoanele cu care pot sau nu să se căsătorească.
Însă, nici măcar Regina nu poate controla orice, cu atât mai mult atunci când vorbim despre pasiunile nepoților săi. Prințul William în special a avut un hobby cu care Regina nu a fost deloc de acord.
Despre ce este vorba? Despre pasiunea lui pentru motociclete, despre care Prințul William a vorbit inclusiv în mai multe interviuri. „Nu știu ce mă atrage, însă întotdeauna am avut o pasiune pentru motociclete încă de când eram foarte mic. Obișnuiam să merg des la karting când eram mai tânăr și de atunci am trecut la ATV-uri și ulterior la mtociclete”, a spus Prințul William citat de publicația Express.
„Ajută faptul că atunci când ești pe motocicletă și ai cască nu te recunoaște nimeni și acest lucru mă ajuta să mă relaxez. Îmi plăcea tot ceea ce ținea de motociclete și de prieteniile pe care le legasem”.
Însă, potrivit fotografului regal James Whitaker, Regina Elisabeta nu aproba deloc acest hobby al Prințului William: „Îi speria de moarte pe cei de la Palatul Buckingham, inclusiv pe Regină. Era un lucru ciudat. Mama lui obișnuia să fie mereu urmărită de paparazzi, care erau de obicei pe motociclete. Acum fiul ei era pasionat, dintr-un anumit motiv, de motociclete”.
Foto: Arhiva Revistei ELLE